?>

Cum arată bugetul pentru Sănătate în 2021

Cum arată bugetul pentru Sănătate în 2021

Legea bugetului de stat pe anul 2021 a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. După ore întregi de dezbateri în Parlament și amendamente venite din partea deputaților, proiectul a ajuns în final pe masa președintelui care a semnat promulgarea legii.

Bugetul pe anul 2021, axat preponderent pe investiții și pe accesarea fondurilor europene, va permite dezvoltarea României în sectoare esențiale, prea adesea ignorate în trecut. Sunt alocate sume semnificative pentru investiții în infrastructura de transport, spitale și școli, dar și pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum și a riscurilor asociate crizei sanitare și economice provocate de pandemia de COVID-19”, se arată într-o informare transmisă de Administrația Prezidențială.  

Citește și CNAS: Proiectul noului contract-cadru a fost publicat. Care sunt noile propuneri

Bugetul alocat pentru Sănătate este format din două mari categorii: bugetul Ministerului Sănătății și Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) – bugetul Casei Național de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Anul acesta, Sănătatea va primi 17.5 miliarde de lei, împărțiți după cum urmează: 5.4 miliarde de lei către CNAS, iar restul merge către Ministerul Sănătății. Cheltuielile cu personalul se ridică, anul acesta, la suma de 2,3 miliarde de lei. 

Pentru că încă ne aflăm în plină pandemie, sunt prevăzute sume suplimentare pentru achitarea unor cheltuieli specifice. De exemplu, în document se arată că vor fi transferuri către bugetele locale pentru decontarea cheltuielilor pentru carantină. Acestea sunt de 1.2 miliarde de lei. 

Deși inițial se credea că bugetul de anul acesta din Sănătate este mai mic, în realitate, la o privire mai atentă, lucrurile nu stau chiar așa. Bugetul real al Ministerului crește cu aproape 750 de milioane față de anul trecut. Asta pentru că bugetul real este ceea ce rămâne după transferul către Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Citește și A fost adoptată OUG 12/2021 care asigură transparentizarea licitațiilor din spitale

Anul acesta, subvențiile către FNUASS vor fi mai mici, deoarece se estimează o scădere a concediilor medicale.

Anul trecut, bugetul a fost de 10,6 miliarde de lei, iar FNUASS a primit 9.2 miliarde de lei (din cauza șomajului tehnic, a concediilor medicale acordate și a concediilor de carantină).

De asemenea, în anul 2021 se autorizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate să negocieze și să încheie contracte cost-volum / cost-volum-rezultat în limita sumei de aproape 4,2 miliarde de lei.

Atunci când bugetul pentru Sănătate a primit aviz favorabil în Parlament, ministrul Vlad Voiculescu a spus că „există flexibilitate” în privința sumelor alocate. 

De asemenea, anul acesta se așteaptă cheltuieli ceva mai mari cu testarea și vaccinarea. Însă anul trecut au fost cheltuieli mari care anul acesta este posibil să nu apară.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment