Comunicarea cu pacientul, cheia unei relații de încredere

Comunicarea cu pacientul, cheia unei relații de încredere

Dr. Raluca Teleanu, medic primar neurologie pediatrică: Ar trebui să intuim care sunt emoțiile pacientului

Limbajul corpului înseamnă mai mult de jumătate din comunicarea unui mesaj în relația medic-pacient, a subliniat dr. Raluca Teleanu, la conferința Leaders in Healthcare România, organizată de MedicHub și MEDIjobs. 

Medicul specializat în neurologie pediatrică (este și șef de secție la Spitalul Gomoiu din București) a mai atras atenția atunci când un specialist este în fața unui pacient stabilește din ce poziție vrea să comunice cu acesta: va comunica pasiv, asertiv sau agresiv.

„Eu mărturisesc că nu știam această regulă de comunicare a unui medic care spune: 55% din comunicare este limbajul corpului. Acesta este un lucru important asupra căruia ar trebui să reflectăm, chiar și când luăm o anamneză. (…) Tonul înseamnă 38% și abia 7% e cuvântul vorbit”, a explicat Raluca Teleanu. 

Important este de reținut că, în relația cu pacientul, o comunicare agresivă evident va aduce un același tip de reacție vizavi de comportamentul medicului.

Citește și Dr. Beatrice Mahler: Trebuie să ne gândim la ce putem face noi, medicii, ca să multiplicăm binele din jurul nostru

„În multe situații în care avem în față o familie sau un pacient căruia trebuie să-i dăm o veste proastă facem asta cu emoție și din perspectiva umană, a ceea ce suntem noi, dincolo de faptul că suntem profesioniști în domeniul medical. Ar trebui să intuim care sunt emoțiile pacientului”, mai atrage atenția specialistul.

Dr. Teleanu a mai dat și un exemplu de model de comunicare des folosit, care este construit pe modelul: „eu decid pentru tine, eu sunt persoana care pune un diagnostic, face un plan și în funcție de care este nivelul de pregătire, intelectual al celui cu care discut, de multe ori e nevoie – deși nu e cea mai bună variantă – eu decid pentru tine”. 

Care este modul corespunzător de a discuta cu un pacient? Tot dr. Raluca Teleanu a răspuns: „Modelul potrivit este acela în care eu îți spun care sunt aspectele medicale, care e situația pacientului și te ajut să luăm împreună o decizie. Dar nepunând pacientul în locul medicului, ci doar comunicând”.

Citește și Prof. dr. Elizabeta Popa: Pacienții au nevoie de înțelegere, diagnosticare și tratament, nu să aștepte pe holuri

Inteligența emoțională, importantă în medicină

Pentru o comunicare eficientă și adaptată la situația în care se află un medic, este importantă inteligența emoțională. Potrivit dr. Teleanu, inteligența emoțională presupune abilități bune de ascultare, capacitate de soluționare a problemelor, dar și construirea unei relații de încredere. Însă inteligența emoțională presupune și adaptabilitate, citirea și înțelegerea limbajului corpului partenerului de discuție. 

„Ajut, învăț pacienții cum să-și schimbe comportamentul raportat la boală, acord timp pacientului, practic”, a mai punctat aceasta. Iar în România, unde nu ne-am aliniat celorlalte state privind digitalizarea sistemului, medicul în continuare petrece mult timp în fața unor foi de observație, scrie foarte mult și acordă mare parte din atenție documentelor pe care le completează. 

„Sistemul medical, sigur, nu funcționează așa cum ne dorim. Posibil, cea mai mare nemulțumire sau una dintre cele mai mari este legată de nepăsare, de felul în care pacienții ne percep. Li se pare că nu ne pasă destul și că nu suntem destul de implicați. Că nu știm să comunicăm și nici măcar nu credem că e important să comunicăm cu ei. Din perspectiva noastră, a oamenilor care muncesc în sistemul medical, credem că încă nu știm să muncim suficient în echipă”, a mai precizat medicul. 

De menționat este și faptul că pandemia a avut un cuvânt de spus în această privință, iar burnout-ul și-a făcut simțită prezența mai mult decât oricând. În prezent, medicii din România, dar și din întreaga lume, trec prin momente dificile în carieră. 

„Cel puțin pentru noi a fost un moment de încercare”, a spus dr. Teleanu, care a menționat că recunoaște beneficiile telemedicinei, ramură care câștigă tot mai mult teren în această perioadă.

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment