A fost descoperită cauza progresiei bolii Alzheimer

A fost descoperită cauza progresiei bolii Alzheimer

Un nou studiu a descoperit că proteine toxice, responsabile pentru declinul cognitiv asociat bolii Alzheimer, ajung în diferite zone ale creierului unde se acumulează de-a lungul timpului.

Boala Alzheimer reprezintă o problemă de sănătate care afectează peste 40 de milioane de persoane din întreaga lume.

Ce au descoperit oamenii de știință

Oamenii de știință au folosit 400 de eşantioane de creier prelevate după decesul unor persoane cu Alzheimer şi 100 de examinări PET efectuate asupra unor persoane vii, diagnosticate cu această boală pentru a monitoriza acumularea proteinei tau. 

Proteina tau, alături de o altă proteină numită beta-amiloid, se acumulează şi provoacă moartea celulelor cerebrale, la fel ca şi o contracţie a creierului. Ulterior, se ajunge la pierderea memoriei şi la dificultatea de a desfășura activitățile zilnice.

Citește și: Depistarea precoce a Parkinsonului cu ajutorul tehnologiei

Oamenii de ştiinţă au descoperit că, pentru a se dubla, aceste acumulări de celule au nevoie de 5 ani, ceea ce demonstrează că neuronii au capacitatea de a lupta contra acestor acumulări.

„Poate, dacă reuşim să îi îmbunătăţim puţin, putem întârzia semnificativ apariţia bolii grave”.

Boala Alzheimer este clasificată în funcţie de “stadiile Braak”, iar oamenii de ştiinţă au descoperit că este nevoie de aproximativ 35 de ani pentru a trece de la stadiul 3, în care apar simptome uşoare, la stadiul 6, cel mai avansat.

„Sperăm că acest studiu şi altele vor permite orientarea dezvoltării unor viitoare tratamente care vizează proteina tau, astfel încât acestea să aibă mai multe şanse de a încetini boala şi de a ajuta persoanele afectate de demenţă”, a spus Sara Imarisio de la Alzheimer’s Research UK.

Citește și: Compania BioNTech lucrează la un vaccin împotriva cancerului, pe bază de ARN mesager

Articolul ştiinţific a fost publicat în jurnalul Science Advances și este primul care se bazează pe date rezultate din cercetări efectuate pe subiecţi umani pentru a măsura viteza proceselor moleculare care înfluențează apariția acestei boli neurodegenerative şi ar putea influenţa modul în care sunt concepute tratamentele.

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment