Termenul “critică constructivă” sună bine, însă realitatea este că cei mai multi dintre noi omit cel de-al doilea termen: “constructivă”. Nimeni nu se bucură când primește sau când trebuie să facă o critică în condițiile în care relația cu colegul în cauză este una bună. În orice domeniu apar inevitabil conflicte, însă domeniul medical este și mai predispus din cauza gradului ridicat de stres determinat de natura muncii în sine.
Dacă te afli în situația în care trebuie să dai un feedback negativ unui coleg nu uita să iei în considerație în primul rând relația profesională ierarhică, să identifici punctele vulnerabile ale acestuia și cele de contradicție dintre voi doi. Astfel, “critica constructivă” va fi un proces foarte eficient.
MEDIjobs îți oferă rețeta pentru a utiliza corect aceasta tehnică:
1. Folosește metoda Sandwich. Aceasta este una din cele mai recomandate abordări de către specialiștii în resurse umane. În această abordare procesul de feedback este împărțit în 3 etape:
– se începe cu punctele forte: ce ne-a plăcut la modul în care și-a facut treaba angajatul
– după acea vine critica: lucruri la care am dori sa vedem o îmbunătățire
– după acea vine încă o secțiune pozitivă, care poate fi: a) o reiterare a comentariilor pozitive de mai devreme sau b) rezultatele pozitive ce pot fi obținute dacă schimbările menționate se aplică.
2. Critică acțiunea, nu persoana. Critica pe care o faci nu trebuie să fie despre persoana sau caracterul persoanei în cauza, ci despre consecințele asupra companiei sau a echipei a acțiunilor întreprinse de acesta. Există și aici niște tehnici ușor de urmat:
– separă situația de persoană
– comentează situația, nu persoana
– nu face atacuri personale
– nu folosi o adresare activă: “ai ținut o prezentare slabă”, ci una pasivă: “prezentarea ținută de tine a fost slabă”
– spune cum te-a afectat pe tine situația respectiva. Ex: “Mă simt foarte prost în fața echipei și a pacienților când întârzii în mod repetat la program”
3. Imaginează-ți că persoana pe care o critici este o persoană pe care o respecți enorm… chiar daca nu este cazul. O să existe momente în care trebuie să critici o persoană pe care nu o placi foarte mult, și e greu să faci asta fără să pari lipsit de bun simț. Gândește-te, așa este că în momentul în care criticăm pe cineva apropiat de noi ne alegem cuvintele cu multă atenție pentru că vrem să fim atenți de cum facem respectiva persoană să se simtă? Ei bine, acest element trebuie avut în vedere și atunci când trebuie să oferim o critiă oricărei alte persoane.
4. Implică persoana în a găsi o soluție. Foarte important element, nu e de ajuns să spunem cuiva unde există o problemă și care este indicația de acum înainte. Odată ce ați agreat problema, întreabă-l: Care crezi că ar fi o solutie pentru a evita repetarea acestei situații în viitor? Cu cât îl implici mai mult în a găsi soluția, cu atât și-o va insuși mai repede și eficient.
5. Nu te feri să îl lauzi atunci când își face treaba bine. Este incredibil cât bine pot face câteva cuvinte de apreciere. Cel mai probabil persoanele lăudate vor vrea sa repete performanța și vor fi motivați. De asemenea, feedback-ul negativ va fi mai ușor de acceptat dacă până atunci am apreciat acțiunile pozitive.
Citește și: Ghid practic pentru aplanarea conflictelor în cadrul echipei