Cercetătorii avertizează că măștile de unică folosință eliberează poluanți chimici

Cercetătorii avertizează că măștile de unică folosință eliberează poluanți chimici

Cercetătorii avertizează că măştile de unică folosinţă ar putea elibera poluanţi chimici şi nano-materiale plastice în mediu.

Potrivit studiilor, metalele grele eliminate de măștile de unică folosință sunt „bio-acumulative”, ceea ce înseamnă că nu sunt eliminate din sistemele acvatice, ci se acumulează în timp.

Citește și Principalele 4 tipuri de măști de protecție și eficacitatea lor

Ce spun oamenii de știință

Oamenii de ştiinţă susțin că trebuie să existe o reglementare mai bună şi să se efectueze mai multe cercetări pe viitor.

Trebuie să ne setăm priorităţile – în primul rând trebuie să trecem peste pandemie şi să ne protejăm reciproc şi sănătatea publică. Apoi, între timp, trebuie să luăm măsuri pentru protejarea mediului“.

Se crede că poluanţii au fost adesea legaţi de coloranţii folosiţi la producerea măştilor, preparaţi mai ales în Asia de Sud şi, în special, în China. Echipa a găsit urme de plumb, antimoniu şi cadmiu, toate fiind metalele grele care pot fi toxice în doze mici. 

Cu toate acestea, ei consideră că „avantajele purtării măştilor sunt imense, aşa că trebuie să le purtăm în continuare, dar trebuie să fim atenţi la diferite reglementări şi standardizarea măştilor şi la calitatea materialelor pe care le folosim. Trebuie să fim atenţi la modul în care sunt produse, la modul în care le putem testa şi la modul de standardizare a calităţii acestora”.

Liderul proiectului, dr. Sarp, care este, de asemenea, membru al grupului de cercetători tehnici Covid al guvernului galez, a declarat că este mult mai mult de lucru cu măştile de faţă. „S-ar putea să nu fie o mare problemă acum, dar acumularea este o problemă cu care ne vom confrunta în viitor“, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și Comparație între scuturile faciale și măștile de protecție

Dr. Sarp a spus că, cu aceste informaţii, va putea educa şi informa publicul despre măşti şi se va asigura că acestea sunt mai sigure pentru indivizi şi pentru mediu.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment