Cum să atragi candidați din alte orașe pentru joburile vacante. Care sunt metodele cu rezultate

Cum să atragi candidați din alte orașe pentru joburile vacante. Care sunt metodele cu rezultate

Recrutarea devine, de la an la an, un proces tot mai dificil care solicită tot mai multă atenție și preocupare. Însă metodele de recrutare, odată cu aceste evoluții, au devenit și adaptate astfel încât să se adreseze candidatului care răspunde cu adevărat cerințelor din anunțuri. De aceea, la anunțurile de angajare răspund și candidați din alte orașe, iar companiile îi primesc cu brațele deschise.

Iată câteva dintre metodele prin care candidații din alte orașe sunt atrași să aplice și să lucreze într-o companie:

1.Conceperea unei descrieri atractive a jobului vacant și postarea anunțului în spațiile și mediile potrivite

În lumea medicală, printre cele mai bune canale prin care se poate ajunge la potențialii angajați aflați în alt oraș sunt site-urile medicale la care au acces persoane din toată țara, instituțiile din sistemul sanitar (la rubricile aferente), sau în social media. În funcție de nevoie, de cerințele jobului și de clinica pentru care se recrutează, poate fi compus anunțul de recrutare (de exemplu: cu un limbaj mai prietenos și formulat la persoana a II-a singular pentru debutanți, cu un ton formal și cu descrieri ample pentru profesioniștii cu experiență). Însă, în cazul în care angajatorul își dorește personal medical și din alte orașe, poate menționa informația în anunț. De exemplu: „Candidații care nu sunt din oraș, însă își doresc acest post în echipa noastră, îi încurajăm să aplice, fiind bineveniți”.

2. Păstrează legătura cu universitățile

Mediul academic este cea mai valoroasă sursă de angajare de cadre medicale, iar crearea unui parteneriat cu facultățile de Medicină din țară astfel încât tinerii să fie familiarizați cu o anumită clinică sau spital poate avea efectele scontate pe termen lung. Astfel de practici sunt întâlnite și la casele de avocatură, care organizează diferite conferințe cu avocații și studenții în care sunt abordate spețe care să-i provoace sau sunt dezbătute teorii.

3. Oferiți internship-uri „all inclusive”

În cadrul acestei categorii, marile lanțuri de farmacii s-ar putea regăsi cu succes, întrucât pot fi recrutați studenții pentru a lucra în timpul verii. Chiar dacă metoda internship-ului în care să fie incluse cazarea și remunerația pentru perioada lucrată este puțin mai costisitoare, pe termen lung se va dovedi că decizia a fost una bună. Tânărul se obișnuiește cu personalul, se atașează de primul loc de muncă și îi va fi ușor să ia decizia ca după absolvire să se mute din orașul său pentru acel job.

4. Participarea la conferințe naționale

Evenimentele de profil organizate la nivel național au fost, dintotdeauna, o bună oportunitate de a cunoaște practicieni din numeroase specializări, ceea ce înseamnă că se poate dezvolta și o bună ocazie de a crea contacte și de a identifica noi talente pentru echipă.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment