Medicii sunt obligați să ofere pacienților, în mod gratuit, o primă copie a dosarului medical

Medicii sunt obligați să ofere pacienților, în mod gratuit, o primă copie a dosarului medical

Medicii au obligația să ofere gratuit pacienților o primă copie a dosarului lor medical. Asta spune o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care este valabilă pentru toți profesioniștii medicali, indiferent de specializare. 

Instanța europeană a adoptat această decizie la solicitarea unei instanțe din Germania, care avea pe rol un dosar deschis la cererea unui pacient. Chiar dacă vorbim despre o hotărâre emisă la solicitarea unui alt stat decât România, măsurile sunt obligatorii pentru toate instanțele din Uniunea Europeană care sunt sesizate cu o problemă similară. 

Concret, potrivit deciziei, un pacient a solicitat medicului său stomatolog o copie a registrului său medical pentru a-l trage la răspundere pentru greșelile pe care specialistul le-ar fi făcut atunci când i-a stabilit un plan de tratament. Medicul stomatolog a solicitat, însă, ca pacientul să plătească toate costurile pe care copierea dosarului medical le-ar fi implicat. 

În hotărâre, CJUE amintește că Regulamentul general privind protecția datelor consacră dreptul pacientului de a obține o primă copie a registrului său medical, fără ca acest lucru să implice cheltuieli.

„Operatorul poate solicita o plată doar atunci când pacientul a obținut deja în mod gratuit o primă copie a datelor sale și face, în fapt, o nouă cerere. Medicul stomatolog în cauză trebuie considerat a fi operatorul datelor cu caracter personal ale pacientului său. În această calitate, el este obligat să îi furnizeze în mod gratuit o primă copie a datelor sale. Pacientul nu este obligat să își justifice cererea”, mai arată Curtea, în decizia sa. 

Iată și noul Pachet de servicii gratuite, extins de MS și CNAS. Ce vor putea recomanda medicii

De asemenea, mai este atrasă atenția asupra faptului că normele din fiecare țară europeană nu pot cere unui pacient să suporte cheltuielile primei copii a dosarului său doar pentru a proteja interesele economice ale practicienilor. 

„Pe de altă parte, pacientul are dreptul de a obține o copie integrală a documentelor care se găsesc în registrul său medical, atunci când acest lucru este necesar pentru înțelegerea datelor cu caracter personal cuprinse în respectivele documente. Acest drept include datele din registrul medical ce conțin informații precum diagnostice, rezultate ale examinărilor, evaluări ale medicilor curanți și orice tratament sau intervenție efectuată”, mai punctează CJUE. 

Această decizie a Curții nu soluționează dosarul pe rolul instanței din orice stat european, însă este de competența judecătorilor (inclusiv a celor din România) să rezolve cauzele similare conform acestor prevederi.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment