Anunțul lui Iohannis: Primii care vor fi vaccinați anti-Covid-19 vor fi toți lucrătorii din sistemul medical

Anunțul lui Iohannis: Primii care vor fi vaccinați anti-Covid-19 vor fi toți lucrătorii din sistemul medical

Vaccinul împotriva Covid-19 este din ce în ce mai aproape de populație. Țara noastră deja a început discuțiile organizatorice în privința administrării vaccinului, iar anunțul oficial vine chiar de la președintele țării, Klaus Iohannis.

România se numără printre statele care au încheiat acorduri cu reprezentanții Comisiei Europene pentru furnizarea de vaccinuri anti-Covid-19. Când acesta va fi disponibil, țara noastră va primi peste 10 milioane de doze de vaccin. 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-o conferință de presă susținută recent, că cererea de vaccin este ridicată la nivel mondial de aceea, dozele ajung în mai multe tranșe. Un alt motiv este acela că producția vaccinului încă este la capacități reduse. În aceste condiții, vaccinul va fi administrat, în primă instanță, cadrelor medicale. Această categorie de persoane au prioritate la vaccinare. 

Citește și Studiu: Aproximativ 30.000 de angajați din sistemul medical au fost deja infectați cu COVID-19

Deci, în momentul în care vaccinul va fi disponibil și va fi livrată prima tranșă, toate statele europene vor primi cota corespunzătoare din prima tranșă, la fel din a doua tranșă și așa mai departe, iar primii care vor fi vaccinați în mod natural vor fi lucrătorii, toți lucrătorii, din sistemul medical, dar și persoanele din grupele de risc”, a explicat Klaus Iohannis. 

În România, prima tranșă este așteptată în primul trimestru al anului viitor. Însă, pentru a pune la punct schema de vaccinare a populației, președintele a avut o întâlnire cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și cu alți specialiști din domeniul vaccinologiei. 

Șeful statului i-a solicitat ministrului Sănătății să identifice resursele umane necesare pentru fiecare etapă de vaccinare, dar și să stabilească un plan de asigurare a stocurilor de materiale necesare întregului proces. 

Citește și Solidaritatea Sanitară cere ministrului Sănătății recunoașterea eforturilor salariaților în lupta anti-Covid

La discuție au fost atinse și subiecte ce țin de logistică – adică depozitarea, distribuția și mecanismele de supraveghere a tot ce ține de procesul de vaccinare.

Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluții de acțiune la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital. (…) Fiind o problemă de importanță majoră, fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie la rândul lor să fie bine instruiți”, a explicat Iohnannis.

Până la sosirea unui vaccin, trebuie respectate în continuare toate măsurile de protecție și prevenție: purtarea măștii, igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, munca la distanță, acolo unde este posibil.

Ce se întâmplă dacă sunt persoane care refuză vaccinul?

Tot șeful statului a atins și această chestiune, mai ales în contextul în care există mai multe persoane sceptice în privința unui vaccin nou lansat. Iohannis a punctat că vaccinul este metoda cea mai sigură de a pune punct acestei pandemii. 

Sigur, nu vrem să obligăm, nu vrem să vaccinăm pe nimeni cu forța, dar este absolut recomandat. (…) Uniunea Europeană va cumpăra acele tipuri de vaccin care sunt sigure și eficiente. Deci vrem acțiuni care sunt de mare succes și aceste tipuri de vaccin care vor fi autorizate vor îndeplini toate normele, vor fi sigure și ne vor garanta că nu ne vom îmbolnăvi și pandemia va lua sfârșit”, a mai subliniat președintele României. 

Potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății, până la finele lunii octombrie, un număr de 3.847 de cadre din rândul personalului medical au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-CoV2. În această raportare au fost incluși medici, asistenți medicali, ambulanțieri și infirmieri. În rândul aceleiași categorii de personal, au fost înregistrate 33 de decese. 

Citește și Covid-19: Consiliere psihologică online pentru cadrele medicale. Cum poți accesa aceste servicii?

La aceste cifre mai pot fi adăugate și celelalte categorii de personal din unitățile sanitare. De exemplu, personalul din sectorul Tehnic, Economic și Socio-Administrativ (TESA). Aici sunt 2.000 de persoane care au fost confirmate cu noul tip de coronavirus.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Redactia MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii  care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment