INTERVIU | Dobre Ana Maria, psiholog clinician și psihoterapeut

INTERVIU | Dobre Ana Maria, psiholog clinician și psihoterapeut

Astăzi stăm de vorbă cu Dobre Ana Maria, psiholog clinician și psihoterapeut, care ne va povesti despre parcursul său profesional de până acum.

Am început studiul psihologiei la Cluj, făcând facultatea și masterul la Universitatea Babeș-Bolyai, iar apoi am continuat cu o specializare pe parcursul a trei ani în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Cel mai probabil, universitatea mi-a oferit cadrul teoretic potrivit pentru această meserie, iar formarea mi-a oferit practica mult necesară. 

Am fost întotdeauna atrasă de studiul oamenilor, obișnuiam să-i privesc și să îmi pun tare multe întrebări în copilărie și adolescență: Cum iubim? Ce e suferința? Cum o depășim? De ce plângem? Cum ajungem la liniște? Cum ne controlăm gândurile? De ce ne este frică? Care sunt cauzele fricii? De ce suntem atrași unii de alții?

Psihologia mi-a oferit răspunsurile.

Iar pe măsură ce timpul trece, sunt tot mai sigură că aceasta e meseria care va rămâne cu mine pentru tot restul vieții, pentru că îmi aduce în aceeași măsură provocările, dar și satisfacțiile pe care mi le doream. 

1. Pentru început, aș vrea să îmi spui câteva cuvinte despre pasiunea pentru psihologie.

Mereu am fost intrigată de modalitatea în care oamenii se comportă, iau decizii, iubesc și suferă. Odată ce am luat decizia să vin la facultatea de psihologie din Cluj, nu m-am mai putut dezlipi de acest domeniu. 

În fiecare zi descopăr ceva nou care mă ajută să mă înțeleg pe mine și pe ceilalți mai bine.

2. Ai o definiție personală a PSIHOLOGIEI?

Pentru mine, psihologia este știința care descoperă misterele minții și emoțiilor oamenilor (de fapt, nu doar a oamenilor). Natura noastră complexă nu îi permite să fie o știință exactă, precum matematica, însă pentru mine, tocmai aceasta e provocarea care mă atrage cel mai mult – deși procesele cognitive și emoționale sunt cam aceleași, fiecare dintre noi le procesăm în felul nostru.

3. Ce calități trebuie să îndeplinești pentru a deveni un psiholog cât mai bun?

Cred că cele mai importante abilități sunt: empatia, ascultarea activă și răbdarea. Desigur, deschiderea către învățare continuă este de asemenea foarte importantă pentru a rămâne la curent cu noile descoperiri din domeniu care ar putea ajuta clienții sau pacienții.

4. Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă un psiholog? De ce se teme un psiholog?

Nu aș putea să vorbesc pentru colegii mei din domeniu, însă pentru mine cea mai mare temere mereu a fost inabilitatea de a ajuta. În timp, însă, am reușit să o gestionez tot mai bine. 

Din perspectiva provocărilor, sigur se încadrează programul volatil din cauza reprogramărilor. Deși poate fi minimizat, acesta este un aspect care nu dispare, iar noi, psihologii, trebuie să învățăm să îl gestionăm mai bine. De asemenea, în timpul ședințelor ne putem confrunta cu momente de stagnare, momente în care nu reușim să ajungem la client, sau momente în care devenim mult prea critici cu noi înșine.

Totuși, am ajuns la concluzia că psihologul are un rol de model pentru client, așadar este esențial ca el în primul rând să învețe să-și privească cu compasiune greutățile.

5. Cât de important consideri că este ca pacientul să aiba încredere în psihologul sau?

Probabil este unul dintre cei mai importanți factori, alături de dorința de schimbare și pregătirea psihologului. Pentru ca terapia să dea rezultate, între psiholog și client trebuie să existe o „alianță terapeutică”, altfel spus, un spațiu sigur de conectare unde durerile pot fi aduse la nivel conștient. În lipsa acestei alianțe, este mai puțin probabil ca clientul să aibă disponibilitatea de a-și deschide sufletul și de a putea procesa problemele, și cu atât mai puțin probabil să fie deschis la a aplica tehnicile recomandate de psiholog. Relația este cheia, iar relația este bazată pe siguranță și încredere.

Citește și: INTERVIU Andreea Cornea, psiholog clinician

6. Ce se întâmplă când un psiholog implică prea mult? Dar când se implică prea puțin?

Atunci când psihologul se implică prea mult este posibil să ajungă să supracompenseze, sau să fure, fără o intenție directă, din eforturile pe care clientul trebuie să le facă (pentru că, în final, clientul trebuie să învețe că el a fost agentul schimbării, cu ghidajul psihologului, și nu că psihologul a făcut schimbările necesare). De asemenea, este posibil ca atunci când ne implicăm prea mult să stricăm alianța terapeutică, în mod inconștient ajungând să punem presiune în loc să ascultăm adevărata nevoie a clientului.

Atunci când se implică prea puțin, este posibil ca alianța să nu se creeze, clientul să își piardă încrederea în proces, iar nevoile sale să nu fie îndeplinite.

În orice caz, nu există o rețetă perfectă. Practica ne spune că fiecare client va avea nevoie de o abordare diferită și de un nivel de implicare diferit, în funcție de propriile nevoi și de stadiul respectiv al schimbării în care se află.

7. Au fost situații în care te-ai simțit depășită? Cum ai procedat? La cine sau la ce ai apelat?

Sigur, cred că dacă nu ne simțim niciodată depășiți, înseamnă că repetăm aceleași tipare de cazuri. Este total în regulă să te simți depășit, atâta timp cât ai un plan pentru această situație, cum ar fi întoarcerea la știință (ce ne spune psihologia despre problematica clientului sau al pacientului) și apelarea la un supervizor. Acestea sunt strategiile mele, deși în practică, eu încep cu discuția cu supervizorul, care s-a mai întâlnit cu cazuri asemănătoare, iar apoi aprofundez subiectul până când devine confortabil pentru mine.

MEDIjobs

Este în regulă să dorești să înveți și să lucrezi cu cazuri noi. Nu este în regulă să te simți depășit și să nu iei măsuri în legătură cu asta.

8. Are nevoie psihologul de un psiholog?

Depinde de situația în care se află psihologul. Ce pot spune cu siguranță este că, înainte de a practica psihologia este recomandat (și de altfel, în cele mai multe formări, obligatoriu) să fii tu clientul înainte. Astfel poți preveni activarea propriilor tale dureri și greutăți în terapia cu clientul, fiindcă le procesezi înainte de a începe practica.

Iar apoi, fiecare alege în funcție de propria sa nevoie. Eu continui să merg la psiholog, îmi place să am o persoană cu care să discut provocările pe care le am în muncă și în viața personală, și împreună cu ea, să găsesc soluțiile potrivite.

9. Care dintre următoarele medii consideri că este mai potrivit pentru a se cunoaște omul mai bine: contacte interpersonale, experiențe culturale, proiecte și activități?

În sine, cea mai bună modalitate de a te cunoaște mai bine este introspecția, cunoașterea proprii tale povești de viață și modalitățile în care te-a impactat, a emoțiilor pe care le simți și a ceea ce te face trist sau fericit, încrezător sau nesigur. Bineînțeles, că introspecția devine mai fructoasă atunci când ai o multitudine de experiențe, proiecte, oameni dragi și activități noi. 

10. Ce înseamnă o carieră de succes pentru tine?

Clienți sau pacienți mulțumiți, în urma ședințelor pe care le au cu mine în scop terapeutic. 

11. Ai putea să ne recomanzi o carte sau mai multe din domeniul psihologiei pe care ar trebui să le citim și care crezi că ne pot învăța ceva special?

O carte pe care o recomand deseori în ședințele de terapie este „Cum să-ți reinventezi viața”, de Jeffrey Young. Este o carte care vorbește de capcanele cognitive și emoționale pe care continuăm să le punem în scenă dacă nu le cunoaștem, și oferă multe sfaturi pentru a le flexibiliza.

Apoi, cărțile lui Harriet Lerner sunt excelente pentru a te cunoaște mai bine: „Dansul relațiilor”, „Dansul fricii” și „Dansul furiei”. 

Nu în ultimul rând, Brene Brown a scris o mulțime de cărți excelente, preferata mea fiind „Darurile imperfecțiunii”, care ne ajută să avem o abordare plină de compasiune asupra vieții noastre.

Citește și: INTERVIU | Mariana Cosenco, psiholog clinician

12. Povestește-ne un caz care te-a impresionat sau care ți-a rămas în memorie.

Cred că toți oamenii cu care am lucrat m-au impresionat. Însă un caz care a rămas cu mine este al unei doamne care, atunci când m-a contactat, se confrunta cu niveluri foarte ridicate de anxietate care îi afectau toate domeniile vieții. Motivul pentru care a rămas cu mine, și pentru care mereu îl folosesc ca exemplu, este progresul incredibil pe care ea l-a făcut, în mai puțin de un an. Este foarte dificil să treci de la un punct în care anxietatea îți controlează gândurile și atenția 24 de ore pe zi, la unul în care ai preluat tu controlul. Dar ea nu doar că a învățat să gestioneze anxietatea, a devenit mai asertivă cu nevoile ei, și-a depășit traumele trecutului care îi îngreunau prezentul (și multe, multe alte schimbări), dar în cele de final a ajuns într-un loc de pace, calm și bucurie pe care cred că cu toții ni-l dorim. 

Cred totuși că în acest caz a contat enorm dorința ei de schimbare și alianța noastră terapeutică, astfel încât ea a citit mult, a aplicat tehnicile pe care le-am povestit împreună, și-a oferit timp îndestul și compasiune pentru momentele în care a stagnat, și a avut grijă să adauge și alte elemente în această rețetă, cum ar fi sportul, yoga, meditația (elemente foarte importante, de altfel).

Cel mai mare câștig a fost, și este în general atunci când lucrezi cu anxietatea, mutarea atenției de la tine, la ceea ce se întâmplă în jurul tău. În acest mod, îi transmiți un mesaj anxietății: „nu ești chiar atât de importantă”.

Îmi amintesc discuțiile cu ea, și faptul că mereu îi spuneam „Cât timp vei fugi de anxietate, ea va fugi după tine. Dacă te oprești, și ea se oprește.” Nu doar că s-a oprit, cred că așa de bine a făcut-o că i-ar putea învăța și pe alții cum să o facă!

14. Ce sfat ai pentru cei care vor să aleagă acest domeniu, al psihologiei?

Să meargă, pentru început, ei la psiholog. Să își înțeleagă povestea de viață, și în același timp să folosească acea experiență ca un studiu de caz: să observe cum le vorbește psihologul, ce tehnici aplică, să se întrebe dacă le surâde lucrul dintr-un cabinet (sau online), câte ore ar putea face asta pe zi, etc.

Dacă entuziasmul rămâne, iar ei știu că sunt empatici, răbdători, și le face plăcere să audă poveștile celorlalți, să urmărească planul și să devină și ei, la rândul lor, un ghid pentru sufletele celorlalți, atunci sigur sunt potriviți pentru această meserie și vor deveni adevărați psihologi.

Ești psiholog și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Daniela Eremia

Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.

Facebook Comment