Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.
Este un medic chirurg mai cerebral și mai echilibrat decât medicii din alte specialităţi? Stilul de viață al chirurgilor este incredibil de solicitant. Din această cauză ei trebuie să-şi managerieze foarte bine timpul astfel încât să-şi îndeplinească toate sarcinile profesionale zilnice, să poată avea timp şi pentru familie şi nu în ultimul rând pentru odihnă, pentru a putea face faţă provocărilor zilei următoare.
Un chirurg obişnuieşte să se trezească foarte devreme pentru a-și vedea pacienții postoperatoriu. Merge la spital înainte de a-şi începe programul, tocmai pentru a nu pierde timp preţios.
Unii dintre pacienții lor se află în secţia de terapie intensivă și sunt foarte atent monitorizaţi de personal specializat; au nevoie de multă atenţie și îngrijire postoperatorie, dar asta nu înseamnă că au ieşit de sub tutela chirurgului. De asemenea, chirurgii au şi program de clinică, unde evaluează pacienții pentru a vedea dacă au nevoie de intervenţie chirurgicală.
Pacienții sunt monitorizaţi de chirurg şi după externare. În plus, un medic chirurg poate fi apelat telefonic destul de frecvent. În cel puţin 3 din 7 nopți, somnul le este întrerupt atunci când un pacient, aparţinător sau un membru al echipei medicale este îngrijorat din cauza unor suspiciuni legate de evoluţia cazului în care este implicat acesta.
Ştim ce veţi spune! Că în momentul în care şi-au ales profesia ştiau la ce se înhamă. Aveţi dreptate, în mare parte! Pentru că practica şi teoria pot fi surori vitrege şi nu se împacă de fiecare dată: apar complicaţii de ultim moment care necesită regândirea actului medical şi prelungirea sau readaptarea intervenţiei.
Aceste situaţii excepţionale, care tind să devină reguli în actul chirurgical, implică toată echipa medicală dinăuntru şi dinafara sălii de operaţie; ca să nu mai vorbim de prezentarea situaţiei pacientului către aparţinători.
Toate evenimentele imprevizibile pun la încercare abilităţile profesionale şi capacitatea de a lua hotărâri rapide şi corecte pentru succesul actului chirurgical.
Volumul de muncă, stres, documentare şi de gestionare a echipei din blocul operator sunt incontestabil sarcini mari cărora trebuie să le facă faţă un medic chirurg.
Deontologia profesională presupune, înainte de toate, ca un chirurg trebuie să hotărască necesitatea intervenţiei chirurgicale. Un chirurg, pe lângă un creier limpede şi o viziune clară are nevoie şi de dexteritate. În concluzie: un chirurg trebuie să fie capabil să ia decizii corecte, imediate și să lucreze rapid.
De obicei, în situații de urgență, limbajul medicului chirurg este unul minimal, trecându-se peste formulele de politeţe. Comportamentul şi limbajul în aceste situaţii nu trebuie interpretate ca agresive. Promptitudinea acţiunilor obligă la eficientizarea timpului, motiv pentru care medicii sunt nevoiţi să folosească un limbaj minimal, pe care cei din blocul operator îl învaţă din mers.
Suntem tentaţi, ca simpli spectatori, să interpretăm toate acestea ca pe un comportament agresiv. Nu suntem capabili să conştientizăm nivelul de stres (cronicizat) la care este supus chirurgul şi căruia trebuie să-i facă faţă de unul singur.
Aceasta este doar o vedere de ansamblu asupra vieţii şi activităţii unui medic chirurg. Amănuntele sunt, de cele mai multe ori, cele care fac diferenţa şi sunt cunoscute doar de cei implicaţi în actul chirurgical.
Tocmai de aceea am întrebat un tânăr medic chirurg, cunoscut deja cititorilor, domnul doctor Alexandru Rotundu , cum se vede din sala de operaţii:
“Când eşti nevoit să intervii urgent chirurgical în echipă, pentru o intervenție mare, timpul este duşmanul tău. Trebuie să acționezi imediat, să faci economie de mișcări, de vorbe, de spaţiu etc. Este foarte important felul în care cei din echipa medicală reacționează la necesitățile tale. De obicei îţi faci masa chirurgicală cât poţi de repede, adaptată la tipul intervenției (abdominală, vasculară, plagă superficială sau profundă etc.). Pe parcurs ai nevoie de fire, pense, valve, instrumentar special etc .
De exemplu o hemoragie apărută de la un vas mai mare: faci hemostaza prin compresiune şi ceri de la asistentă: “pensă Pean disectoare, vă rog!”. Poţi folosi un limbaj minimal respectuos. Poţi să aştepţi 10, 20 sau chiar 30 de secunde şi, dacă nu apare cu pensa, normal că te poţi enerva. Este în joc viaţa pacientului şi nu poţi pierde timp preţios pentru că asistenta nu are la îndemână instrumentarul necesar pentru operaţie.
Personal nu am ridicat tonul la colege sau colegi, deocamdată nu a fost cazul, fiecare și-a îndeplinit atribuţiile dând dovadă de profesionalism de fiecare dată. Consider că educația de acasă şi din timpul rezidențiatului a contribuit mult la comportamentul meu din spital si din sala de operație. Nu am avut profesori care sa fie violenți în limbaj sau abuzivi cu personalul.
Colegele mele asistente în sală şi personalul auxiliar sunt în marea lor majoritate mai în vârstă decât mine. Mama m-a învăţat respectul vârstei şi asta nu se uită. Mama a fost asistentă medicală şi îmi povestea de doctorii care aveau un comportament autoritar şi abuziv verbal cu personalul mediu şi auxiliar. Şi mi-am zis că atunci când voi deveni medic voi fi altfel, voi fi bun cu colegele asistente.
Deocamdată mă ţin de cuvânt şi sper ca timpul să nu mă schimbe.”- dr. Rotundu Alexandru.
Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.