Personalul din sistemul de sănătate din România va avea salariile majorate cu 20%, în urma unei decizii adoptate într-o ședință recentă a Guvernului. În aceeași ședință, s-a mai decis și ca medicii de medicină generală să primească indemnizație pentru gărzi.
Este vorba despre o majorare aprobată în două tranșe pentru salariile de bază pentru angajații din sistemul sanitar și pentru cel din asistență socială. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, majorarea va fi aplicată începând cu luna martie anul acesta.
„Guvernul vine cu o măsură prin care să stimuleze resursa umană din întregul sistem sanitar şi al asistenţei sociale. Beneficiari sunt peste 235.000 de salariaţi din sistemul de Sănătate, precum şi circa 46.000 de persoane încadrate pe funcţii de specialitate de îngrijire şi personal TESA din unităţile şi centrele de Asistenţă Socială cu sau fără personalitate juridică. Ordonanţa de urgenţă prevede majorarea în două tranşe egale a salariilor de bază, după cum urmează: salariile de bază pentru personalul din unităţile sanitare publice se majorează cu 20 de procente faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023, majorarea urmând să fie aplicată în două tranşe egale începând cu luna martie 2024, respectiv luna iunie 2024″, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, în briefingul de după ședința de Guvern.
Citește și: Specialiștii medicali cer salarii cu 45% mai mari decât oferă angajatorii
Majorarea se va aplica şi personalului din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale, Academiei de Ştiinţe Medicale şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a dispozitivelor medicale din România.
Impactul bugetar estimat pentru această majorare este estimat la 2,3 miliarde de lei, din bugetul de stat.
În paralel, proiectul adoptat de Guvern include și medicii de medicină generală în categoria celor care pot primi indemnizație pentru gărzile efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă. Măsura a fost adoptată având în vedere faptul că în cadrul serviciilor de ambulanţă şi al unităților de primire urgenţe sunt încadraţi şi medici de medicină generală care efectuează gărzi.
„Aceştia vor beneficia în condiţiile stipulate prin ordonanţa de urgenţă de o indemnizaţie în cuantum de 350 lei pentru o gardă efectuată într-o lună, respectiv 700 lei pentru cei care efectuează lunar cel puţin două gărzi”, a mai explicat reprezentantul Guvernului.
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.