INTERVIU Alexandru Rotundu, medic chirurg: “Să faci chirurgie fără să te consideri responsabil te scoate ȋn afara acestei profesii”

INTERVIU Alexandru Rotundu, medic chirurg: “Să faci chirurgie fără să te consideri responsabil te scoate ȋn afara acestei profesii”

Alexandru Rotundu are 34 de ani, ascultă tot ce ȋnseamnă muzică bună şi este un chirurg iubit de pacienţii săi. Mesajele de mulţumire postate ȋn grupurile de pe reţelele de socializare de oameni care şi-au pus viaţa ȋn mâinile lui sunt mărturii grăitoare ale profesionalismului medicului Rotundu Alexandru.

Rotundu Alexandru, cum aţi ales medicina ?

Contactul meu cu lumea medicinei a venit destul de timpuriu. M-am născut ȋntr-o casă unde halatul alb de asistentă ȋmi era familiar; mănuşile, seringile, tifonul ȋmi erau  jucării când eram copil. Ţin minte că, pe când purtam cheia la gât, ȋn perioada gimnaziului o vizitam pe mama la spitalul la care lucra.

Mama  a fost asistentă medicală principală, un adevărat model de conduită şi profesionalism medical. Ȋn acea perioadă am avut primul contact cu lumea medicală: medici, pacienţi. Am văzut  disciplina şi meticulozitatea cu care tratau orice caz, indiferent de statutul social al bolnavului.

Igiena pe care o implementau şi pe care eu o priveam admirativ, stricteţea şi rapiditatea punerii unui diagnostic şi spiritul de binefacere mi-au călăuzit paşii spre medicină.

Mi-am dorit ȋncă de pe atunci să devin unul dintre oamenii care vindecă ori ameliorează suferinţa  semenilor săi. Când mă ȋntreba cineva, fiind copil sau adolescent „ce vrei să te faci când vei fi mare?”, eu răspundeam fără ezitare „doctor”. La acel moment nu era răspunsul meu, ci mai degrabă o inoculaţie subconştientă de conjunctură.

Dar timpul a zburat şi răspunsul s-a păstrat acelaşi. Liceul l-am făcut la specializarea Ştiinţe ale Naturii, tocmai cu gândul ca apoi să urmez medicina generală umană. Apoi totul s-a concretizat când am devenit student la UMF “Gr.T.Popa” Iaşi, Facultatea de Medicină Generală.

Cum a fost perioada facultăţii?

A fost frumos şi dificil. După prima sesiune de examene am realizat că drumul către profesia de medic cere mult efort şi mult studiu. Examenele erau foarte grele, profesorii severi, dar şi corecţi; multă materie de ȋnvăţat, o cantitate mare de cunostinţe pe care să le acumulezi ȋntr-o perioadă scurtă de timp. Mă ȋncurajam spunându-mi mereu: „alţii au putut; eu de ce să nu pot?”

Bazele cunoştinţelor medicale pentru viitorii medici, fără ȋndoială, se pun ȋn facultate. Fiecare curs, fiecare laborator sau lucrare practică, fiecare profesor care ȋţi predă lasă o amprentă ȋn evoluţia ta. Am avut profesori foarte buni la Iaşi, la mai toate disciplinele: anatomie, fiziologie, semiologie, medicină internă, chirurgie, pediatrie, etc.

Cum aţi ales chirurgia?

Din anul III de medicină am devenit pasionat şi am dorit să fac chirurgie. Am participat activ, inclus ȋn echipa operatorie, ȋncă din anul III de facultate ȋn practica de vară la o colecistectomie laparoscopică efectuată ȋn Clinica a III-a Chirugie a Spitalului “Sf. Spiridon”, Iaşi. Rolul meu era doar să ţin de o pensă, dar fiind inclus activ ȋn tot acest angrenaj, având responsabilitatea să ţin bine de acea pensă, pentru mine a contat foarte mult, m-a fascinat. Am admirat profesorii chirurgi, medicii primari, specialiştii de la care am avut de ȋnvăţat cum să fac sau, de asemenea, cum să nu fac un act chirurgical.

Omul vine cu o suferinţă mai veche sau mai nouă care se poate rezolva doar  prin intervenţie chirurgicală, cu mâinile tale, cu ceea ce poţi şi eşti pregătit să faci. Să ȋl operezi, să ȋi urmăreşti evoluţia postoperatorie şi apoi să ȋl vezi plecând acasă vindecat sau cel puţin ameliorat, aducându-i acelui semen şansa la o viaţă normală, mi se pare un lucru extraordinar.

Am susţinut lucrarea de licenţă tot pe chirurgie, sub coordonarea prof. dr.Viorel Scripcariu, pe care ȋl apreciez şi care este un exemplu demn de urmat.

Ce ne puteţi spune despre perioada rezidenţiatului?

La examenul de rezidenţiat am luat o notă destul de mare; am ales Chirurgie Generală, cu centrul de pregătire Iaşi, la IRO (Institutul Regional de Oncologie Iaşi ). Am fost prima serie de rezidenţi pe chirurgie pregătiţi ȋn acel spital ȋnfiinţat la mijlocul anului 2012, un spital cu dotări la standarde europene; am fost norocoşi.

Mi-am desfăşurat pregătirea practică şi la Clinica Chirurgie Oncologică II, sub ȋndrumarea directă a Prof. Univ. Dr. Dimofte Gabriel şi a şefului de secţie Prof. Univ. Dr.  Luncă Sorinel.

Aţi avut un model, un mentor ȋn această perioadă?

Perioada rezidenţiatului a fost cea care m-a format ca medic chirurg. Am avut norocul să fac parte dintr-o echipă de adevăraţi profesionişti, cea a Prof. Univ. Dr. Dimofte Gabriel, un model de etică profesională, un chirurg desăvârşit, un om care te formează şi ȋţi dă aripi ȋn ramura de specialitate.

Este unul dintre oamenii deosebiţi care te ajută şi te ȋndrumă pe plan profesional, doar pe criterii de merit, obiectiv ȋn alegerea oamenilor cu care colaborează. Este un model, un reper pentru mine.

Cum apreciaţi drumul pe care l-aţi parcurs de la medic rezident la chirurgul care sunteţi astăzi?

Ȋncă din anul I de rezidenţiat am fost implicat activ ȋn operaţii de mare anvergură ȋn sfera digestivă oncologică – chirurgia mare, cu alte cuvinte. Cancerele de esofag, stomac, intestin gros, rect, efectuate de domnul profesor au fost lecţii practice valoroase.

Consultaţiile la care am participat, explorările imagistice şi clinice ale pacienţilor  pe care le-am urmărit, pregătirea preoperatorie a bolnavului au fost alţi paşi preţioşi pe care i-am parcurs.

Am asistat la intervenţiile chirurgicale propuse şi am urmărit evoluţia postoperatorie. Pansamantele  necesare, recomandările de tratament prescrise, activitatea pe secţie zi de zi, rapoartele de gardă, efectuarea de gărzi au dus la formarea şi pregătirea mea ca medic chirurg. Participările la congrese de specialitate şi o pregătire temeinică teoretică au completat munca de rezident pe chirurgie.

O foarte mare importanţă pentru mine a avut-o şi efectuarea practică a stagiilor care fac parte din aria curriculară a celorlalte specialităţi chirurgicale: ortopedie-traumatologie, chirurgie vasculară, ginecologie, urologie, chirurgie plastică, neurochirurgie, chirurgie toracică.

Cu toată buna pregătire de care am avut parte ȋn IRO Iaşi, la Clinica de Chirurgie Oncologică, nu puteam păşi ȋn Chirurgie fără să mă pregătesc şi ȋn sfera chirurgiei de urgenţă. Am efectuat Stagiul de Chirurgie de Urgenţă ȋn Clinica I Chirurgie “Sf. Spiridon”, Iaşi. Aici  m-am pregătit sub ȋndrumarea Conf. Dr. Nuţu Vlad, căruia ȋi mulţumesc şi prin intermediul dumneavoastră.

Am efectuat zeci de gărzi ȋn cadrul clinicii Chirurgie I, spitalul “Sf. Spiridon”. Am  urmărit managementul cazurilor din sfera chirurgiei de urgenţă, am participat la intervenţii chirurgicale  imediate ȋn sfera abdominală, traumatisme abdominale, laceraţii de organe abdominale, plăgi, etc.

Un medic rezident pe chirurgie se pregăteşte pas cu pas, lună de lună, an după an şi ajunge să fie ȋn elementul lui, să ia decizii corecte, să salveze vieţi. Sunt situaţii care cer luarea unei decizii şi acţiunea ȋn doar câteva secunde. Port ȋn spate mii de ore de pregătire  teoretică şi practică, de ȋnvăţare graduală.

De ce aţi ales Chirurgie Generală?

Am ales Chirurgia Generală pentru că o consider suma tuturor specialităţilor; este o disciplină complexă. Ȋn primul rând, la primul contact discuţi cu pacientul şi ȋl asculţi. Ȋi ȋnţelegi suferinţa, ȋl consulţi, ȋl explorezi paraclinic şi biologic şi ȋi pui un diagnostic.

Apoi ȋi alegi intervenţia cea mai potrivită, iar ȋn timpul operaţiei trebuie să alegi strategia cea mai adecvată. După etapa intervenţiei chirurgicale urmează ȋngrijirea postoperatorie a bolnavului.

Şi, după cum spunea un maestru al chirurgiei, “poţi face operaţii impecabile, perfecte din punct de vedere tehnic, dar pacientul poate să-ţi facă complicaţii după aceea, sau să nu supravieţuiască”. Se ȋntâmplă; este un risc pe care ni-l asumăm, şi eu şi pacientul.

Ca medic chirurg trebuie să comunic cu ceilalţi specialişti. De obicei tratamentele complicate se fac ȋn echipă multidisciplinară: chirurgie, anestezie-terapie intensivă, medicină internă, neurologie, cardiologie, gastroenterologie etc.

Şi abilităţile mele de comunicare cred că sunt un atu pe care l-am ȋnvăţat de la profesorii mei. Totul pentru ca bolnavul nostru să aibă cele mai bune şanse, să evolueze favorabil.

Chirurgia generală – avantaje şi dezavantaje

Am ales Chirurgia Generală pentru că această specialitate ȋţi oferă ȋn acelaşi timp un foarte mare avantaj, dar şi un foarte mare dezavantaj. Marele avantaj este faptul că ajungi să acţionezi ȋn mod direct, cu mâna ta, cu ceea ce ştii, cu ceea ce judeci asupra unui om.

De foarte multe ori, de decizia şi de strategia pe care o adopţi şi de capacitatea de a face faţă efortului şi problemelor stresante cu care te confrunţi uneori ȋn operaţie, depinde efectiv viaţa acelui om. Ȋn acelaşi timp, dezavantajul mare este că o consecinţă directă a gesturilor tale, a gândirii tale, ajunge să ȋnsemne inclusiv partea de vină pe care o poţi purta gândind la evoluţia unui pacient care nu a mers bine.

Ca să faci chirurgie fără să te consideri responsabil te scoate ȋn afara profesiei de chirurg.

Performanţa ȋnseamnă ȋn primul rând capacitatea ca ȋn faţa unui om care ajunge să ţi se deschidă, cu toată ȋncrederea, prin ceea ce ştii că poţi face, să fii capabil să onorezi această ȋncredere. Şi pentru  că viaţa este unică, ceea ce faci ȋncercând să o salvezi, este un lucru unic.

Cum vă simţiţi ȋn sala de operaţie ?

Ȋn sala de operaţii mă simt ȋn elementul meu; siguranţa mea se bazează pe cunoştinţele mele şi pe cele trei calităţi sine qua non ale unui chirurg: ȋndemânare, calm, precizie. Sala de operaţii este scena pe care defilează chirurgul. Menirea lui este să opereze, iar acolo ȋi este locul. Sala de operaţie este un loc special pentru mine, ca şi pentru orice pacient care ȋi calcă pragul.

Sunt operaţii care se derulează sub acelaşi protocol: apendicectomia clasică, hernia, colecistul operat laparoscopic au cam aceeaşi timpi specifici operatori. Dar, de multe ori, ȋn ciuda explorărilor clinice şi imagistice, avem surprize şi planurile sunt date peste cap.

Ȋn chirurgia de urgenţă, ȋndeosebi, ne confruntăm cu surprize. Acestea te solicită mental şi ȋncerci, cu pacientul pe masa de operaţie, presat de timp şi de situaţie, să iei decizii rapide, să alegi varianta optimă pentru pacient.

Chirurgia  este o muncă de echipă. Chirurgii, anesteziştii şi asistentele sunt membrii aceleiaşi echipe şi au ȋndatoriri precise: timpul operator să fie minim, intervenţia să evolueze ȋn timpi optimi şi rezultatele să fie cele mai bune.

Ȋn sala de operaţii chirurgul conduce „ostilităţile”. El este şeful echipei şi decide ce şi cum se ȋntâmplă. Este o profesie care ȋţi oferă puterea de a decide ȋn orice moment, ca şi ȋn alte profesii grozave: căpitanii de vas, piloţii de avion, comandanţii de armată. Este un sentiment foarte frumos, dar care te ȋncarcă de responsabilitate. Iar dacă faci chirurgie fără a fi responsabil, cum am mai spus, este imposibil să ai rezultate bune.

Responsabilitatea chirurgului şi autoevaluarea actului medical trec dincolo de sala de operaţie? Sau se ȋncheie odată cu ultima sutură?

Bineȋnţeles, ȋn afara sălii de operaţie, după ce ai terminat intervenţia, te macină unele gânduri: oare acolo am adoptat strategia corectă? Oare firul acela l-am pus cum trebuie, am ligaturat corect acel vas, ȋmi oferă siguranţă această anastomoză?

Şi uite aşa, ajungi să fii ȋmpăcat cu deciziile tale doar când vezi că pacientul evoluează favorabil şi ȋl vezi plecând acasă pe picioarele lui.

Recomandaţi tinerilor medicinişti să aleagă această specialitate ?

Numai dacă sunt pasionaţi de chirurgia generală, dar nu ȋn necunoştinţă de cauză. Le recomand  să efectueze practică de vară şi gărzi ȋn această specialitate pentru că, ȋn afară de cunoştinţe temeinice de anatomie şi tehnică chirurgicală, trebuie să fie dispuşi la efort fizic şi solicitare psihică enormă. Gândiţi-vă la rezolvarea cazurilor chirurgicale venite ȋn regim de urgenţă, la orice oră.

Rezidenţiatul  durează 6 ani şi stagiile sunt multe ȋn disciplinele chirurgicale. Dar dacă cineva ȋşi doreşte cu adevărat această specialitate va avea o viaţă plină de satisfacţii profesionale.

Sunt chirurgii oameni obişnuiţi?

A deveni medic chirurg presupune o responsabilitate foarte mare. Este o specialitate care te transformă ȋntr-un altfel de om: un om care repară oameni! Tu vei deveni omul care ar trebui să facă numai bine, reparând ceea ce nu mai funcţionează cum trebuie. Şi asta ȋţi cere multe sacrificii!

Cum este omul Alexandru Rotundu ȋn afara sălii de operaţie ?

Ca şi chirurg ai două vieţi: viaţa din spital şi viaţa de acasă. Petreci zile şi nopţi ȋn spital alături de pacienţi, de cazurile grave, ȋn gărzi istovitoare. Iar dacă nu ai o „echipă” cu care să te ȋnţelegi ȋn aceste două vieţi (din spital şi de acasă) nu te poţi descurca. Ajungi să petreci puţin timp cu familia. Sacrificiile sunt mari.

Ajung să ȋmi văd copilul, să mă joc cu el maxim 4 ore din 48, când sunt ȋntre două gărzi. Uneori, când ȋi este dor, o convinge pe mami să mă viziteze ȋmpreună, la spital. Cred că s-au obişnuit cu programul meu.

Am norocul că soţia ȋnţelege că trebuie să petrec foarte mult timp ȋn spital. Este alături de mine, mă acceptă aşa cum sunt şi mă susţine. Poate când voi ieşi la pensie voi avea timp, măcar atunci, să ȋmi văd nepoţii cum cresc.

Ȋmi place să mă plimb ȋn aer liber, ȋmi plac vacanţele cu familia, ȋmi place să urmăresc, când am timp, competiţiile sportive: fotbalul, tenisul. Ȋmi place să citesc şi să petrec timpul cu familia .

Cine v-a susţinut şi v-a fost aproape?

Mama mea care, din păcate, s-a sfârşit acum doi ani. Mama a fost asistentă medicală principală ȋntr-un spital comunal din judeţul Botoşani.

O port ȋn suflet ca pe o icoană; a fost un exemplu pentru mine; dedicaţia cu care ȋşi desfăşura activitatea, felul ȋn care ȋşi respecta meseria, dorinţa de a face bine semenilor şi punctualitatea cu care ȋşi ȋndeplinea sarcinile de serviciu au fost un exemplu de necontestat.

Muncea foarte mult; după turele de noapte venea foarte obosită. Ȋn toată munca ei am văzut acel “ceva” nobil şi unic. Toată dăruirea ei m-a influenţat să urmez şi eu calea halatului alb.

Mama a fost cea care m-a susţinut şi mi-a ȋnsufleţit dragostea pentru medicină ȋncă de când eram copil. Şi acum, din ceruri, dacă mă vede, sigur este mândră de mine!

De ce aţi ales să rămâneţi ȋn România ?

Poate am realizat că aici pot fi mai util decât ȋn străinatate. Aici, ȋn ţara mea pot contribui la o schimbare, iar asta mi se pare mult mai motivant.

Din anul V de rezidenţiat, dornic să intru ȋn contact cu sistemul medical din teritoriu, am fost solicitat şi am ȋnceput să fac gărzi ȋn chirurgie la Spitalul Municipal “Elena Beldiman” din Bârlad, sub directa coordonare a şefului de secţie de aici, dr. Oanea Georgel.

Profesorul Dimofte Gabriel de la Iaşi m-a susţinut ȋn acest demers şi mi-a dat aviz favorabil. Şi aşa a ȋnceput aventura mea la Bârlad. Aici am găsit un mediu propice pentru a-mi desfăşura activitatea ca medic chirurg. Pe perioada gărzilor am găsit susţinere, am ȋmpărtăşit şi am acumulat cunoştinţe ȋn chirurgia de urgenţă şi nu numai.

Ȋn anul VI de rezidenţiat mi s-a propus să rămân la Bârlad. Este un oraş  care are nevoie de medici dedicaţi care să ȋşi facă datoria. S-a scos un post de medic ȋn specialitatea de chirurgie la spitalul bârlădean, am participat, am fost admis.

Şi, uite aşa, am rămas să fac chirurgie la Bârlad, fapt ce nu ȋl regret până acum. Momentan, suntem ȋn deficit de personal medical, dar avem o echipă dedicată şi rezolvăm cazuri venite din oraş si ȋmprejurimi. Deservim aproximativ 200.000 de oameni.

Sunt fel şi fel de cazuri, cu grade diferite de complexitate. Ȋn aceste spitale municipale se salvează vieţi zi de zi. Avem rezultate bune, este un fapt real şi verificabil. Sunt mulţumit de ceea ce fac!

Care este ultimul congres /simpozion medical la care aţi participat ?

Particip si voi participa la congrese medicale. Consider că, practicând medicina, trebuie să fii mereu la curent cu noutăţile din domeniu, să nu te mulţumeşti cu ce ştii deja, să evoluezi profesional, să cauţi să-ţi ajuţi pacienţii  aplicând metode de ultimă generaţie.

Ultimul la care am participat a fost Confer 2018 – Conferinţele Institutului Regional de Oncologie, Iaşi, unde am fost plăcut impresionat de calitatea lucrărilor şi dedicarea participanţilor.

Planuri de viitor?

“Dorinţa mea este ca, pe viitor, să obţin competenţa ȋn endoscopie digestivă şi peste 4 ani să obţin titlul de medic primar.”

Mult succes, doctore! Vă doresc ca timpul să nu vă schimbe şi oamenii să vorbească la fel de frumos de dumneavoastră, ca şi până acum!

Vă mărturisesc că ideea acestui interviu a pornit de la această postare, semnată de o pacientă, Aurica Filiuţă:

“Pentru mine, doctorul Rotundu Alexandru va rămâne “bunul, distinsul medic” care îşi desăvârşeşte meseria, tratându-şi pacienţii atent, indiferent de condiţia lor socială, etnie sau de vârstă, cu aceeaşi dăruire, demnă de profesia de medic. Lucrează cu sufletul, cu mintea, cu o mână de maestru.

Vă ȋntreb: nu este recunoştinţa cea mai frumoasă răsplată?

Despre Autor

Iulia Chiper

Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment