Buna. Ma numesc Maria, am 36 de ani si lucrez ca asistenta medicala la un spital din Timisoara.
Este un moment dificil acela cand realizezi ca locul unde lucrezi nu iti mai aduce nicio satisfactie. In cazul meu, dupa ce am lucrat intr-o clinica timp de 8 ani, este foarte greu sa iei decizia sa pleci. Cunosti pe absolut toata lumea, devii foarte comod, ai obiceiuri care ti se intiparesc in comportament. Rutina tinde sa fie singurul lucru care iti mai aduce placere.
Pentru mine punctul in care s-a aprins semnalul de alarma a fost cand cel mai asteptat moment al zilei era acela cand faceam pauza de tigara. In acea clipa mi-am dat seama cat de mult uram sa lucrez aici. Colegii, majoritatea dintre ei, sunt ok, dar mai sunt si cei care iti fac viata un iad. Sunt mai putini, dar sunt in pozitii de conducere. Apoi mai este mediul de lucru, atmosfera: colegii se barfesc unii pe altii, se saboteaza pentru a nu fi mai buni decat ceilalti, nu exista conceptul de a se ajuta reciproc. Cand am realizat asta, am realizat si ca nu mai pot continua asa. Astfel a inceput cautarea unui job nou.
Primul pas: am vorbit cu prietenii
Am crezut ca o sa fie destul de usor sa imi gasesc un job mai bun, dar imi era teama. Teama de necunoscut, de incertitudine, lipsa sigurantei unui loc de munca stabil. Primul instinct a fost sa vorbesc cu prietenii, familia, cunostinte care lucreaza tot in domeniul medical in Timisoara. Am vorbit cu cateva persoane, dar fara succes pana acum. Au trecut aproape 2 saptamani fara niciun raspuns. Probabil ca unii dintre ei au si uitat sa ma recomande. Cei apropiati sigur m-au propus, dar niciun moment nu poti stii daca managerul de resurse umane din clinica respectiva a uitat de tine sau pur si simplu nu are nevoie de asistenti acum. Incertitudinea ma omoara.
Urmatorul pas: CV-ul medical
Un lucru de care eram sigura in acel moment este ca nu stiam cum sa imi construiesc un CV medical. Cred ca nu am mai completat nimic de circa 8 ani. Nici nu mai stiu ce forma ar trebui sa aiba, asa ca am inceput sa caut pe internet. Bineinteles, am gasit foarte multe modele, dar problema era ca nu aveam de unde sa stiu care sunt chiar bune. Diferentele intre ele sunt imense, trebuie sa fie unele care sunt mai bune ca altele, doar ca nu ai de sa stii care sunt. Asa am ajuns la MEDIjobs. Mi-a placut ca aveau toate informatiile de care aveam nevoie: cum sa imi fac un CV profesionist, cum sa ma pregatesc pentru interviuri, ce pot sa fac sa imi maresc sansele de a fi angajata. Dupa ce am citit cateva articole mi-am luat toate informatiile de care aveam nevoie, asa ca am inceput sa imi caut urmatorul job.
Cautarea jobului
Avand deja Cv-ul gata, urmatorul pas a fost sa imi caut loc de munca. Primul soc a fost faptul ca am ales joburi de asistent medical si tot imi apareau in lista tot felul de joburi de programator si sofer pe camion. Nu prea am inteles cum functioneaza asta. In fine. Am gasit un job in Timisoara si am aplicat. Dupa care am asteptat. Si am asteptat. Aceasi incertitudine. Mi-a vazut cineva CV-ul? Nu i-a placut? Sau poate inca nu a ajuns la el? Cam 10 zile am asteptat telefonul sa sune. Nu s-a intamplat. Mi-am dat seama ca o sa trebuiasca sa fiu mult mai creativa cu urmatorul meu pas.
Click aici pentru episodul III