Cerințele minime de formare pentru programele de studii universitare de Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistență medicală generală și Moașe au fost modificate printr-o Hotărâre de Guvern, care care arată că absolvenții vor fi instruiți și pentru a dobândi o serie de abilități ce țin de actualitate, cum ar fi de leadership sau care se referă la mediile digitale.
Este vorba despre noua HG nr. 940 publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii octombrie, care arată că cei care finalizează studiile universitare ale facultăților menționate mai sus vor trebui să dobândească noi competențe, cum ar fi: digitale, de comunicare interdisciplinară și adaptare la inovații, de leadership. De asemenea, se pune accentul că atenția este va fi concentrată asupra pacientului. Aceasta hotărâre o abrogă pe cea veche, din 2015 (HG 469/2015).
Potrivit noului act normativ din Monitorul Oficial, prin această hotărâre se transpune o directivă UE în ceea ce privește cerințele minime în materie de formare pentru profesiile de asistent medical generalist, de medic dentist și de farmacist (2024/782). De fapt, este vorba despre „standardele de calitate specifice centrate pe rezultatele învățării privind modul de desfășurare a activităților aferente programelor de studii universitare, elaborate de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior”.
Concret, detaliile care se referă la numărul de credite, durata studiilor și numărul de ore de pregătire teoretică și practică rămân neschimbate, însă modificările se referă în special la competențe digitale și care țin de inovațiile din sistemul medical.
Citește și: Scrisoare către viitorii studenți la medicină
Farmacia, printre programele cu cele mai multe competențe adăugate
Important de menționat este că pentru unele facultăți au fost incluse mai multe modificări decât pentru altele. De exemplu, noua hotărâre arată că programul de studii universitare de Farmacie ajută absolvenții să dobândească mai multe competențe față de regulamentul vechi, cum ar fi:
- colaborarea interdisciplinară și multidisciplinară;
- comunicarea și practicarea muncii în echipe de practică interprofesională;
- utilizarea tehnologiei informației și a tehnologiilor digitale în practica farmaceutică;
- medicamentele și substanțele utilizate în fabricarea produselor medicamentoase;
- tehnologia farmaceutică și controlul fizic, chimic, biologic și microbiologic al produselor medicamentoase;
- metabolismul, efectele medicamentelor, acțiunea substanțelor toxice și utilizarea produselor medicamentoase;
- evaluarea datelor științifice referitoare la produsele medicamentoase și capacitatea de a putea furniza informații corespunzătoare pe baza acestora;
- cadrul legal și alte reglementări aplicabile în exercitarea activităților farmaceutice;
- farmacia clinică și îngrijirea farmaceutică, precum și aplicarea acestora în activitatea profesională;
- sănătatea publică și impactul acesteia asupra promovării sănătății și a gestionării bolilor.
Absolvenții de Asistență Medicală vor dobândi competențe de leadership
Citește și: Tot ce trebuie sa stii despre meseria de asistent medical
Mai departe, pentru programul de Asistență medicală generală, se observă că, pe lângă competențele deja cunoscute din vechea hotărâre, studenții de la această facultate vor dobândi și următoarele abilități:
- capacitatea de a furniza asistență medicală individualizată și de a responsabiliza pacienții, rudele și alte persoane relevante în procesul de autoîngrijire și adoptare a unui stil de viață sănătos;
- responsabilitate și autonomie în dezvoltarea leadershipului profesional și în procesul decizional
- cunoașterea și utilizarea inovațiilor tehnice și a metodelor moderne în asistența medicală.
Tot pentru programul de studii de asistență medicală se arată că pregătirea teoretică va include elemente privind îngrijirea centrată pe persoană, pe natura, etica și principiile generale ale sănătății și ale asistenței medicale.
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.