Ce doare mai tare decât un refuz? Să fii refuzat de mai multe ori. Și să nu obții o ofertă de angajare.
Să auzi mereu că nu ești potrivit pentru un post, oricare ar fi motivele, este destul de neplăcut – și, după mai multe refuzuri, va trebui să începi să te întrebi unde zace, de fapt, problema.
O idee bună, chiar dacă poate nu îți va fi comod, este să vezi dacă tu ești persoana care face ceva greșit. Partea bună este că există anumite semne care îți pot da de înțeles atunci când ai făcut ceva greșit și nu ai reușit să obții o ofertă de angajare. Noi îți prezentăm cele trei situații în care te-ai putea bloca și trei soluții pentru acestea:
Niciodată nu reușești să treci de ultimul interviu
Aceasta este o situație care generează multe frustrări. Totuși, printre toate frustrările, suntem siguri că ți-ai dat seama că poate faci ceva greșit. Cu siguranță ai reușit să impresionezi persoanele cu care ai ținut până acum legătura în șirul de discuții sau interviuri preliminare, de aceea ai și ajuns la cel final. De ce nu reușești tocmai în momentul cel mai important să îl convingi de calitățile tale pe cel din fața ta?
De obicei, când ajungi la ultimul interviu, mai concurezi pe postul respectiv cu încă unul sau doi candidați. În acest stadiu, experiența ta profesională și potrivirea ta cu postul respectiv au fost deja validate. Așadar, ce contează cel mai mult este felul în care înțelegi responsabilitățile pe post, precum și valorile companiei și ale echipei cu care ar trebui să lucrezi. În momentul în care nu treci de ultimul interviu, cel mai probabil nu ești compatibil cu unul dintre aceste trei lucruri.
Ce poți face? Noi te sfătuim ca, înaintea fiecărui interviu final, să îți faci temele și să afli cât mai multe informații despre companie. Citește cât mai multe articole despre potențialul tău angajator, pune întrebări relevante recruiter-ului sau persoanelor cu care te întâlnești la interviurile preliminare despre care vor fi responsabilitățile tale, fă un efort să înțelegi valorile companiei și să îți dai seama cât de bine te vei integra. Nu în ultimul rând, nu uita să te pui în valoare în timpul interviului – povestește toate detaliile relevante despre experiența ta, despre provocările pe care le-ai întâlnit și soluțiile pe care le-ai găsit.
Citește și: Cum să ceri o mărire de salariu și chiar să o primești
Niciodată nu reușești să treci de interviul telefonic
Cu siguranță ai un CV bine făcut, deoarece primești telefoane de la recruiter care sunt dornici să afle povestea ta și să te propună pentru un post disponibil. Și totuși, nu ajungi mai departe la o discuție față în față cu angajatorul. Ce se întâmplă?
Este evident că experiența ta profesională și competențele tale atrag atenția și sunt suficient de relevante încât să fii sunat, așadar ai despre ce vorbi! S-ar putea ca problema să fie, de fapt, la felul în care îți spui povestea.
Dacă pe hârtie pare că ești candidatul potrivit, însă la telefon recruiter-ul are nevoie să scoată informația cu cleștele de la tine, înseamnă că nu reușești să te pui în evidență corespunzător. Roagă un prieten să te ajute și să joace rolul unui recruiter care dorește să afle mai multe despre experiența ta profesională și reușitele tale de până acum.
Gândește-te la cele mai importante lucruri pe care un specialist în recrutare ar trebui să le știe despre cariera ta și scrie-le pe o foaie de hârtie. În acest mod, ți se vor întipări mai bine în minte și îți vei aminti să le menționezi în momentul în care ești sunat.
Te-ar putea interesa și: 5 motive pentru care să fii recunoscător că lucrezi în domeniul medical
Nimeni nu te sună să îți prezinte o ofertă de angajare
În această situație, asigură-te că ai un CV și un profil de candidat suficient de interesant – acestea două reprezintă primul contact pe care recruiter-ul îl are cu tine.
În momentul în care îți vei face cont pe MEDIjobs, asigură-te că treci toate informațiile din câmpurile care îți conturează profilul profesional. Nu omite câmpurile „Experiență” și „Educație”, deoarece toți recruiterii se orientează către aceste informații în momentul în care decid să contacteze un potențial candidat.
De asemenea, când a fost ultima oară când ți-ai actualizat CV-ul? Află aici cum să faci o adevărată „curățenie de primăvară a CV-ului tău” și fii pregătit să îl trimiți atunci când un recruiter ți-l cere.
Nu uita că ai nevoie de răbdare și perseverență în drumul sinuos al găsirii unui job potrivit. Dacă ai fost refuzat și nu ai primit o ofertă de angajare, nu te descuraja, ci încearcă să analizezi motivele refuzului și orientează-te către soluții – mai ales când problema s-ar putea să fie la tine. Mult succes și hai, capul sus!
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.