Ziua Internațională a Moașelor

Ziua Internațională a Moașelor

Moașa tratează miracolul nașterii ca pe un lucru natural și îl lasă în pace dacă nu sunt probleme. Ginecologul, în mod normal, abordează nașterea ca pe o problemă, iar dacă o lasă în pace abia atunci este un miracol pentru el.” Sheila Stubbs

Ziua Internațională a Moașelor are loc pe 5 mai și este menită să ne aducă tuturor aminte că femeile sunt perfect capabile să dea naștere unui copil sănătos, la termen, fără a beneficia neapărat de medicamente. 

Citește și 5 calități de care ai nevoie pentru a fi o moașă bună

Istoria acestei zile

Peste tot în lume există mențiuni ale moașelor, unele datând încă din preistorie, dar fiecare cultură abordează în mod diferit această meserie, iar multe dintre tradiții se bazează pe superstiții și practică, spre deosebire prezent, când există școli speciale și moașele sunt cel puțin la fel de competente precum ginecologii în a asista o femeie la naștere. 

Deși există și bărbați care practică această meserie, mii de ani de istorie au stabilit acest domeniu ca fiind o artă feminină. Un bun exemplu în acest sens este faptul că în Grecia antică trebuia să fii dat chiar tu naștere pentru a putea asista alte femei, de aceea, în Europa secolului al XVII-lea s-a și făcut distincția între moașe și ginecologi.

Cu toate acestea, la ora actuală există un deficit de moașe, pentru că în ultima sută de ani din ce în ce mai multe femei au ales să dea naștere în spitale, fiind considerat un mediu mai sigur, dar în ultimii ani, moașele au reînceput să capete importanță și să fie la mare căutare. 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Moașelor se sărbătorește rolul celor care ajută femeile din întreaga lume să aibă o experiență pozitivă a nașterii și în fiecare an se alege câte o temă diferită, chiar dacă, uneori, tema dintr-un an se continuă și în următorul. Unele dintre temele alese până acum sunt:

  • Omenirea are nevoie de moașe acum mai mult decât oricând;
  • Moașele schimbă lumea cu câte o familie pe rând;
  • Moașele – pentru un viitor mai bun;
  • Femeile și nou născuții: sufletul moașelor;
  • Moașele, mamele și familiile: parteneri pe viață;
  • Moașele: apărătorii drepturilor femeilor.

Citește și „Moasa este competenta sa ingrijeasca femeia sanatoasa de la prima menstruatie pana la menopauza” – interviu cu moasa Irina Popescu

Indiferent de tema aleasă, există trei scopuri principale:

  1. A informa pe toată lumea despre rolul esențial pe care-l au moașele în scăderea mortalității neonatale și maternale;
  2. Sărbătorirea reușitelor moașelor și a contribuțiilor acestora în îmbunătățirea calității vieții nou născuților, a mamelor și a familiei în general;
  3. Motivarea celor care au putere de decizie să schimbe ceva și să recunoască oficial profesia de moașă în toată lumea, dar și să pună la dispoziția moașelor tot ce au nevoie pentru a-și îndeplini rolul.

De ce este importantă sărbătorirea moașelor

Decalajul mare între cerere și ofertă – când se discută despre minunile pe care le săvârșesc moașele, trebuie avut în vedere și faptul că ele sunt foarte puține, mai ales în țările în plină dezvoltare, ceea ce înseamnă că în ciuda nevoii de moașe, acestea se confruntă cu multe greutăți, lipsa sprijinului autorităților și nu numai și plată sub nivelul importanței lor.

Moașele salvează anual milioane de vieți – încă din anul 1990, se înregistrează o scădere a numărului deceselor printre nou născuți și proaspete mămici. Unul dintre motivele principale fiind că moașele fac eforturi pentru a acoperi mai multe paciente decât ar fi cazul.

Moașele oferă servicii medicale importante – ele nu numai că salvează vieți ci oferă o gamă largă de servicii medicale, printre care examene ale colului uterin și ale sânilor, dar și sfaturi de îngrijire a mamei postpartum și copilului, iar în unele țări ele sunt chiar îndreptățite și împuternicite să ofere asistență ginecologică de urgență.

De cele mai multe ori, moașele sunt activiști pentru drepturile femeilor – ele pot fi alături de femeile victime ale violenței domestice și ajută la prevenirea mutilării genitale.

Citește și Meseria de moasa: tot ce trebuie sa stii despre profesia miracolelor vii

Cum se sărbătorește Ziua Internațională a Moașelor

  1. Unul dintre cele mai bune moduri în care cineva poate sărbători această zi este să învețe cât mai multe lucruri despre meseria de moașă și dacă știe pe cineva care o practică să-i trimită acelei persoane un mesaj de mulțumire, cu atât mai mult dacă este vorba despre moașa care a ajutat la nașterea propriului copil, deoarece moașele au tendința să se atașeze de copiii pe care-i aduc pe lume și se bucură când află cum cresc aceștia;
  2. Se poate organiza un eveniment de popularizare a colegiilor de moașe și încuraja înscrierea tinerilor, dar și un maraton unde să se împartă pliante informative sau doar un marș;
  3. O altă opțiune este să se organizeze o campanie online prin care oamenii să fie încurajați să împărtășească experiențele lor legate de interacțiunea cu moașele.

Ești moașă și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Despre Autor

Ioana Roșca

Pasionată de călătorii și lectură, urmează o carieră în jurnalism deoarece își dorește ca în fiecare zi să îmbine utilul cu plăcutul. Iubește provocările, noutățile și vede întotdeauna partea bună a oamenilor, încercând să fie prietenă cu toată lumea și să învețe mereu câte ceva de la oricine.

Facebook Comment