De ce micromanagementul dăunează oricărei echipe și cum să-l eviți

De ce micromanagementul dăunează oricărei echipe și cum să-l eviți

Abilitatea de a lucra în echipă este una dintre cele mai importante pe care orice profesionist, din orice domeniu, trebuie să o aibă. În cel medical este important ca fiecare persoană să aibă sarcinile și atribuțiile sale, să le facă cu simț de răspundere și să existe o adevărată complementaritate între munca tuturor. Cu toate acestea, sunt momente în care o anumită persoană, de regulă cea care are în subordine mai multe persoane, tinde să controleze fiecare aspect al muncii celorlalți.

Acest exces de zel din partea liderului echipei duce nu la o mai mare eficiență, ci mai degrabă la teamă la locul de muncă. Toată această situație se traduce printr-un binecunoscut termen – micromanagement. Dar ce este, acesta și cum poate fi evitat?

Citește și Puterea delegării sau cum să te folosești de alții pentru a avea succes

Ce este și cum se manifestă micromanagementul

Micromanagementul este practica de a pune sub lupă fiecare sarcină a angajaților și de a cere raportări despre toți pașii pe care îi fac pentru a duce la îndeplinire sarcina principală. Deși poate părea imposibil, multe echipe de medici sau asistenți se confruntă cu această problemă. 

De multe ori acest lucru se aplică în echipele pe care un medic le coordonează, mai ales cu medicii rezidenți. Deoarece nu are răbdare să explice, medicul coordonator verifică tot ce face echipa sa, asistă de multe ori la proceduri și nu are încredere în abilitățile celorlalți medici. 

Astfel, se ajunge într-un cerc vicios în care liderul deleagă sarcinile, dar deoarece nu este mulțumit de rezultat sau vrea să îl obțină mai repede, se implică și uneori preia controlul complet. Acest comportament face ca la următoarea delegare medicul rezident să nu își mai asume complet responsabilitatea, știind că este controlat și verificat pentru orice pas mărunt.

Dacă pentru echipă poate deveni frustrant, la fel este și în cazul liderului care nu doar că nu mai are timp să vadă și să creioneze imaginea de ansamblu, ci se implică prea mult în sarcinile care le sunt, de fapt, atribuite altora. Principalul motiv este că este atent la detalii, în loc să aibă o privire de 180 grade. 

Deși, la bază, nu are intenții malițioase, micromanagementul va duce, pe termen lung, la fluctuații ale personalului care simte că nu se poate dezvolta și nu își aduce aportul asupra secției. 

De asemenea, angajații nu devin niciodată deplin independenți și în situații de criză pot să se blocheze, în lipsa unei indicații precise din partea medicului coordonator, dar și din frica de a fi trași la răspundere pentru o acțiune cu potențial efect letal.

Citește și Ghid de evaluare a performanței personalului din sistemul medical

Cum să eviți micromanagementul

Cercul vicios poate fi rupt cu multă voință, dar și o comunicare eficace. Fie că ești liderul care are tendința să practice micromanagement cu echipa, fie că ești un membru al acesteia, poți să faci o diferență aplicând câteva metode. Iată cum:

Dacă ești liderul

Oferă și obține feedback

Feedback-ul este eficient atunci când este bidirecțional. Am scris aici mai mult despre importanța sa, dar învață să dai aprecieri ale muncii angajaților regulat, dar nu la fiecare discuție cu aceștia. Stabiliți o întâlnire semestrială și oferiți-vă reciproc feedback, păstrând respectul și făcând aprecieri obiective.  

Deleagă

Sunt unele lucruri pe care nu le controlezi și chiar dacă ziua ar avea mai mult de 24 de ore la dispoziție, tot nu ai avea timpul necesar să le faci pe toate. Pentru că ai medici subordonați, deleag-le lor din sarcini. Ca să te asiguri că rezultatul este cel așteptat, poartă o discuție pe rând, cu fiecare, și spune-le să te întrebe doar în cazurile în care simt că aportul tău este cu adevărat valoros.

Implementează și ideile celorlalți

Deși unii dintre medici pot avea puțină experiență, asta le permite să vadă ce proceduri ce ar putea fi îmbunătățite. Învață să îi asculți și să accepți ideile care aduc plus valoare, nu doar sunt mai rapide sau aduc un beneficiu pe termen scurt.

Discută deschis

Cheia stopării micromanagementului este să le spui deschis angajaților care sunt vulnerabilitățile lor și să discutați despre cum să le depășească, cum să facă față provocărilor, și mai ales dacă vor să se autodepășească și să își asume responsabilitatea acțiunilor lor.

Citește și 10 măsuri simple, dar eficiente, care vor îmbunătăți mediul de lucru al personalului medical

Dacă ești angajatul

Cere autonomie

Nu este deloc confortabilă situația de a-i cere superiorului tău ierarhic, dar dacă abordezi acest lucru cu tact, chiar ai putea să o obții. Vorbește-i, la modul ipotetic, despre ce ai face într-o anumită situație și dă-i și un exemplu în care ai luat atitudine și rezultatul muncii tale a fost unul excelent.

Vino cu idei și susține-le

Când simți că poți să îți aduci într-un mod pozitiv aportul asupra sarcinilor și a responsabilităților, spune-i asta superiorului tău și susține-ți ideea. Nu te lăsa descurajat de refuzuri, cel mai probabil este în natura sa să refuze să implementeze anumite idei atunci când nu sunt ale sale, dar cu multă perseverență și cu exemplificarea unor situații favorabile, poți să îți pui în practică ceea ce dorești.

Concluzie

Când vine vorba de leadership, un mare atribut este colaborarea fie cu cei din aceeași linie ierarhică, fie cu subordonații. Micromanagementul este o practică ce nu doar că nu permite colaborarea, dar inhibă orice entuziasm și dorință de inovare.

Angajezi specialiști medicali? Înregistrează-ți compania aici, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.

Despre Autor

Violeta Dan

Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.

Facebook Comment