INTERVIU | Cristina Raluca Tomulescu, medic rezident Medicină de Urgență

„Am terminat UMF Carol Davila și după 6 ani în care am râs și am plâns, uneori în același timp, am știut că voi ajunge să salvez vieți și să particip la schimbarea unui sistem de sănătate din păcate defectuos. La rezidențiat am ales medicina de urgență sperând că viață bate filmul, iar ceea ce a venit în următorii 4 ani de rezidențiat activ este deja poveste.”  

1. Ce v-a determinat să alegeți profesia de medic și care au fost criteriile care v-au făcut să alegeți specialitatea Medicină de Urgență? A existat cineva care a avut vreo influență majoră în privința acestor alegeri sau care v-a împins de la spate?  

L-am avut ca exemplu pe unchiul meu, care este medic de profesie. Poveștile lui despre o zi la spital și felul său de a fi m-au determinat să aleg medicina mai departe. Mi-am dorit acest lucru de când mă jucam cu liniuțele și bastonașele pe caiet. Medicina de urgență a fost în schimb o alegere spontană, deoarece mi-am dorit să-i dau vieții mele un pic de adrenalină, deci zis și făcut.

2. Care sunt principalele provocări în medicina de urgență? 

Provocările sunt la fiecare pas și sunt formate din numărul mare de pacienți per gardă de 24 de ore, pacienți nerăbdători, pacienți cu patologii depășite terapeutic, lipsuri din punct de vedere al materialelor, prezentări la urgențe cu patologii minore, cozi de ambulanțe la poarta spitalului și așa mai departe. Nici o gardă nu se aseamănă însă cu restul, decât dacă, eventual, pui la socoteală faptul că mereu ai parte de pacienți și patologii care formează, din nefericire, populația predominantă a României.

3. Ce vă motivează să faceți față gărzilor? 

Motivația?! E mică, dar suficientă și e reprezentată de acel caz unic dintr-o gardă, caz special, pe care reușești până la urmă să-l duci la bun sfârșit, ca să aibă toată lumea parte de un deznodământ fericit, acel „mulțumesc mult, domnișoară doctor!” spus din suflet, și colegii cu care mai faci haz de necaz și uneori te mai și distrezi.

Citește și 5 lucruri de stiut inainte sa incepi sa faci garzi ca rezident

4. Descrieți vă rog un scenariu clinic care nu a mers bine și povestiți-ne apoi unul dintre succesele dumneavoastră în domeniu?

Majoritatea cazurilor care nu merg bine sunt, de regulă, pacienții cu neoplasme în fază terminală, depășiți terapeutic. Partea tristă e că această categorie e din ce în ce mai mare, iar cazurile „de succes” sunt, de regulă, pacienții care ajung în UPU cu acuze ușoare și cărora le descoperi întâmplător o patologie gravă, dar apuci să intervii rapid și viața pacientului e salvată. De exemplu, un AVC descoperit din timp, un tromboembolism pulmonar descoperit la fix cât să nu facă ravagii… acestea pot fi numite succese.

5. Cum ar arăta ziua de muncă ideală? Ce planuri de viitor aveți în acest sens, cum și unde v-ați dori să munciți?

Nu cred că există ziua de muncă ideală în urgență, dar frumos ar fi ca într-o zi de muncă să ai un număr mai mic de pacienți. Pentru viitor îmi doresc o supraspecializare, deoarece, din păcate, medicina de urgență este o specialitate „de uzură” . Știu că nu voi putea face acest lucru la nesfârșit, deci probabil mă voi îndrepta către o a doua specialitate, un pic mai „liniștită”. De asemenea, mi-ar plăcea să lucrez și în afara țării, nu neapărat permanent, ci cât să îmi dau seama cum funcționează și alte sisteme de sănătate. 

Citește și 5 sfaturi pentru a-ti gasi repede un job dupa rezidentiat

6. Cum rezolvați conflictele cu pacienții dificili și ce vă place cel mai puțin la interacțiunea cu pacienții în general, dar cea mai plăcută parte, care este? 

Pacienți dificili? Tocmai ați descris o mare majoritate a pacienților care vin la camera de gardă. Toată lumea trebuie să înțeleagă însă că noi nu rezolvăm conflicte, ci le rezolvăm problemele de sănătate și odată ce se văd cu simptome ameliorate, renunță și la cearta cu personalul medical, care, subit, nu mai este atât de „incompetent”. Din antologia „sintagme favorite”: „sunteți plătiți din banii mei” , „am ajuns de 40 minute, mai stau mult?” , „ce problemă aveți? – simt un tremor interior în tot corpul…”… Astfel aș putea scrie o carte… Cât despre cele mai simpatice interacțiuni, acestea sunt cele cu copiii, deși e trist să îi vezi în urgență, ei sunt cei mai cooperanți și uneori chiar zâmbitori în ciuda problemelor ce i-a adus la camera de gardă. 

7. Cum dați veștile mai puțin bune pacienților și aparținătorilor acestora?

Din păcate, veștile mai puțin bune sunt date aparținătorilor și pacienților în mod direct dar cu explicațiile aferente. Eu una prefer să le spun atât pacienților cât și aparținătorilor acestora care este patologia, cu ce se mănâncă, care sunt pașii de urmat, tratament, prognostic etc. Nu trebuie ascuns nimic, pentru că prefer un pacient/aparținător informat. 

Citește și Învață încă din timpul facultății cum să dai vești mai puțin bune pacienților

8. Dar neînțelegerile cu colegii, cum le rezolvați?

În urgență avem norocul de a lucra în echipă, iar între membrii echipei nu apar așa des conflicte, însă problemele sunt cu celelalte echipe, cu care uneori ne batem cap în cap. Acestea apar des, dar încercăm să le rezolvăm rapid: ne spunem clar și concret ce probleme avem și dacă le rezolvăm, bine, dacă nu, iarăși bine, timpul vindeca tot. Sunt de părere că e mai importantă armonia în propria echipă, restul fiind doar poveste…

9. În această perioadă, medicii de pe urgențe se ocupă și de îngrijirea cazurilor de Coronavirus. Ce presupune acest lucru și ce se întâmplă în acest caz cu restul bolnavilor? 

Este o perioadă haotică, nefiind un tablou clinic 100% clar. Deși există un izolator unde tratăm și stabilizăm doar pacienți suspecți COVID sau COVID pozitivi, avem deseori surpriza să întâlnim pacienți pozitivi în toate camerele de gardă, de la urgențe minore, majore și resuscitate. Pentru a încerca decongestionarea camerelor de gardă și ușurarea muncii medicilor, există un triaj epidemiologic făcut la intrarea în spital, însă acesta poate fi înșelător. 

10. Cum funcționează, de fapt, sistemul medical românesc în timpul pandemiei cu noul virus respirator? Ce măsuri s-au luat în spitale, cum sunt triați pacienții și cum arată acum partea de Terapie Intensivă?

Este HAOS. Acest cuvânt e la ordinea zilei. În UPU avem izolator cu traseu separat pentru bolnavii suspecți sau pozitivi. În izolator intră toți pacienții febrili, cei cu alte acuze specifice infecției Sars Cov 2, pacienții care au fost în contact cu alți bolnavi de COVID-19, cei care au ieșit pozitivi și au fost transferați la noi în spital. Toate secțiile din spitalul nostru au saloane speciale pentru COVID pozitivi, inclusiv terapia intensivă, însă nu pot spune că arată altfel. Este doar un sistem de izolare, pentru a-i proteja pe cei neinfectați COVID de cei COVID pozitivi. 

11. Cum se explică scăderea vârstei celor infectați cu noul Coronavirus, cazurile de evoluție rapidă și de diagnostic post-mortem?

Explicația cred că e mai simplă decât vă așteptați: există pacienți tineri cu diverse patologii asociate, cum ar fi diabet, malformații congenitale, probleme cardiace, obezitate etc, care sunt mai expuși infecției, iar majoritatea acestor pacienți tineri au fost în concedii, la petreceri ori diferite adunări sociale. Dacă un participant care merge la astfel de întâlniri este asimptomatic, dar pozitiv, e suficient să-i infecteze și pe ceilalți.

Evoluția rapidă a bolii e prezentă mai ales la pacienții cu comorbidități, cum am spus mai sus, ei evoluând prost. Cu diagnosticul postmortem recunosc că nu m-am întâlnit încă, dar bănuiesc că la ora actuală este mai rar, fiindcă acum populația este în alertă și merge la medic mai repede dacă prezintă simptome. Pacienții decedează însă și din cauza altor patologii, de aici și gluma ușor morbidă: a făcut infarct = a murit de COVID.

12. Care credeți că ar putea fi numărul maxim de îmbolnăviri în România, până la sfârșitul anului?

Nu pot da un număr, dar pot spune că vor crește. Atâta timp cât există contact social, virusul se va răspândi.

Citește și Ce spun experții în epidemiologie: câte cazuri COVID-19 vor apărea în următoarele luni?

13. Câte teste pentru depistarea bolnavilor cu COVID-19 se fac zilnic? Mai există încă un deficit de teste, dar de echipamente de protecție pentru personalul medical? În aceste condiții, sunt cu adevărat răsplătite suplimentar cadrele medicale care se confruntă cu pacienții infectați?

Se fac, cu aproximație, 30-40 teste pe zi, iar acum pot spune că există suficiente teste și echipamente de protecție. Cât despre suplimentele promise, o parte din cadre au fost deja răsplătite suplimentar, altele însă nici până la ora actuală nu au văzut acei 500 de euro pe cardul de salarii. Trăim în România și cu asta am spus tot. 

14. Se confruntă România cu o lipsă a personalului medical specializat, care să facă față răspândirii și îmbolnăvirilor în masă?

Cu siguranță DA! Deficit de personal exista și înainte de pandemie, acum însă acesta se face și mai bine simțit. 

15. Ce sfaturi le-ați oferi tinerilor care vor să dea admiterea la Facultatea de Medicină? 

În primul rând să cântărească foarte bine lucrurile înainte, iar dacă sunt siguri că vor să se înhame la ce urmează nu le pot ura decât felicitări, succes, foarte multă putere de muncă și nervi de oțel. Pot spune doar că medicina în sine e frumoasă, dar sistemul de sănătate din România este defectuos. 

16. Dar celor care sunt în pragul examenului de rezidențiat și trebuie să-și aleagă specialitatea? Considerați că este util acest examen? Cât de greu e de fapt și cum ar trebui să se pregătească absolvenții pentru el și pentru ceea ce urmează?

Examenul de rezidențiat este un examen specific românesc, în care accentul este pus pe memorare și nu prea are legătură cu realitatea de care te izbești când ajungi în spital. În opinia mea este un examen destul de greu și inutil. Mai bine ar fi să se pună accentul pe partea practică, cazuistică etc., dar probabil cu timpul acest examen se va schimba și spre binele absolvenților chiar sper acest lucru. 

Citește și Examenul de rezidentiat: 5 sfaturi primite de la un medic rezident pentru a te pregati eficient

17. În ce proporție v-au ajutat pe dumneavoastră informațiile și experiența acumulate în timpul facultății să faceți față principalelor responsabilități de la începutul rezidențiatului? 

Facultatea îți oferă baza, teoria, ea nu te pregătește cu adevărat pentru contactul cu pacientul, nu te responsabilizează. Îți oferă informația pe care tu, ca rezident, trebuie să o sortezi corect și să te orientezi către pacient. E greu la început, dar cu timpul te obișnuiești. Cel puțin ca medic rezident în urgență, anamneza trebuie să fie scurtă și la obiect, nu trebuie să-ți fie frică să pui mâna pe pacient, pentru că aceste manevre sunt esențiale și trebuie să fii orientat spre binele omului din fața ta, astfel încât să îți sortezi corect informația pentru a ajunge rapid la un diagnostic. Manevrele despre care vorbesc, apropo, nu ți le prea arată nimeni în facultate. Just saying. 

Ești medic rezident și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Ioana Roșca

Pasionată de călătorii și lectură, urmează o carieră în jurnalism deoarece își dorește ca în fiecare zi să îmbine utilul cu plăcutul. Iubește provocările, noutățile și vede întotdeauna partea bună a oamenilor, încercând să fie prietenă cu toată lumea și să învețe mereu câte ceva de la oricine.