Tot mai multe cadre medicale devin victimele pandemiei: numărul lucrătorilor medicali infectați, la final de 2020

Tot mai multe cadre medicale devin victimele pandemiei: numărul lucrătorilor medicali infectați, la final de 2020

Suntem în pragul Sărbătorilor de iarnă, când majoritatea românilor salariați petrec timp acasă, în concediu. Pe de altă parte, situația angajaților în Sănătate e departe de-a fi una liniștită și relaxată. Cu zeci de cadre medicale infectate de la o săptămână la alta și cu tot mai multe unități medicale devenite focare de infecție cu COVID-19, sfârșitul de an se anunță îngrijorător, din păcate – atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți.

În timp ce eforturile privind dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID-19 se intensifică, pregătindu-se planuri de acțiune și numeroase programe în cadrul campaniei de vaccinare din 2021 – care va începe cu lucrătorii medicali – aceștia se îmbolnăvesc de coronavirus mai repede ca niciodată.

Realitatea a mii de oameni care mor în timp ce luptă să îi salveze pe ceilalți, într-un mediu care ar trebui să ofere siguranță, este, în sine, o criză globală care trebuie oprită cât mai repede cu putință.

Situația cazurilor de infecție în rândul cadrelor sanitare, la nivel global

Este bine știut că personalul medico-sanitar se află la cel mai ridicat risc de infecție cu COVID-19, fiind o categorie vulnerabilă din prisma domeniului profesional. 

Însă nu doar contactul zilnic cu pacienți este un factor de risc, ci și lipsa unei cantități adecvate de echipamente de protecție, de la cele mai elementare (măști, halate, mănuși) și a volumului de muncă extenuant. 

Conform datelor din ultimele luni, iată situația cadrelor medicale infectate:

  • Reuters anunța, în septembrie, că 1 din 7 cazuri de COVID-19 este lucrător în Sănătate (14% din cazuri totale), iar în anumite țări este chiar 1 din 3 (35% din cazuri totale), conform surselor OMS
  • International Council of Nurses a confirmat, la final de octombrie, 1500 de decese în rândul asistenților medicali, în doar 44 de țări (din 195), din cauza infecției cu coronavirus, estimând la nivel global că ar fi cel puțin 20.000 de decese în rândul salariaților medicali, în realitate
  • Analiza ICN sugerează și faptul că aproape 10% dintre cazurile globale se referă la angajați în domeniul sănătății
  • Amnesty International anunța, de asemenea, în septembrie, că cel puțin 7000 de lucrători în sănătate au murit după ce au fost infectați, dintre care cel puțin 1320 doar în Mexic (cel mai mare număr până la acea dată), 1077 în Statele Unite și 634 în Brazilia. 
  • În toată America – de Nord și de Sud – s-a înregistrat cel mai mare număr de lucrători medicali infectați cu noul coronavirus din lume: aproape 570.000 de persoane, și un număr de 2500 de decese. 
  • Situația este alarmantă mai ales în Statele Unite și Mexic, cele mai afectate țări la nivel global, decesele în rândul personalului medico-sanitar reprezentând aproape 85% dintre decesele la nivelul întregii regiuni americane. 
  • WHO estima, în vară, un procent de cel puțin 10% din infecțiile globale reprezentat de salariații din sănătate, ceea ce ar însemna 1,4 milioane de cazuri la nivel mondial.

Citește și: Ce au învățat specialiștii medicali în urma pandemiei din 2020?

Mai jos, află cum arată situația la nivel național, în rândul cadrelor medicale române.

Situația cazurilor de infecție cu coronavirus, în România

Până astăzi (n.r. 18 decembrie 2020), au fost confirmate în țară 582.786 de cazuri de infecție, dintre care 484.948 de persoane s-au vindecat, de la începutul pandemiei, în timp ce 14.157 de persoane cu SARS-CoV-2 au decedat. 

În ultimele luni, România s-a menținut la nivelul de 5000 de cazuri de infecție zilnice (fluctuând între 3000-7000 cazuri pe zi), însă situația este îngrijorătoare pentru că numărul pacienților internați la terapie intensivă – în stare gravă, așadar – este foarte ridicat:

  • În ultimele zile, numărul de decese înregistrat a fluctuat între 100 și 200 pe zi.
  • De asemenea, numărul pacienților de la ATI este în continuare peste 1200
  • Cele mai afectate județe sunt cele cu incidența ridicată: Ilfov, București, Constanța, Brașov, Cluj, Timiș, Argeș, Brăila, Arad, Ialomița, toate cu incidență >3.
  • Vârsta medie a celor infectați este de 48 de ani (în noiembrie)

Tot mai multe focare și cadre medicale infectate

În ceea ce privește numărul cadrelor medicale care au fost infectate cu coronavirus, acesta este direct proporțional cu numărul infectărilor generale, în ultimele luni luând amploare din cauza focarelor de infecție din spitalele din țară.

În octombrie 2020, Grupul de Comunicare Strategică anunțase peste 3800 de cazuri de medici, asistenți medicali, ambulanțieri și infirmieri care au fost infectați cu COVID-19 de la debutul pandemiei în România. De asemenea, s-a confirmat și un număr de 33 de decese în rândul cadrelor medicale – exceptând personalul din unitățile sanitare din alte categorii – adică încă 2000 de cazuri de persoane infectate.

În schimb, sindicaliștii de la Federația Solidaritatea Sanitară din România declară că există cel puțin 10.000 de cazuri de persoane infectate, angajate în sectorul medical. 

Conform unei analize realizate de Federația Solidaritatea Sanitară privind situația infectărilor din unitățile sanitare publice, publicat pe pagina Facebook în decembrie 2020

  • Lucrătorii în asistență medicală sunt cei mai afectați de pandemie: dintr-un total de 88917 asistenți medicali, 5480 au fost estimați infectați (6,16%), și s-au înregistrat 29 cazuri de deces 
  • Medicii reprezintă altă categorie importantă de personal medical vulnerabil: din 39597 de medici angajați în unități sanitare publice, 2054 au fost estimați infectați (5,19%) și s-au înregistrat 17 cazuri de deces 
  • Personalul auxiliar, într-o situație similară: din 63694 de lucrători în sănătate, 2517 au fost estimați infectați (3,95%) și s-au înregistrat 13 cazuri de deces
  • Personalul nemedical (sectorul tehnic sau administrativ) însumează 25000 de persoane, dintre care 844 au fost estimați infectați (3,38%), înregistrându-se două decese în rândul acestora.  

Citește și: Colegiul Medicilor asigură consiliere pentru urmașii cadrelor medicale implicate în lupta împotriva Covid-19

Conform ultimelor știri și declarații media, există tot mai multe focare de infecție în țară.

Din păcate, lista focarelor de infecție continuă, cu tot mai mulți pacienți infectați de COVID-19, dar și tot mai multe cadre medicale și personal angajat în sănătate care sunt depistați pozitiv. Pentru a contracara acest trend dramatic, e nevoie ca oamenii să respecte măsurile de precauție și de carantinare, acolo unde este cazul, dar și ca instituțiile să mizeze mai mult pe transparență, acțiune și colaborare, pentru ca tot mai puțini oameni să cadă victime pandemiei. 

În încheiere, merită să amintim și despre memorialul creat de Federația Solidaritatea Sanitară România, dedicat cadrelor medicale și personalului din sănătate din toată țara care, din nefericire, au murit anul acesta, în urma infecției cu COVID-19. Memorialul este actualizat permanent și permite scrierea unor mesaje de rămas-bun acestora. 

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Andreea Enea

Content Specialist cu 10+ ani de experiență în jurnalism, content marketing și comunicare. Cred în puterea poveștilor cu sens care inspiră, educă, apropie și deschid inimi și comunități. Visez să aplic cât mai mult mixul de people skills și experiență cu o gândire analitică puternică și pasiune pentru conținut autentic, cu semnificație pentru oameni - așa cum au nevoie.

Facebook Comment