INTERVIU | Alina Ion, director general centru medical

Doamna Alina Ion ingrijeste de cand se stie pacientii pentru ca este un om care crede in puterea iubirii: iubeste oamenii si isi doreste sa daruiasca iubire, dar si sa primeasca. Subliniaza ca varsnicii au nevoie de dragoste, sa te simta, iar echipa cu care colaboreaza este inzestrata, la randul sau, cu intelegere si compasiune pentru aceasta categorie de varsta.

Recunoaste ca a invatat de la fiecare pacient cate ceva, pentru ca fiecare are o poveste de viata, o experienta. A ajuns nu doar sa ii cunoasca pe toti, dar si sa formeze o familie cu ei, ajutandu-se unii pe altii. Inteleg din priviri daca sunt sau nu suparati.

Trateaza dintotdeauna si cazuri pro bono si si-ar dori sa poata trata mai multi pentru ca a inteles ca in viata suntem cu totii trecatori, existand doar credinta in Dumnezeu. Insa poti trece dincolo fara dureri si zambind. Implicandu-se in cazul fiecarui pacient, este convinsa ca vor lua o particica din ea atunci cand vor ajunge dincolo.

1. Simtiti dorinta de a avea grija de oameni inca din copilarie. Ce rol a jucat profesia dvs. in acest sens, cea de psiholog?

Ingrijesc pacientii de cand ma stiu. Asa cum am mai declarat, strabunica mea a fost moasa satului si tot timpul am fost langa ea. N-am vazut altceva decat sa ingrijesc oameni. Psihologia este strict legata de ingrijirea persoanelor oncologice, de aceasta noua etapa a medicinei, paliatia. Practic, acoperim toata plaja de afectiuni de paliatie si este nevoie de psiholog in acest stadiu al bolii. Eu sunt tot timpul langa ei, imi practic meseria si imi place ceea ce fac. In plus, psihologia pentru persoanele varstnice, in faze terminale, s-a completat cu prima mea profesie, cea de asistent medical, pe UPU. Aceasta a fost si lucrarea de licenta.

2. De ce v-ati indreptat catre ingrijirea varstnicilor? Ce anume v-a motivat?

La 9 ani am ingrijit prima batrana. Am spalat-o, i-am dat sa manance. Statea la doua case de casa mea si gard in gard cu scoala unde am invatat. Si cred ca mi-a insuflat aceasta dragoste pentru batrani. Aceasta nevoie, aceasta iubire pe care ei ti-o ofera neconditionat. Urmaresc si astazi privirea si zambetul din privirea persoanelor pe care le ingrijesc si am stiut de atunci ca asta voi face toata viata.

Nu am stiut sa fac altceva. Timp de un an de zile, zi de zi, de trei ori pe zi, eu ii dadeam sa manance, o ajutam sa se imbrace. Dimineata, pranz, seara. Tot timpul eram acolo. Am invatat de la ea tot ce inseamna viata. Povestile ei de viata, nevoile ei, totul. Eram alaturi tot timpul de tot ce inseamna batranii satului, stand cu ei. Fascinata sa stau cu ei.

Citește și: INTERVIU | Dobre Ana Maria, psiholog clinician și psihoterapeut

3. Care sunt cele mai mari provocari cu care va confruntati in calitate de manager al unei clinici medicale?

In acest moment, durerea din ochii lor. Faptul ca nu sunt tinuti in spitalele de stat, faptul ca li se spune sa mearga acasa si, mai mult de atat, neintelegerea celor care conduc Casa de Sanatate. Este nevoie de a veni in intampinarea pacientilor si de a facilita legislatia in domeniul paliatiei, pentru a fi alaturi de ei pana la sfarsit. Atunci cand vom invata sa nu mai privim pacientul ca pe un CNP, atunci cand vom vedea mai departe de un CNP, atunci lucrurile vor functiona cum trebuie.

4. Care sunt pilonii de baza ai unui centru medical? Nu din punct de vedere structural, ci uman.

Grija cu care selectam personalul. Cel putin, in acest spital, le spun de la angajare ca trebuie sa ne privim pe noi in pat. Si atunci cand ne vom privi si vom intelege ca noi suntem in pat, ne vom trata practic noi pe noi si ne ingrijim pe noi. Acesta este personalul pe care l-am format. Cei care sunt aici, in proportie de 80%, reprezinta personalul pe care mi l-am dorit. Mai am putin de lucru, dar atunci cand ii angajez, acesta este primul lucru pe care li-l spun. Este nevoie de dragoste. Sa te simta.

5. Sunteti genul de persoana care prefera sa delege sarcini sau sa le rezolve singura?

Sunt genul de persoana care face totul, iar ceilalti ma ajuta. 24 de ore din 24. Dorm foarte putin. Sunt aici tot timpul, langa ei.

6. Ce fel de informatii/cunostinte ati fost nevoita sa invatati singura?

De la fiecare pacient am invatat ceva. Toti au o poveste, o experienta. Ii cunosc pe fiecare dintre ei, pe absolut toti. Suntem practic o familie. Ei ma ajuta pe mine, eu ii ajut pe ei, suntem o familie intru totul. Ne cunoastem din priviri daca suntem suparati sau nu. Ma uit acum pe camera, in timp ce vorbim. Sunt primii pasi pe care ii face aceasta doamna.

7. Care este profilul unui angajat din cadrul centrului dvs. medical?

Dragostea. Invatam. Daca ceva din meserie inca nu stiu, invata de la ceilalti colegi. Sa aiba dragoste pentru oameni. Acesta este criteriul principal pentru a angaja. Multa intelegere si compasiune pentru varstnici.

Citește și: INTERVIU | Elena Mădălina Marin, studentă la medicină

8. Cat de multa intelegere si compasiune exista pentru grupa varstnicilor in tara noastra?

Nu exista aproape deloc. Dar probabil ca vom invata ca fara ei nu am fi noi.  Ca ei sunt practic radacinile noastre, ca ei ne-au facut oameni. Daca fiecare dintre noi avem o profesie, daca fiecare dintre noi suntem ceea ce suntem astazi, suntem pentru ca parintii nostri, bunicii nostri, n-au spus nu se poate. Si ne-au oferit totul. Iar noua ne raman practic doi ani, trei ani de viata. Pentru ca altfel ei nu apeleaza la noi. Doar cand intr-adevar nu mai pot. Ori pentru acesti doi-trei ani, nimeni nu are timp. Oficialitatile nu au timp, familia nu are timp. Oare nu avem timp?

9. Tratati in cadrul centrului si pacienti pro bono?

Dintotdeauna. De cand ma stiu. Si as vrea sa am posibilitatea sa pot ingriji mai multi. In momentul acesta sunt 7, dar intotdeauna au fost minimum cinci. Numai ca, in acest moment, este greu pentru ca salariile trebuie platite. Si costurile pentru a mentine aceste standarde. Dar da, dintotdeauna am ingrijit si pacienti pro bono, indiferent ca a fost vorba de acest spital sau a fost vorba de cealalta firma pe care am avut-o. 

Nu ai putea sa ai aceste servicii daca nu ai avea personal. Iar personalul trebuie platit. Nimeni nu munceste gratis. Si mancarea si totul in sine este la standarde ridicate si trebuie mentinute. Sigur ca pentru asta ma lupt cu Casa de Sanatate, cu ministerul, pentru a intra in contractare si in momentul acela stiu sigur ca nu voi spune nu niciunui pacient. Dar ne lovim de un zid in care se spune nu pentru ca nu este nevoie. Pentru ca nu vor. Sunt persoane care nu vor pur si simplu.

10. Cat de mult conteaza componenta caritabila intr-un business. Cat de des este practicata in Romania?

Pentru sufletul meu, mai mult decat orice. Am spus-o si o sa ramana intotdeauna un lucru pe care il voi spune. Nu am vazut vreun pacient din sectia de paliatie care, atunci cand trece in partea cealalta, se ceara portofelul. Niciodata. Imi cere un preot, imi cere sa fie spovedit si Sfanta Impartasanie. Nu il mai intereseaza nici casa, nici banii, nici nimic.

Am invatat ca in viata asta suntem trecatori. I-am vazut aici si o pot spune. Poti sa treci dincolo fara dureri si poti sa treci zambind. Te implici pentru fiecare pacient si pentru fiecare dintre ei exista o particica din mine. Si ei ma iau cu ei dincolo. Nu cred ca au fost 2-3 pacienti de langa care am lipsit in mometul respectiv. In rest, am fost langa ei si langa familie.

11. Un caz medical care v-a ramas in memorie si care v-a impresionat.

Nu pot sa am unul anume pentru ca ii iubesc pe fiecare. Este ca si Abecedarul, la litera. Primul caz este tanti Marcela, la 9 ani. Pe urma, toti sunt speciali. Pe toti ii iubesc. Toti mi-au ramas in minte. Toti m-au format. Toti m-au maturizat. De la fiecare am invatat ceva.

Sigur, sunt si cazurile tinere. Am avut caz de porfirie. Sunt 8 cazuri in tara. Liana, dupa patru luni de zile a plecat pe picioare. Acum munceste, ne trimite filmulete, alearga 8 kilometri pe zi. Sunt fericita. Un alt caz, George, 23 de ani, cu o fetita de un an si doua luni. A venit in stare vegetativa. Si a fost un caz pro bono. Dupa sapte luni, am redat copilului un tata, vorbind, mergand. Am redat un om.

De multe ori, asa cum a spus un medic, minunile se fac la Sf. Sava. Daca ai vreo speranta si vreo minune se poate face in cazul tau, du-te acolo. Pentru ca aici, pe langa ingrijirea medicala, pe langa ingrijirea sociala, pe langa recuperarea medicala, kinetoterapeuti, medici, tot ce inseamna personalul medical, exista credinta lor in Dumnezeu.

12. La ce principii nu ati renunta niciodata?

Niciodata nu voi spune nu unui pacient. Niciodata nu voi renunta la a lupta pentru pacienti. Indiferent ca ma voi lupa cu sistemul. Iubesc cladirea. Iubesc si respect cladirea in sine. Dar nu pot sa accept niciodata: noi suntem sistemul. Nu, ei sunt acolo pentru oameni. Si nu voi renunta niciodata. Si de ar fi ultimul lucru pe care l-as face. Si de as sti ca in momentul ala imi dau viata. Dar stiu ca mor cu sufletul curat. Ca am facut totul pentru ei.

Citește și: INTERVIU | Iancu Victoria, asistent medical

13.  Si familia dvs., respectiv fiicele si sotul, este implicata in activitatea dvs. profesionala. Considerati ca o familie poate deveni mai unita in acest mod?

Sotul meu, copiii mei, au crescut cu dragostea pentru oameni. Cu ceea ce le spuneam dintotdeauna ca trebuie sa facem asta, ca mi-am dorit asta. Cand eram insarcinata le citeam din studii medicale, vorbeam cu ele si le povesteam ce trebuie sa facem in viata. Si sunt fericita pentru ca Dumnezeu mi-a ascultat rugile si amandoua iubesc oamenii. 

Au inceput de la ingrijit, de la a face curat, de la a schimba, de la a face totul. Acum una dintre fete este studenta in anul doi la Medicina, iar cealalta fata se pregateste pentru admitere la Medicina. Si sunt tot timpul aici, intre oameni. Niciodata nu spun nu. Stiu sigur ca atunci cand nu am sa mai fiu. Stiu ca mi-am facut datoria fata de tara mea, de oamenii pe care ii iubesc, si am sa las doi oameni care vor iubi la randul lor oamenii.

Si le-am spus ca nu exista nu se poate atunci cand vorbim despre sanatate. Trebuie sa se poata. Si exemplul meu pentru ele este, daca am avea un munte in fata, ar trebui sa luam o lingurita si sa sapam in acel munte pentru ca in capatul celalalt este un pacient care are nevoie de noi. Sa nu spunem nu niciodata.

14.  Este adevarat ca inainte de a putea ajuta pe altii trebuie sa te poti ajuta pe tine insuti?

Pe mine ma ajut cu rugaciuni. Si pe mine ma ajuta pacientii. Ei imi dau puterea de a nu ma gandi la nimic altceva. Pentru ei trebuie sa am sanatate. Pentru ei trebuie sa spun ca se poate, intotdeauna. Nu sunt de parere ca trebuie sa ma ajut intai pe mine. Nu vreau sa fiu ca in avion, atunci cand ti se spune sa iti pui mai intai tie centura.

15.  Care este cel mai important lucru pe care l-ati invatat in decursul carierei profesionale?

Sa iubesc oamenii. Sa daruiesc iubire si sa primesc iubire.

Ești asistent medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.