4 beneficii ale realitatii virtuale pentru medici si pacienti

4 beneficii ale realitatii virtuale pentru medici si pacienti

Pentru medicina, viitorul suna promitator. Astazi, medicilor li se pun la dispozitii aplicatii si tehnologii care sa aduca o imbunatatire atat a felului in care stiinta sanatatii este predata, cat si a modului in care pacientii sunt tratati. Realitatea virtuala creeaza mediul propice pentru o medicina evoluata, iar influenta pe care aceasta o are asupra medicilor si pacientilor este evidentiata in:

1. Posibilitatea unor transmisii live din timpul operatiilor

Provocarile care pot aparea pe parcursul interventiilor din salile de operatii pot fi urmarite in timp real. Istoria medicinii a fost marcata de un astfel de eveniment pentru prima data pe 14 aprilie 2016, cand domnul doctor chirurg-oncolog Shafi Ahmed a transmis live procedurile  de eliminare  ale unui tesut canceros din intestinul unui pacient. Medicii care apeleaza la aceasta tehnica de transmisie in timp real le faciliteaza studentilor accesul la cunostintele practice si le ofera o experienta evoluata de predare si invatare a medicinii. In acest mod, studentii au posibilitatea de a arunca o privire peste umarul chirurgului chiar din timpul unor proceduri complexe. In tara noastra, prima operatie live 360 VR  a fost realizata de domnul doctor Dan Suiaga, specialist neurochirurgie, din cadrul spitalului MedLife, in luna noiembrie 2017.

Despre modul in care domnul doctor Shafi Ahmed a revolutionat medicina prin initierea primei transmisii live vei putea afla dintr-un articol dedicat acestui subiect aici.

 2. Reabilitarea cognitiva 

In anul 2004, cercetatorul Heidi Sveistrup  a descoperit ca realitatea virtuala imbunatateste modul de recuperare dupa un accident vascular. Un accident vascular cerebral afecteaza vizibil pacientii, provocandu-le dificultati motorii. Pe tine, ca medic, realitatea virtuala te ajuta sa  cresti sansele de recuperare a functiilor pierdute de catre pacienti. Este important de stiut ca, datorita realitatii virtuale, exista o aparatura care ii sprijina pe bolnavi sa isi ridice bratele si sa isi miste degetele cu ajutorul efortului mental. Este vorba despre aplicatia MindMotionPro, un produs creat de Swiss Mindmaze.

3. Stimularea empatiei intre medicii tineri si pacientii in varsta

Sigur te intrebi cum este posibil acest lucru. Ei bine, datorita tehnologiei realitatii virtuale, tu poti sa simti pe pielea ta ce inseamna imbatranirea. Laboratoarele Embodied pun la dispozitie o aplicatie „We are Alfred”, in care tu poti intra in pielea pacientilor in varsta. Aplicatia care foloseste tehnologia VR te indeamna sa experimentezi modul de viata pe care il are un barbat de 74 de ani cu deficiente audio-vizuale, timp de 7 minute. Sa fii chiar tu in situatia unui pacient este pasul cel mai important in crearea unei relatii empatice cu respectivul pacient, astfel incat diferenta de varsta medic-pacient sa nu fie o bariera de netrecut in gasirea vindecarii.

4.Managementul durerii

In anul 2012, cercetatorul Zorash Montano aduce dovezi concludente despre faptul ca realitatea virtuala ii ajuta pe pacienti in calmarea durerilor  cauzate de amputarile membrelor. Aceasta tehnica a oglinzii virtuale  presupune purtarea unui headset virtual si controlarea unei versiuni virtuale a membrului lipsa. In acest mod, pacientii pot fi ajutati sa depaseasca durerile greu de tratat!

 

Fii tot timpul la curent cu noile inovatii si tehnologii, asigura-te ca beneficiezi de cele mai bune surse de invatare, astfel incat sa-i oferi pacientului tau un tratament raportat la standardele actuale.

Daca vrei sa fii la curent cu cele mai noi oportunitati de job-uri pentru medici specialisti, fa-ti un cont gratuit in doar 5 minute aici.

Despre Autor

Simion Tatiana

Imi place sa cred despre mine ca sunt un bun comunicator, nu datorita felului in care vorbesc, ci datorita felului in care stiu sa ii ascult pe ceilalti!

Facebook Comment