Ministerul Sănătății organizează o sesiune de înscriere pentru intrarea în programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă. Potrivit unui anunț al Ministerului, candidații au la dispoziție perioada 25 octombrie – 5 noiembrie (inclusiv) pentru a obține avizul instituțiilor de învățământ medical superior.
Citește și Examenul de specialitate a fost amânat pentru 120 de rezidenți de ATI. Ei vor lucra cu pacienții Covid-19
Cum sunt depuse dosarele
Toate dosarele de înscriere pentru efectuarea programului de pregătire în a doua specialitate cu taxă trebuie transmise prin poștă, către un birou din cadrul Ministerului Sănătății (Direcția Generală Resurse Umane, Structuri și Politici Salariale – Serviciul de Perfecționare în Sănătate Publică și Recunoaștere Profesională în Domeniul Sanitar din str. Bodești, nr. 1, sector 2, cod 022432, Bucureşti). Dosarele trebuie trimise la această adresă în perioada 1 – 10 noiembrie (inclusiv, data poştei cel târziu 10 noiembrie).
Ce trebuie să conțină dosarul
Tot în metodologie este inclusă și componența dosarului de înscriere, care trebuie să cuprindă următoarele documente:
– cerere de înscriere
– acordul angajatorului de participare la programul de pregătire în a doua specialitate cu taxă (cu precizarea specialității și a centrului universitar de pregătire)
– avizul de înscriere la program, eliberat de rectoratul sau, după caz, decanatul instituțiilor de învățământ medical superior
– copie xerox a diplomei de medic, dentist sau farmacist (licență)
– copia xerox a certificatului de medic specialist/primar în prima specialitate
– copie a certificatului de liberă practică sau a certificatului de membru al organizației de profil, cu viza valabilă
– angajamentul de plată privind taxa de participare
– declarația pe propria răspundere a candidatului că documentele depuse la dosarul de înscriere în copii sunt conforme cu originalele deținute
În total, sunt disponibile 1.636 de locuri, cele mai multe (680) fiind la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din București. La nivel de specializare, cele mai multe locuri libere sunt disponibile la Chirurgie generală, Cardiologie, Boli infecțioase, Dermatovenerologie, Endocrinologie, Farmacie Generală, Medicină internă etc.
Te-ar putea interesa și Ghid 2021: Pașii de înscriere pentru a doua specialitate. Acte necesare pentru dosar
Potrivit metodologiei, programul este efectuat cu frecvență și are durată totală, curriculum de pregătire şi barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice identice cu cele prevăzute pentru programul de pregătire prin rezidenţiat. Programul asigură acelaşi nivel şi aceeaşi calitate a pregătirii de specialitate ca şi programul de rezidenţiat în specialitatea respectivă. Cele mai puține locuri sunt la Sibiu (20 de locuri libere).
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.