?>

Mituri despre kinetoterapeuți și kinetoterapie

Mituri despre kinetoterapeuți și kinetoterapie

Kinetoterapia se ocupă de mișcare, de recuperare și de creșterea speranței și calității vieții. Kinetoterapeutul este lucrătorul medical care învăță această meserie și o practică, în beneficiul pacientului, în mod recuperator sau profilactic. Termenul de ”recuperare medicală” este des întâlnit în ultimul timp, datorită afecțiunilor tot mai dese ale coloanei vertebrale. Nefiind înțeles pe deplin acest termen, au apărut foarte repede mituri și credințe greșite despre meseria de kinetoterapeut. 

Dacă ești sau vrei să fii student la una din facultățile care are program de licență de recuperare medicală și balneofiziokinetoterapie, citește și află care sunt preconcepțiile de care te vei amuza, sătura și pe care le vei combate în viitoarea ta carieră.

  1. Kinetoterapeuții sunt, de fapt, maseuri

Majoritatea oamenilor au o percepție greșită despre munca de kinetoterapeut și încadrarea lui în piața muncii. În cadrul facultății de balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală studenții învață mai multe discipline printre care se numără și kinetoterapia și masajul. 

Dacă meseria aleasă de absolvent este aceea de maseur, atunci îl vei întâlni într-o cameră cu paturi de masaj și uleiuri. Însă dacă aceasta alege să fie kinetoterapeut, îl vei găsi în sala cu biciclete, spaliere, saltele și alte aparate de sport și nu numai acolo. Kinetoterapeutul poate folosi masajul ca terapie adjuvantă în sala de kinetoterapie dacă el consideră că ajută la îmbunătățirea stării fizice a pacientului.

Citește și: Deschiderea unui cabinet de kinetoterapie: condiții și avize

  1. Oricine poate face exerciții, nu este nevoie de kinetoterapeut

Sportul este un subiect de interes larg, dezbătut de profesioniști și amatori în mod constant. Într-adevăr, orice om poate face exerciții fizice, poate practica un sport care să îi facă bine, însă tot este de preferat să fie sfătuit sau chiar ajutat de un profesionist. Dacă o persoană are o patologie degenerativă sau inflamatorie și decide să facă exerciții complicate sau cu greutăți mari, există șanse mari de rănire. 

Kinetoterapeuții au învățat cum să observe și să măsoare forța unui pacient, cum să aibă grijă și să ia în considerare toate aspectele sănătății acestuia. Drept urmare, aceștia știu ce exerciții se potrivesc cel mai bine, în câte seturi de repetări și cât de des trebuie făcute. Pe lângă asta, exercițiile trebuie schimbate odată cu evoluția condiției fizice a pacientului sau în cazul apariției altor complicații. 

  1. Nu poți fi kinetoterapeut decât dacă ești absolvent al facultății de medicină

Programul de licență în kinetoterapie apare și la Facultatea de medicină și la Facultatea de educație fizică și sport și poate apărea ușor confuzii. Cu toate că legislativ nu există o diferență clară între un absolvent de recuperare medicală în cadrul unei facultăți de medicină și un absolvent de kinetoterapie al unei facultăți de educație fizică și sport, în curicula învățată și modul de lucru, există. 

La facultatea de medicină studenții învață o cantitate destul de mare de teorie din farmacologie, kinetoterapie, biomecanică, fiziopatologie, neurologie, reumatologie, geriatrie și multe alte materii. Pe lângă teorie, aceștia au practică de semestru în secțiile din spitalele de neurologie, traumatologie, chirurgie, pediatrie și practică de vară. Studenții din facultățile de sport învață bazele anatomiei, anatomo-patologiei, însă se axează foarte mult pe tehnici de mișcare și sporturi. Învață teoria, practica și pratologiile care pot apărea din diferite sporturi, dar și sporturile în sine. Ei fac stagii practice în căminele de bătrâni sau în sălile de kinetoterapie ale clinicilor. 

Pe de altă parte, materiile comune ambelor facultăți, pot fi predate în unele centre universitare, de către aceeași profesori. De exemplu anatomia poate fi predată de profesorul de anatomie de la medicină, studenților de la educație fizică și sport, iar cursul și seminarul de masaj, de profesorii de la facultate de sport, studenților mediciniști. 

Citește și: INTERVIU | Ioana Berza, kinetoterapeut si fondator Clinica Iola Center: Ne-am specializat in a trata acolo unde nimeni nu mai ofera nicio sansa

Un kinetoterapeut de la medicină este mai potrivit să lucreze cu pacienți cu boli degenerative, iar unul de la sport cu sportivi, atleți și patologii sportive. Amândouă categoriile de kinetoterapeuți au pregătire universitară și știu bază mare de informații și tehnici pentru a ajuta persoana care intră în sală. Kinetoterapia este aceeași la ambele facultăți, restul materiilor diferă, însă asta nu scade importanța programul de studiu din cadrul facultății de sport și nu scade nici valoarea, munca și efortul depus de studenți pentru a deveni kinetoterapeuți. 

Oricare kinetoterapeut poate urma un program de masterat – la oricare dintre cele două facultăți – unde poate învăța materii, sporturi și tehnici de lucru noi. Așadar, un kinetoterapeut de la medicină poate ajunge să lucreze în baze sportive, iar unul de la educație fizică și sport, într-un spital de recuperare, amândoi având o pregătire și bază de cunoștințe avansate.

  1. Kinetoterapeutul este antrenor de fitness

Kinetoterapeutul are pregătire universitară de 3 ani, în care învață cum să ajute pacienți cu boli din diferite spectre (degenerative, inflamatorii, plegii, pareze). Poate, de asemenea, să creeze și programe de kinetoterapie pentru atleți și sportivi de performanță, în vederea creșterii masei musculare. Antrenorul de fitness în general are ca pregătire un curs de formare în care învață o parte din lucrurile pe care le cunoaște și kinetoterapeutul.

  1. Există medic kinetoterapeut

Kinetoterapeutul învață într-un ciclu universitar de 3 ani și își poate continua studiile cu un masterat în domeniu. Un medic face o facultate cu o durată de 6 ani și își alege o specializare după examenul de rezidențiat. Există mai multe specializări medicale care pot ține legătura cu kinetoterapeutul din spital, în vederea recuperării pacienților, însă doar medicul de recuperare medicală poate examina motor și recuperator pacientul. În cazul secțiilor de neonatal și pediatrie, medicul este pediatru cu supra-specializare de recuperare medicală. Kinetoterapeutul este responsabil de pacient în sala de kinetoterapie, iar medicul de recuperare este responsabil să dea diagnosticul și tipurile de recuperare necesară pacientului (kinetoterapie, masaj, fizioterapie, balneo).

  1. Kinetoterapeuții lucrează doar în spitale

Deși ne gândim că este o ramură a medicinei și în mod firesc ne-am aștepta să o întâlnim doar în spitale de stat și private, kinetoterapia este întâlnită în mult mai multe locuri. Unele dintre locurile unde poate lucra un kinetoterapeut sunt: spitale sau clinici, domiciliul pacientului, școli, centre de fitness, cluburile sportive, clădiri de birouri, cămine de bătrâni, copii și persoane cu nevoie speciale, centre de reabilitare, maternități sau asociații nonprofit. 

Citește și: INTERVIU | Martina Oprinoiu, fiziokinetoterapeut: Colaborarea dintre medic si fiziokinetoterapeut este indispensabilă în ceea ce privește evaluarea unui pacient

  1. Kinetoterapia trebuie făcută doar în sala de kinetoterapie 

La punctul 6 s-au enumerat toate locurile unde poate fi făcut programul de kinetoterapie, însă acest mit se referă la acele situații unde nevoia de recuperare este mai mare și necesită un timp mai lung. În general, în recuperare medicală din centrele specializate, se fac 10 ședințe de kinetoterapie. Aceste 10 ședințe sunt, de cele mai multe ori, insuficiente pentru afecțiunile aparatului locomotor, dar sunt un punct de start important. După cele 10 ședințe, se recomandă continuarea lor la domiciliu, cu obiecte din casă, dacă este nevoie de acestea. 

Un alt aspect important în recuperarea medicală este faptul că medicul de recuperare recomandă ciclicitatea la care este de preferat să fie făcute tratamentele. De exemplu, medicul poate recomanda o cură de 10 ședințe de kinetoterapie odată pe an și exerciții de menținerea elasticității țesuturilor acasă. În acest caz, kinetoterapeutul va acorda timp suficient pentru a învăța pacientul anumite tehnici, exerciții, mișcări, pe care să le poată face în siguranță acasă, până la reîntoarcerea acestuia în clinică. 

  1. Kinetoterapia trebuie făcută doar profilactic 

Este ideal să facem mișcare dinainte să avem afecțiuni ale aparatului locomotor. Kinetoterapia poate fi făcută profilactic, și aduce un beneficiu real persoanei, dar este la fel de importantă și dacă este făcută post-operator, după îmbolnăvire cu scop de recuperare și reabilitarea mușchilor și oaselor. 

Aceste 8 mituri sunt cele mai des întâlnite în viețile kinetoterapeuților fie că sunt auzite în timpul liber, pe secție, în sală sau adresate direct de către pacienți. Câte din aceste mituri ai auzit deja și ești gata să combați? 

Ești kinetoterapeut și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Georgiana Lasc

Îmi place să (mă) informez, să scriu și să învăț cât de mult pot, în orice domeniu activez. Am terminat masterul de Medicină Tradițională Chineză în cadrul Facultății de Medicină (Uni. Transilvania) și am un pisoi portocaliu care îmi verifică textele înainte să le trimit  🐱.

Facebook Comment