Ministrul Educației a cerut fonduri de la Finanțe pentru încă 6.000 de rezidenți

Ministrul Educației a cerut fonduri de la Finanțe pentru încă 6.000 de rezidenți

Anul acesta, sunt cu peste 6.000 de rezidenti mai mulți față de anul precedent. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la conferința de presă organizată cu prilejul susținerii examenului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila”. Concret, anul acesta sunt peste 29.000 de rezidenti, faţă de 23.000, câți au fost anul trecut.

Avem 63.000 de locuri la licenţă, în total pentru toate domeniile, bugetate, în acest an. O pondere de circa 10% este aceea a locurilor în domeniul medical. Avem, însă, nu numai nivelul de licenţă. Avem, anul acesta, cu peste 6.000 de rezidenti mai mult în învăţământul superior medical, faţă de anul trecut. Este, de altfel, şi o solicitare pe care am înaintat-o Ministerului Finanţelor la rectificarea bugetară – de a ne asigura finanţarea pentru această creştere de peste 6.000 de rezidenţi, anul ăsta, în raport cu anii trecuţi”, a explicat ministrul Cîmpeanu.

Te-ar putea interesa și Rezidenții vor putea fi pregătiți și în unitățile medico-militare

Întrebat dacă are informații cu privire la numărul de absolvenți care rămân în țară, ministrul a explicat că este „greu de spus”. Însă rectorul UMF „Carol Davila”, Viorel Jinga, a intervenit, subliniind că o treime dintre medici au cerut, de la CMR, certificate de conformare. 

Nu înseamnă că au plecat neapărat, dar o treime au cerut certificat de conformare. Noi solicităm ca rezidențiatul să treacă spre UMF pentru a avea un control mai bun asupra părții didactice a rezidenților, să vedem ce vom reuși în continuare. Sigur că strategia aparține tot Ministerului Sănătății”, a mai explicat acesta. 

La rândul lui, ministrul Educației a precizat că tinerii nu pot fi împiedicați să profeseze în străinătate după ce au studiat în România, deoarece „libertatea de circulație este un drept câștigat, este un drept câștigat cu greu”. Însă autoritățile au misiunea de a convinge medicii să rămână în țară.

Citește și Medicii români au continuat să emigreze, după măririle de salariu, chiar și în pandemie

Alegerea aparține fiecăruia dintre noi. Pe de altă parte, depinde de noi, de autorități, de noi, de universități, să facem în așa fel cât a rămâne să lucrezi în țară după ce ai absolvit o facultate de medicină să fie o alternativă viabilă pentru propriile aspirații de dezvoltare. Nu sunt adeptul impunerii unor condiții restrictive”, a mai punctat Sorin Cîmpeanu. 

Peste 3.400 de candidați au susținut, duminică, examenul de admitere la UMF „Carol Davila” din București. Sesiunea a avut loc la Romexpo. 

Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment