Salariile kinetoterapeuților, ale fiziokinetoterapeuților și profesorilor de cultură fizică medicală (CFM) din sistemul sanitar vor fi majorate de la 1 iulie. Membrii Camerei Deputaților au adoptat în Parlament, recent, un proiect de lege. Vorbim despre modificarea Legii cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Citește și 6 optiuni de cariera in medicina sportiva
Potrivit proiectului, aceste categorii de personalul beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.
„În acest moment, specialiștii angajați în sistemul public de sănătate pe funcțiile fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut și profesor CFM sunt personalul cu studii superioare cu cel mai scăzut nivel de salarizare”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Având în vedere că aceste profesii pot fi practicate atât în instituțiile sanitare de stat, cât și ca profesie liberală, din cauza salariului mic, există riscul ca aceste servicii să nu mai poată fi accesate în spitalele publice, spun inițiatorii.
„Mai mult decât atât, profesia de fizioterapeut este foarte apreciată în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și ale Confederației Elvețiene, nivelul de salarizare al acestor specialiști fiind ridicat, ceea ce va determina un deficit de personal din ce în ce mai mare pentru acordarea serviciilor de fizioterapie pentru pacienții români, în special pentru pacienții din sistemul public de sănătate, prin exodul acestora”, mai precizează sursa citată.
Salariile au fost majorate după cum urmează:
(a fost modificată anexa nr. II, capitolul I, punctul 2, litera a), subpunctul a.1., nr. crt. 22 – 25 din legea cadru menționată).
22 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal Studii superioare 5976 lei (salariul este, în prezent, 4819 lei)
23 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist Studii superioare 5248 lei (salariul este, în prezent, 4302 lei)
24 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical Studii superioare 4904 lei (salariul este, în prezent, 4087 lei)
25 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant Studii superioare 4543 lei (salariul este, în prezent, 3950 lei)ˮ
La anexa nr. II, capitolul I, punctul 2, litera a), subpunctul a.3., nr. crt. 17 – 20 s-a modificat:
„17 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal Studii superioare 6376 lei (salariul este, în prezent, 5142 lei)
18 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist Studii superioare 5601 lei (salariul este, în prezent, 4591 lei)
19 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical Studii superioare 5233 lei (salariul este, în prezent, 4361 lei)
20 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant Sudii superioare 4847 lei (salariul este, în prezent, 4215 lei)ˮ.
La anexa nr. II, capitolul I, punctul 2, litera a), subpunctul a.4., nr. crt. 10 – 13 se modifică:
„10 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal Studii superioare 5677 lei (salariul este, în prezent, 4578 lei)
11 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist Studii superioare 5124 lei (salariul este, în prezent, 4200 lei)
12 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical Studii superioare 4904 lei (salariul este, în prezent, 4087 lei)
13 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant Studii superioare 4543 lei (salariul este, în prezent, 3950 lei)”.
La anexa nr. II, capitolul I, punctul 2, litera b), subpunctul b.1., nr. crt. 5 – 7 se modifică:
„5 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; principal Studii superioare 5869 lei (salariul este, în prezent, 4733 lei)
6 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social Studii superioare 5196 lei (salariul este, în prezent, 4259 lei)
7 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; debutant Studii superioare 4543 lei (salariul este, în prezent, 3950 lei)”.
La anexa nr. II, capitolul I, punctul 2, litera b), subpunctul b.3., nr. crt. 1 – 3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„1 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; principal Studii superioare 6262 (salariul este, în prezent, 5050 lei)
2 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social Studii superioare 5545 (salariul este, în prezent, 4545 lei)
3 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; debutant Studii superioare 4847 (salariul este, în prezent, 4215 lei)”.
La anexa nr. II, capitolul I, punctul 2, litera b), subpunctul b.4., nr. crt. 5 – 7 se modifică:
5 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; principal Studii superioare 5590 (salariul este, în prezent, 4508 lei)
6 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social studii superioare 4986 (salariul este, în prezent, 4087 lei)
7 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; debutant Studii superioare 4543 salariul este, în prezent, 3950 lei)”.
Legea a fost trimisă spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Citește și INTERVIU | Florin Lixandru, kinetoterapeut: „Ceea ce ma face sa continui zilnic este momentul in care un pacient iti multumeste dupa ce l-ai pus pe picioare la propriu dupa luni de lucru”
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.