Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.
Te afli în această situație: lucrezi în departamentul HR al unui spital sau al unei clinici și un angajat tocmai te-a informat că vrea să își prezinte demisia. Pe lângă discuțiile pe teme legale, îți recomandăm să ai și o ultimă conversație cu angajatul, numită interviu exit.
De multe ori, angajații care pleacă se simt mai confortabil și îți vor spune adevăratul motiv pentru care pleacă din firmă deoarece știu că acest lucru nu le mai poate influența locul de muncă.
Astfel, poți afla informații foarte importante de la angajații care demisionează precum: experiența angajaților, posibile probleme de organizare și detalii despre cultura organizațională. Iată câteva întrebări pe care să le adresezi la un interviu exit:
Această întrebare te va ajuta să identifici lucrurile pe care angajații le apreciază la locul de muncă. Pe viitor, poți folosi acele lucruri pentru a atrage noi angajați. La fel și invers, vei ști ce poate fi îmbunătățit. Spre exemplu, dacă fostul angajat îți spune că lucra prea multe ore, poți transmite acest lucru conducerii și poate vor exista modificări.
Prin această întrebare poți afla ce oportunități și beneficii poți oferi ca să atragi noi candidați și ca să te asiguri că actualii angajați sunt mulțumiți cu jobul lor. Spre exemplu, dacă observi că mai mulți angajați pleacă pentru că își doresc oportunități de angajare, poate fi un semn că managerii nu sunt la curent cu ce își doresc cu adevărat angajații.
Este o întrebare directă, dar te va ajuta să afli adevăratul motiv pentru care angajatul alege să demisioneze. De multe ori, lucrul care ar fi determinat persoana să rămână este același cu motivul pentru care pleacă. Spre exemplu, dacă fostul angajat reclamă lipsa flexibilității, sugerează conducerii să facă ceva în această privință.
Managerul, uneori aceeași persoana ca șeful de secție, este responsabil de fiecare om din echipa lui. Acesta trebuie să se asigure că cei din subordinea lui primesc resursele necesare, ajutor de fiecare dată când au nevoie și feedback constructiv. Dacă cei care pleacă simt că au fost abandonați, cel mai probabil este o problemă și cu managerul.
Uneori, responsabilitățile pe care cineva le are la job se pot schimba în funcțiile de nevoile departamentului sau companiei. Astfel, unii oameni ajung să facă lucruri pentru care nu au fost angajați și asta îi poate determina să fie nemulțumiți cu locul lor de muncă. Dacă afli că asta a fost una din cauze, poți include noile responsabilități în lista de cerințe pentru candidați ca să fii sigur că vei găsi persoana potrivită.
Recunoașterea meritelor este foarte importantă pentru experiența angajaților. Atunci când aceștia simt că cei de la conducere îi observă și le apreciază munca, angajații sunt mai motivați și mai productivi. În schimb, dacă muncesc mult și nu primesc niciun fel de apreciere, vor fi încurajați să își găsească alt job.
Este important să ai în vedere orice feedback, indiferent de subiect: stilul de conducere, salariu, beneficii și chiar dimensiunea biroului. Chiar dacă nu vei reuși să rezolvi fiecare problemă, e bine să știi care sunt lucrurile esențiale pentru angajați.
Interviul de plecare contează foarte mult, dar ar fi ideal să afli părerea oamenilor și cât încă lucrează pentru companie. Poți încerca să obții răspunsuri anonime la chestionare. Astfel, oamenii vor fi mai sinceri pentru că nu le va fi frică de repercusiuni.
Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.