INTERVIU | Prof. dr. Elizabeta Cristina Popa: În străinătate, medicii români sunt printre cei mai apreciaţi

INTERVIU | Prof. dr. Elizabeta Cristina Popa: În străinătate, medicii români sunt printre cei mai apreciaţi

Unul dintre medicii români cu care ne mândrim, Elizabeta Cristina Popa, este Associate Professor la renumita instituţie Weill Cornell Medical College/New York Presbyterian Hospital, în Statele Unite. Prof. dr. Popa este inclusă pe lista celor mai buni medici din New York de mulţi ani, de o publicaţie renumită şi vom avea, în curând, plăcerea de a o urmări la cea de-a doua ediţie a conferinţei de leadership medical, ”Leaders in Healthcare România”. Plecată din România la vârsta de 5 ani, prof. dr. Popa face demersuri pentru a profesa în ţară şi a se implica în domeniul oncologiei, unde speră că va putea pune în practică şi, totodată, împărtăşi din expertiza obţinută în cadrul unora dintre cele mai bune spitale şi universităţi din SUA.

Aţi spus, la un moment dat, că medicina e o formă de artă ce stă în spatele ştiinţei biologice. De ce sunteţi de această părere?

S-au scris volume despre frumuseţea medicinei şi este de prisos să încerc să le fac competiţie aici. Arta vine din îmbinarea cunoaşterii biologiei cu înţelegerea pacientului ca fiinţă complexă cu sentimente, conştiinţă şi voinţă.

Având în vedere familia dumneavoastră, aţi considera medicina mai mult o tradiţie de familie sau o chemare?

Am avut norocul să ştiu despre frumuseţea medicinei de la tatăl şi bunicul meu – amândoi fiind absolut pasionaţi de medicină, de la aspectele practice, până la cele filozofice. Ca orice tânără am vrut, la început, să explorez şi alte profesii cărora să mă dedic profesional. Până la un punct, eu am combătut chemarea cu logica, însă tot chemarea a câştigat în cele din urmă şi aşa am ales şi eu medicina!

Sunteţi unul dintre experţii foarte apreciaţi peste Ocean. Cât de greu v-a fost drumul în carieră?

Eu am avut un parcurs normal în sistemul educativ american şi am fost întotdeauna interesată să rămân activă în învăţământ, să fiu aproape de cercetare şi inovaţie. M-am specializat şi supra-specializat, deoarece acesta este cursul în medicina modernă, unde cantitatea de ştiinţă creşte exponenţial, iar, ca să fii un bun medic, trebuie să ştii cât mai multe, dar în acelaşi timp să-ţi cunoşti şi limitele.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă loviţi de prejudecăţile celorlalţi în carieră, pentru că proveniţi din România?

Eu am venit de mică în America şi am trăit toată viaţa în New York – un oraş cosmopolit, unde toată lumea este până la urmă „de undeva”. Aici, era absolut normal să fii din Dallas sau din Bucureşti.

Ce v-a determinat să alegeţi oncologia?

Când am făcut studiile de specialist în medicină internă, s-a văzut clar că pacienţii diagnosticaţi cu cancer sunt dintre cei mai complecşi, cerând mari aptitudini în diagnosticarea corectă, capacitate de interpretare şi de înţelegere a nevoilor pacienţilor. Deci, dacă vreţi, mi-a plăcut şi am ales oncologia pentru că este dificilă.

Cum se împacă aspectul de practician cu cel de pedagog în cariera dumneavoastră?

Foarte bine. Învăţând pe alţii, te înveţi pe tine. Ca profesor, eşti întotdeauna nevoit să explici, să înţelegi şi să justifici concluziile, iar faptul că reuşesc să împărtăşesc din ce ştiu este evident o satisfacţie deosebită.

Există în SUA o cultură a efortului susţinut în carieră, a meritelor obţinute pe baza unei munci asidue. Mai putem vorbi de echilibru între viaţa profesională şi cea personală?

Aceste cerinţe sunt peste tot. Nicăieri nu avansezi în carieră fără muncă. Medicina este una dintre cele mai exigente profesii, fiindcă nu o poţi lăsa la birou la sfârşitul zilei, însă trebuie să ai stăpânire de sine şi probabil numai cei care îşi dau seama de necesitatea dedicării, dar şi a bunei organizări pot avea o carieră academică productivă.

Câte sacrificii aţi fost nevoită să faceţi pentru a putea ajunge în acest punct al carierei dumneavoastră?

Orice carieră cere sacrificii dacă le consideri aşa – adică, dacă ai vrea să faci altceva în loc de ceea ce faci. Dacă-ţi place ce faci, înseamnă că şi în timpul liber vei fi fericit.

Aţi fost nevoită să plecaţi la vârsta de 5 ani din România, din cauza problemelor cu regimul comunist. V-a fost dor de România în tot acest timp?

Înainte de 1989, era un vis şi o realitate îndepărtată – România era ca un roman de citit – şi istoria sa, dar şi a familiei mele. După 1989, romanul a devenit o realitate apropiată şi atunci au început ideile de reîntoarcere.

Cum vă este împărţită inima între Statele Unite şi România?

Nu este împărţită. Dacă aş fi trăit în 10 locuri, ar fi fost 10 aspecte ale vieţii mele. America şi România sunt două feţe ale aceluiaşi ban.

Urmează să reveniţi în România, prin intermediul MEDIjobs. Cu ce păreri sau aşteptări despre sistemul nostru medical vă întoarceţi?

Am început deja demersurile pentru a putea practica oncologia în România. Este o ocazie unică să învăţăm din greşeli şi să punem în practică ce este mai bun.

Ce v-a făcut să reveniţi în România?

Este o ţară superbă din toate punctele de vedere: doar nu credeţi că Prinţul Charles nu ştie despre ce vorbeşte?! România este casa strămoşilor mei şi o simt.

Aţi recomanda şi altor medici români din străinătate să revină? Credeţi că este nevoie de cât mai mulţi profesionişti care ar putea aduce o parte din experienţa lor?

Trebuie să simtă că vor să revină. Este o tradiţie în medicina românească ca cei care şi-au făcut studiile sau specializarea în străinătate să se întoarcă. Bunicul meu s-a specializat la Paris şi s-a întors în ţară, nu este nimic nou!

Putem vorbi oare şi de lipsă de încredere în medici sau în sistemul medical românesc?

În afara ţării, doctorii români sunt dintre cei mai apreciaţi. În orice ţară există lucruri de îmbunătăţit; românii trebuie să mai citească şi presa externă.

Ce-ar trebui să facă România pentru a putea face medicină de performanţă şi pentru a avea un sistem medical, precum cele vestice?

Nu înţeleg la ce se referă „cele vestice” – toate sistemele au probleme şi toate trebuie îmbunătăţite. Un pas important este trecerea la medicina modernă, care utilizează tehnologia şi oferă posibilitatea vizitelor virtuale şi digitalizarea datelor medicale, care vor duce la decongestionarea spitalelor şi clinicilor. Trebuie evitat ca pacientul să stea la coadă şi să se deplaseze la distanţă când acest lucru nu face parte din tratament.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment