UBB Cluj-Napoca va avea facultate de medicină. Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, lansată oficial la finalul lunii mai

UBB Cluj-Napoca va avea facultate de medicină. Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, lansată oficial la finalul lunii mai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca va avea, începând de anul acesta, și o facultate de Medicină, înființarea noii instituții de învățământ universitar fiind aprobată la cea mai recentă ședință de Guvern. 

Este vorba de crearea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, care va avea lansarea oficială la finalul lunii mai (26 mai), la sediul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj Napoca. De altfel, luna mai este și luna în care instituția sărbătorește Ziua Universității și împlinirea a 444 de ani de la înființare. 

Potrivit ministrului Educației, Daniel David (dar și rectorul suspendat al UBB), o astfel de instituție este binevenită în România, mai ales pentru că în „lume nu prea există universități comprehensive de referință” care să nu aibă și o componentă biomedicală. 

„Prin acest demers, UBB intră în normalitatea academică internațională, acoperind acum toate domeniile academice majore, așa cum am gândit din anul 2020”, a spus Daniel David, potrivit unui comunicat de presă.

Fără concurență pentru UMF Cluj

În prezent, în Cluj există deja o instituție cu prestigiu în domeniul medical, este vorba despre Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. În aceste condiții, ministrul Educației a subliniat că facultatea de la UBB nu va reprezenta o competiție pentru UMF Cluj. 

Potrivit lui Daniel David, „în ciuda unor speculații care uneori doresc să genereze animozități în domeniu, ambiția noastră în zona educațională de licență este mai limitată – ex. nu țintim competiția cu UMF din Cluj, un reper academic național cu masă critică în domeniu, ci vizăm programe cu număr mai redus de studenți, în limba engleză și gândite în paradigme educaționale inovative alternative (ex. problem, solution, case based) – și focalizată mai mult pe componente educaționale avansate (master, doctorat-postdoctorat, postuniversitar)”.

Citește și: De la teorie la practică… medicală: Cât de mult îi ajută facultatea pe studenți pentru o carieră în medicină?

Noua facultate urmărește colaborări, nu suprapuneri

De asemenea, acesta a mai punctat că, în zona de cercetare-dezvoltare-inovare sunt urmărite colaborări și coordonări – și nu suprapuneri, cu alți actori în domeniu, din Cluj-Napoca și din țară, pentru a poziționa mai bine în domeniul medicinei și sănătății orașul și țara în diverse competiții internaționale. 

Atribuțiile de rector au fost preluate temporar de Adrian Petrușel, după ce Daniel David s-a autosuspendat pentru că a fost numit ministru al Educației. Acesta a adăugat, la rândul său, că „acum, că avem și acest cadru formal, vom dezvolta programe academice noi, accentul fiind pe cele avansate de tip master/doctorat-postdoctorat/postuniversitar. UBB are deja un corp consistent de specialiști în medicină și sănătate – titulari, angajați pe perioadă determinată sau colaboratori -, ceea ce ne asigură o platformă bună de start.”

Prin înființarea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, UBB Cluj-Napoca va avea 23 de facultăți. Lansarea formală a noii instituții este programată pe 26 mai, la ora 13:00, la sediul din strada Clinicilor nr. 9. 

Potrivit reprezentanților UBB, instituția este universitatea cu „cel mai complex profil academic din țară”, prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană. De asemenea, UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din țară, de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe. De 9 ani, instituția de învățământ superior se află pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care realizează un sumar al rankingurilor internaționale majore ale universităților.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment