Angajați din sănătate și sindicaliști Sanitas au protestat, vineri dimineață, în fața Guvernului, pe motiv că Guvernul nu acordă majorările salariale tuturor angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă Socială, începând cu anul 2022, așa cum este prevăzut în Legea salarizării.
„A fost un protest spontan, la care ar fi putut participa sute de oameni. Colegii mei sunt nemulţumiţi, pentru că zilele trecute s-a lucrat la o ordonanţă despre care guvernanţii au zis că va repara o parte din problemele legii 153, adică neaplicarea unitară a acesteia exact pentru cei care muncesc cel mai mult şi care au salariile cele mai mici – muncitori, infirmiere, îngrijitoare, personal TESA. Ei au în continuare un rol important în acest joc al pandemiei”, a declarat Leonard Bărăscu, președintele Sanitas.
Nemulțumirile protestatarilor
Potrivit președintelui Sanitas, creşterile salariale anunțate în proiectul Guvernului sunt „de 100 de lei, de 112 lei, la unii 10 lei, un fel de pomană – plus că nu se revine la ceea ce scrie în legea 153”.
„Credeam că vom avea un dialog social normal cu acest Guvern, un dialog social diferit faţă de cel făcut de domnul Cîţu şi de blocările salariale de anul trecut. Însă a apărut această ordonanţă, care ar trebui votată în această dimineaţă, în care salariile nu se aliniază la anul 2022, cum s-a scris acum 4-5 ani de zile, când s-a dat ordonanţa 153 privind salarizarea”, a spus Leonard Bărăscu, președintele Sanitas.
Citește și: Rafila, despre salariile din sănătate: Nu putem ajunge în situația în care să scadă
Reprezentanții Sanitas vor reluarea dialogului cu Guvernul pentru a se ajunge la un acord. În caz contrar, aceștia vor să organizeze un miting chiar în ziua de Crăciun. „Nu a fost acordată tranşa din 2021 la aceste categorii – muncitori, infirmiere, îngrijitoare, personal TESA, o parte din biologi, urmând ca doza financiară din 2022 să vină undeva în anul 2022. În schimb au acordat o pomană de 100 de lei. Mi se pare un pic crud: au fost eroi, martiri, dar mor pe capete. Acest Guvern ar trebui măcar să repare şi să refacă dialogul social cu sindicaliştii. Dar nu, ei au venit cu nişte completări indecente, de prost-gust, şi atunci colegii mei au zis că dacă la ora 10.00 Guvernul vrea să voteze ordonanţa, la ora 9.00 vor fi cu pancarte în faţa Guvernului”, a spus Leonard Bărăscu.
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Sursa foto: Federația Sanitas din România
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.