Suprasolicitarea medicilor versus siguranța pacienților: Când epuizarea unui cadru medical dăunează bolnavilor

Suprasolicitarea medicilor versus siguranța pacienților: Când epuizarea unui cadru medical dăunează bolnavilor

Cei mai mulți doctori recunosc faptul că ei consultă, pe zi, mai mulți pacienți decât ar trebui. Însă, suprasolicitarea medicilor nu este periculoasă doar pentru sănătatea lor, ci și pentru cea a pacienților. De ce? Pentru că medicii epuizați sunt de două, chiar de trei ori mai predispuși la erori medicale. 

În linii mari, studiile arată că suprasolicitarea (sau „burnout”, cuvânt preluat și în limba română) este asociată cu scăderea productivității. În cazul cadrelor medicale scăderea productivității este mai mult decât îngrijorătoare, dat fiind faptul că nu este vorba doar despre siguranța lor. Mai mult, medicii epuizați pot da dovadă, pe parcursul orelor petrecute în cabinete sau spitale, de lipsă de profesionalism.

Epuizarea intervine în cele mai multe specializări din medicină, unele fiind mai solicitante decât altele (Medicină Internă, ATI, Urologie, Pediatrie etc.). Chirurgii esteticieni sunt la polul opus în ceea ce privește epuizarea.

 Însă și pacienții sunt cei care simt efectele suprasolicitării medicilor, în special a celor din spitale sau de la secțiile ATI.

Potrivit unor studii citate de  Clearvue Health, un medic afectat de sindromul „burnout” are de două ori mai mari șanse să pună siguranța pacienților în pericol, spre deosebire de cadrele medicale care nu sunt împovărate cu un număr mare de pacienți pe zi.

Un medic obosit, presat de timp, de numărul mare de pacienți care-l așteaptă în spital sau la ușa cabinetului poate comite greșeli sau omite aspecte esențiale pentru pacienți, de exemplu: consult superficial, diagnosticare greșită, prescrierea eronată a unei rețete,  nerecomandarea unor analize suplimentare (sau a analizelor potrivite) etc.  Astfel de erori se pot transforma în agravarea stării pacienților sau chiar la deces. La rândul lor, nici medicii nu sunt confortabili deoarece, în urma unor astfel de situații, ei sunt acuzați de malpraxis în instanță.

Acestor erori pe care un medic suprasolicitat le poate comite ar putea fi adăugate și cele care privesc comunicarea cu pacienții. Este posibil ca un medic agitat să nu fie dispus să asculte până la capat pacientul atunci când îi expune problemele. De asemenea, este la fel de probabil ca medicul să nu conștientizeze că, la rândul lui, trebuie să îi explice bolnavului problema pe care o are și care sunt soluțiile sau recomandările.

De aceea, suprasolicitarea are drept efect și satisfacția scăzută a pacienților și lipsa de profesionalism, în ochii lor.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment