Examenul de rezidentiat este considerat unul dintre cele mai grele examene din viata unui student la medicina din cauza presiunii foarte mari. Practic in urma punctajului obtinut la acest examen, ne vom alege ramura in care vom profesa. Cei 6 ani de medicina si numeroasele examene date de-a lungul timpului ar trebui sa ne pregateasca pentru acest pas, insa de cele mai multe ori suntem un pic dezorientati si speriati atunci cand se apropie acest moment. Stagiile nu sunt suficiente pentru a ne face o parere completa despre meseria respectiva si uneori e bine sa ne interesam si sa cerem pareri de la medicii rezidenti sau chiar de la medicii specialisti.
Am rugat cativa colegi mai mari, care tocmai si-au ales specializarea, sa ne impartaseasca impresiile lor:
“Examenul de Rezidentiat reprezinta, in opinia mea, intr-o masura egala, atat o provocare intelectuala, cat si una psihica, deoarece multe dintre capitolele obligatorii contin erori importante, atat de scriere, cat si ca date stiintifice, iar acest lucru face procesul de invatare cu atat mai complicat. Din fericire, am reusit sa obtin un punctaj care mi-a permis sa imi aleg orice specialitate, insa, am ramas fidel marii mele pasiuni – anestezia si terapia intensiva. Cred ca pregatirea pentru examenul de Rezidentiat incepe inca din anul I de facultate, iar alegerea specialitatii ar trebui facuta constient, asumat, din pasiune si in functie de prioritati, nicidecum ea nu trebuie sa reprezinte o decizie de moment sau sa faca parte din “febra punctajului care iti permite sa iti alegi orice.”
Dr. Emanuel Moisa, Medic Rezident Anestezie si Terapie Intensiva
“Selectarea unei specialitati medicale in urma examenului de rezidentiat reprezinta o decizie care va marca, in majoritatea cazurilor, intregul viitor al actualului student medicinist, fapt pentru care alegerea trebuie tratata cu seriozitate si sinceritate. Sinceritatea consta in recunoasterea ambitiilor personale, nevoii intrinseci de a duce o viata mai activa sau mai relaxata, mai publica sau mai izolata, inclinatiilor sau abilitatilor clinice sau chirurgicale dar si a rezistentei fizice, psihologice si emotionale. Sfatul meu pentru viitorul medic rezident este sa faca un exercitiu util de imaginatie, pe care l-am aplicat la randul meu: presupunand ca nu ar exista un aspect financiar, cum va vedeti contribuind la sanatatea pacientilor in timpul rutinei zilnice si a garzilor? Vorbim despre 40 de ani de cariera care implica cel mai frecvent acte medicale repetitive. Multi studenti incep cu anumite asteptari sau afinitati, dar, pe parcurs, aceste afinitati se vor mula, uneori subconstient, pe personalitatea fiecaruia, iar aceasta trebuie recunoscuta in timp util pentru a lua o decizie care sa aduca liniste si pace interioara pe termen lung.”
Dr. Andrei Popa, Medic Rezident Ortopedie si Traumatologie
“Anul 6 a inceput cu un stagiu in care ne-au fost deschisi ochii mai mult de catre doamna profesoara si s-a terminat cu alegerea specialitatii dorite de catre mine. Pot spune insa ca am si un gust amar, lasat de cele doua carti de rezidentiat, despre care nu are rost sa mai vorbesc, pentru ca stim cu totii in ce fel sunt scrise. Stres nu am avut deloc, pentru ca cei 6 ani de medicina mi-au demonstrat ca atunci cand inveti, treci cu brio de orice examen. Desigur, poti sa treci cu o nota mica sau cu o nota mai mare, aici depinde doar de tine si de motivatia ta. Totusi, nota este relevanta doar pentru a te ajuta sa obtii o specialitate sau alta, nicidecum nu te catalogheaza ca fiind un doctor mai bun sau unul mai putin bun. Este un examen la care trebuie sa tocesti in proportie de 70%. Am invatat pe parcursul anului destul de putin as zice si am avut si timp liber destul. Insa in ultima luna si jumatate am avut un program dificil de care am reusit sa ma tin. Invatam intre 10 si 12 ore pe zi si am reusit sa repet materia de mai multe ori. Parerea mea este ca a reciti aceste carti este cheia succesului pentru cei mai multi dintre noi. Exista, desigur, colegi care nu au nevoie de atatea repetari ale materiei. Un lucru care m-a ajutat foarte mult este sublinierea cu carioca. De exemplu, cu albastru am facut toate tratamentele din carte, cu portocaliu toate manifestarile clinice si tot asa, iar cu rosu subliniam ce consideram a fi mai important. Au fost momente cand simteam ca nu ma mai pot concentra si atunci luam o pauza de o ora ca sa imi revin. Nu am folosit suplimente pentru a ma ajuta, doar cafea si ciocolata. Ziua examenului a fost cu ceva emotii, normale de altfel, dar au trecut odata cu inceperea examenului si s-au accentuat la sfarsitul acestuia, atunci cand am asteptat destul de mult pentru nota. Din fericire, in sala mea nu au existat acele probleme cu corectarea, dar alti colegi nu au fost la fel de “norocosi”. A urmat o saptamana frumoasa, cu calcule si mii de ganduri: “oare ce isi vor alege cei din fata mea?”, “ce vreau cu adevarat sa fac?”, “vreau medicala sau chirurgicala?”, “vreau sa stau atatea ore in picioare, nemancat, nebaut?” si multe altele. Dorinta mea a fost de a face o medicina in care sa imi fie solicitate atat mintea cat si mainile. Acest lucru il gaseam clar la chirurgii, dar si la ATI. Acestea erau optiunile mele. Dintre chirurgii, cea plastica i-a facut cea mai mare concurenta anesteziei. Si iata-ma ajuns in sala de repartitie, cu 10 minute inainte de “alegerea vietii”, dand o batalie in cap intre plastica si anestezie, nestiind ce voi face in continuare. Se pare ca dorinta mea de a cunoaste cat mai multe lucruri despre organismul uman si-a spus cuvantul. Am ales ATI si sunt extrem de fericit. Evident, nu am absolut nici o idee despre dificultatile reale din aceasta specialitate, dar macar pana in ianuarie ma pot bucura linistit. Anul acesta, ATI a fost “la moda” si s-a luat cu punctaj mare, alaturi de cardiologie, dermatologie, endocrinologie, neurologie, radiologie, psihiatrie, gastroenterologie. Dar difera de la an la an, in functie de preferinte. In final, le doresc succes colegilor mei rezidenti si colegilor mai mici care vor sustine aceasta falsa bijuterie de examen.“
Dr. Vlad Nicolae, Medic Rezident Anestezie si Terapie Intensiva
“Cea mai dificila parte legata de alegerea specialitatii este lipsa informatiilor pertinente legate de rutina unei anumite specialitati. Pe parcursul celor 3 ani clinici studentului i se expun doar o parte din cele 49 de specializari. O decizie informata a viitorului rezident presupune nu doar contactul de la stagiu din punctul meu de vedere, ci si mentinerea aceluiasi entuziasm dupa aflarea unor puncte negative ale aceleiasi meserii. Ce vreau sa spun este ca o data restransa lista la cateva ramuri, studentul sa incerce sa interactioneze cu cat mai multi rezidenti, specialisti din ramura respectiva si sa vada ce presupune acea meserie zi de zi, tipul de patologie si pacientii pe care ii va trata. Asta mi se pare cel mai important aspect in alegera unei specialitati care sa se muleze pe personalitatea si asteptarile studentului.”
Dr. Rares Deculescu, Medic Rezident Ortopedie si Traumatologie
“Pregatirea pentru examenul de rezidentiat este bine sa inceapa cu alegerea unei specialitati pentru a sti cat de sus vrei sa tintesti pentru a-ti alege ceea ce doresti, desi preferintele pot sa difere de la an la an. Pentru mine, examenul de rezidentiat a fost precedat de un stres necesar pentru a-mi canaliza energia, iar rezultatul pe care l-am obtinut mi-a permis sa aleg intre multiple specialitati. Eu am fost pasionata de neurostiinte, astfel incat dilema mea era daca sa aleg neurologie sau psihiatrie, adulti sau copii. In cele din urma am ales psihiatria deoarece am considerat ca sunt o persoana empatica, mi-am dorit sa ma apropii de pacienti, sa ma bucur de unicitatea fiecaruia. Nu mi-am dorit rutina, nu mi-am dorit sa privesc un caz detasat de experientele personale ale pacientului, asa ca am ales bazandu-ma pe ceea ce cred ca mi s-ar potrivi ca si competente personale, asteptari. Cu toate ca psihiatria este o specialitate deficitara si poate subestimata, eu am convingerea ca este esentiala intr-o echipa medicala, avand in vedere numarul in crestere al anumitor patologii, dar si increderea ca se va dezvolta mult in anii urmatori, existand tratamente din ce in ce mai sigure si mai eficiente.”
Dr. Raluca Gabriela Marinescu, Medic Rezident Psihiatrie
“Rezidentiatul e un examen ca toate celelalte, insa cu un munte coplesitor de presiune in plus, atat pe termen lung, cat si in saptamana respectiva… Nu exista o cale usoara, eu am citit de multe ori compendiul, indiferent cat de greu imi era, in ultimul an, sau cat de umane, imposibile sau gresite erau anumite parti. Niciuna nu e imposibila, totusi, daca incerci foarte, foarte mult. Adevarul este ca se pune accentul pe detalii; din cele 4 ore de examen, nu ar trebui sa iti ia mai mult de 2 ore pentru grile, iar restul pentru imbulinat foarte atent si e posibil vreo juma de ora pentru privit peretii. In ziua examenului, emotia o sa fie maxima atunci cand vei fi chemat la corectarea pe loc. Un cumul de tahicardie, tensiune si nerabdare, usurare. Apoi urmeaza un respiro incredibil. Asta daca stii ce specializare iti doresti. Eu am stiut din prima clipa cand am facut psihiatria ca asta vreau, indiferent de ceea ce doreau ceilalti pentru mine. Ma trag dintr-o familie de pediatri, urgentisti, stomatologi, medici de laborator, ATI-isti, deci fiecare avea cate o parere, iar toate, in final, mai ales ale societatii, asteptau sa aleg pediatrie. Eu am ales exact ce simteam ca imi doresc cu toata inima. Mi-am dorit asta nespus si pot spune ca e mai delicat atunci cand vrei un singur lucru si nu accepti nicio varianta de compromis. Dar asta inseamna pasiunea. Nu o sa mint, repartitia o sa fie dura, pentru tine si pentru toti ceilalti cateva sute din sala. Vei auzi cum altii dinaintea ta isi pierd visele, sau isi aleg locuri din cele, putinele, pe care le voiai, si tensiunea va fi cumplita, asa ca interesul tau e sa fii cat mai sus in lista si sa te zbati sa nu pierzi. Langa mine, de acasa, a fost cineva care stia pentru ce luptam si nu a incetat sa creada in mine. Momentul cand vei merge in fata pentru alegere… iti cam decide viata. Eu cred ca aveam AV 300, iar cand am spus ceea ce imi doream si clipa cand am realizat ca am reusit si mi-am indeplinit visul… a fost coplesitoare… Vei simti ca a meritat tot chinul. Nimic nu se compara cu asta! Succes!”
Dr. Carinna-Andrada Morlova, Medic Rezident Psihiatrie
“Examenul de rezidentiat este examenul cu cea mai mare insemnatate pentru studentul la medicina. Este examenul de care depinde viitorul carierei si tocmai de aceea trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate. Examenul evalueaza atat capacitatea de invatare si memorare, dar si rezistenta fizica si psihica. Dincolo de orele in sir petrecute la birou, trebuie sa fii pregatit sa petreci 4 ore doar tu cu cele 200 de intrebari si cu borderoul de imbulinat. Sa fi invatat nu este suficient, ci este nevoie sa stii sa gestionezi foarte bine timpul pe care il ai in timpul examenului. Dincolo de rezolvarea intrebarilor o buna parte din timp va fi necesara completarii borderoului cu raspunsuri. Cum vei reusi sa iti faci timpul prieten? Exersand. Trebuie sa inveti, sa rezolvi grile si sa simulezi examenul. Urmatorul pas dupa examenul de rezidentiat va fi alegerea specialitatii. Inainte de a alege specialitatea, alege-ti cateva specialitati care iti fac cu ochiul. Apoi va trebui sa cunosti foarte bine care este patologia cea mai frecventa cu care se ocupa specialitatile de care esti interesat pentru a vedea daca intr-adevar este ceea ce iti doresti. Trebuie sa ai in vedere plusurile si minusurile, posibilitatile de dezvoltare, avantajele pe care le poti avea in timpul rezidentiatului si dupa, posibilitatea de lucru in sistemul public sau privat, posibilitatea de a profesa in afara si daca specialitatea este recunoscuta in alte state. Daca nu ai raspuns la toate chestiunile de mai sus apeleaza cu incredere la colegi mai mari. In ziua repartizarii mergi cu o lista cu optiunile tale si nu te abate de la ea, pentru ca acolo in sala tentatia de a alege cu totul altceva e mare si s-ar putea sa o faci impulsiv. Alege specialitatea care iti place si fi in cunostinta de cauza cand o faci.”
Dr. Tudor Enache, Medic Rezident Chirurgie Pediatrica
Daca v-a placut acest articol va recomand sa va creati un cont aici, pentru a fi la curent cu noutatile medicale.
Acest articol reprezinta prima parte dintr-o serie de materiale despre impresii si sfaturi de la viitori medici rezidenti. Vom continua seria cu mai multe sfaturi din partea viitorilor medici rezidenti.
Partea a 2-a: Impresii si sfaturi de la viitori medici rezidenti 2
Partea a 3-a: Impresii si sfaturi de la viitori medici rezidenti-partea a 3-a
Partea a 4-a: Impresii si sfaturi de la viitori medici rezidenti-partea a 4-a
Partea a 5-a: Impresii si sfaturi de la viitori medici rezidenti-partea a 5-a
Studenta la Medicina, anul VI, incerc sa combin utilul cu placutul. Am un “job” full time la facultate si un job part-time, aici la MEDIjobs. Pasiunea pentru scris am descoperit-o de cativa ani si incerc sa o valorific ori de cate ori am ocazia. Chiar daca timpul nu este cel mai bun prieten al meu, prin munca si sacrificii poti reusi ce ti-ai propus.