7 lucruri pe care sa le facem dupa ce am fost refuzati de un angajator

7 lucruri pe care sa le facem dupa ce am fost refuzati de un angajator

Refuzul din partea unei companii la al carui job am aplicat și mai ales cu care am si susținut un interviu are de cele mai multe ori efecte negative asupra moralului. Totuși, toți experții în resurse umane recomandă să nu fim descurajați de o astfel de nereușită. Chiar dacă procesele de conștiință apar fără voia noastră, explicațiile și soluțiile pe care le propun specialiștii sunt menite să ne întărească încrederea în sine.


Imediat după primirea veștii că nu am fost selectați pentru jobul la care am aplicat, avem tendința să ne îngrijorăm si să ne punem întrebări care să explice nereușita. Conștientizarea eșecului este cu siguranță un sentiment extrem de greu de acceptat. De aceea, MEDIjobs vă atrage atenția asupra unor puncte pe care nu ar trebui să le scăpăm din vedere pentru a realiza că, de fapt, un refuz nu este cel mai grav lucru care ni se poate întâmpla.


  1. “NU” de multe ori înseamnă “Nu acum” sau “Nu încă”. Faptul că ai fost chemat la interviu denotă interesul companiei pentru una sau mai multe din abilitățile tale sau experiența profesionala. Nu te descuraja! Mulțumește pentru timpul acordat și urmărește joburile viitoare.

  2. Nu luați personal refuzul. Gândiți-vă că angajatorul are în vedere mai mulți factori atunci când recrutează. De la cât de bine v-ați integra în echipă, până la cerințele salariale, compania vrea să fie sigură că ia decizia corectă în acel moment.

  3. Cereți feedback angajatorului. Chiar dacă procesul de recrutare s-a încheiat cu un refuz. Întreabă ce anume consideră că ar trebui să îmbunătățești pentru a fi considerat calificat pentru jobul respectiv. De multe ori poate fi ceva ce poți corecta cu ușurință și care te va ajuta cu siguranță să te evidențiezi în fața viitorului angajator.

  4. Trimite angajatorului un mesaj de mulțumire pentru timpul acordat. Chiar dacă ai fost refuzat, trebuie să înștiințezi compania că apreciezii faptul că ți s-a acordat o oportunitate. Nu poți știi niciodată dacă și când se va ivi momentul să aplici la o altă poziție în companie, iar menținerea unor legături prietenoase se poate dovedi a fi un atu.

  5. Găseste moduri să te perfecționezi. Un refuz poate veni în ajutorul dezvoltării personale. Perfecționează-ți punctele slabe. Ai în vedere motivele pentru care ai fost refuzat comunicate de angajator.

  6. Urmărește profilul candidatului ales pentru jobul respectiv. Poți învăța că de fapt nu există compatibilitate între așteptările companiei și felul tau de a fi. Este un indicator foarte important pentru a putea înțelege Punctul 2.  

  7. Păstreaza încrederea în sine. Căutarea unui job ideal necesită timp și răbdare. Încearcă să iei lucrurile pozitive din fiecare interviu de recrutare la care te prezinți. Acest lucru se poate concretiza, printre multe altele, într-un CV din ce în ce mai bun și în abilități de dialogare perfecționate.

Dacă lista de mai sus este respectată întocmai, refuzul primit la un interviu te va face mai puternic, mai încrezător în sine și îți va mări astfel șansele să găsești jobul care ți se potrivește într-un timp cât mai scurt.

Despre Autor

Catrinel Hagivreta

Facebook Comment