Șapte spitale din România vor primi roboți din partea Comisiei Europene pentru a dezinfecta saloanele pacienților

Șapte spitale din România vor primi roboți din partea Comisiei Europene pentru a dezinfecta saloanele pacienților

Comisia Europeană vine în sprijinul spitalelor din România în lupta cu virusul SARS-CoV2 și donează roboți pentru dezinfecție. Șapte spitale din țara noastră vor primi roboți, donați de Comisia Europeană, pentru a dezinfecta camerele pacienților. În acest fel, este redusă sau chiar oprită răspândirea infecției cu coronavirus. 

Potrivit unei informări transmise de reprezentanții Comisiei Europene, spitale din București, Constanța și Oradea vor primi astfel de roboți. 

Aceștia pot dezinfecta o cameră de spital (de mărime standard) într-un timp foarte scurt – în aproximativ 15 minute – cu ajutorul luminii ultraviolete. De asemenea, un alt avantaj este acela că o singură încărcare a unei unități permite dezinfectarea în mai mult de 18 camere. 

Robotul cu numărul 100, din cei 200 achiziționați de Comisia Europeană, este deja utilizat pentru dezinfecție în Spitalul „Bagdasar – Arseni” din București. Însă alți șase vor fi repartizați în spitale din România în această perioadă. Alte 22 de state din Uniunea Europeană vor primi astfel de roboți, întrucât și-au exprimat deja interesul cu privire la acest lucru. 

Obiectivul este de a asigura un mediu steril în spitale fără a expune personalul la riscuri nenecesare. Deoarece este vorba de un proces fizic și nu unul ce folosește dezinfectanți chimici, acesta este mult mai sigur pentru personalul spitalicesc, având în vedere că acesta nu mai trebuie astfel să mânuiască, transporte sau să depoziteze produse chimice toxice, periculoase sau corozive”, subliniază reprezentanții Comisiei. 

Citește și Personalul medical ar putea fi obligat să se testeze periodic, pe propria cheltuială

Robotul poate fi manipulat de la distanță de către personalul de curățenie, prin intermediul unei aplicații instalate pe telefonul mobil. Toată operațiunea poate fi inițiată chiar din exteriorul camerei care urmează să fie dezinfectată. Asta înseamnă că nimeni nu este prezent în timpul procedurii, aspect ce aduce un plus de siguranță pentru angajați. 

Compania daneză UVD Robots este cea care furnizează aceste unități pentru dezinfecție. Aceasta a câștigat o procedură de achiziții publice. În total, sunt disponibile 12 milioane de euro pentru a cumpăra peste 200 de roboți. 

Spitalele din România care tratează pacienți confirmați cu virusul Covid-19 și care sunt interesate să primească un astfel de robot sunt invitate să se înregistreze cât mai repede posibil, deoarece resursele sunt limitate.

Te-ar putea interesa și Ce cuprinde PNRR pentru Sănătate. Va fi înființată o nouă instituție pentru construirea spitalelor

Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment