?>

Federația SANITAS solicită colaborarea pe perioadă nedeterminată cu personalul medical angajat în perioada stării de alertă

Federația SANITAS solicită colaborarea pe perioadă nedeterminată cu personalul medical angajat în perioada stării de alertă

Federația SANITAS din România solicită autorităților să găsească soluția legală prin care personalul medical și auxiliar care a fost angajat în instituții sanitare publice, precum spitale, servicii județene de ambulanță, DSP-uri, pe perioada stării de alertă, să continue colaborarea pe posturile respective, în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Reamintim că, din luna mai 2020, Legea nr. 55 a permis instituțiilor publice din domeniul Sănătății să ocupe posturile vacante cu personal calificat, fără concurs, motivele principale fiind lipsa acută de personal calificat în instituțiile sanitare și perspectivele grave privind situația epidemiologică națională.

În acea perioadă, angajarea lor s-a făcut în baza unor contracte individuale de muncă (CIM) pe perioadă determinată, iar contractele lor vor expira, conform Legii 55/2020, în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

Citește și: Peste 200 de localități din România nu au medic de familie

Solicitările Federației SANITAS

Federația SANITAS din România solicită și susține orice demers al autorităților care va avea ca rezultat o soluție legală de transformare a acestor contracte care vor înceta, în contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, pe motiv că, spun ei:

  • Acești colegi lucrează de mai bine de un an în condiții de criză sanitară și și-au demonstrat pe deplin capacitatea profesională și umană;
  • Normativul de personal este, în continuare, subdimensionat în instituțiile sanitare publice;
  • Oamenii aceștia au ales să se implice în efortul general de salvare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, lucrează în condiții de presiune greu de imaginat pentru cei din afara sistemului medical, unii dintre ei chiar și-au pierdut viața în lupta cu virusul.

Citește și: Angajarea personalului medical în centrele de vaccinare

„Consider că personalul medical angajat pe perioadă determinată, în condițiile Legii 55/2020, care lucrează cu pacienți COVID de mai bine de un an, a făcut cu prisosință dovada abilităților și cunoștințelor în domeniile lor. Nu știu dacă vreun examen de angajare, fie el scris sau practic, poate să probeze mai clar competențele și conștiința profesională a acestor oameni. Spitalele au nevoie și în continuare de personal calificat iar experiența dobândită de colegii noștri în perioada stării de urgență și de alertă reprezintă un beneficiu major pe care instituțiile medicale nu ar trebui să-l piardă. De aceea, considerăm că este o obligație a autorităților să găsească o soluție legală pentru ca acești colegi să-și continue activitatea pe posturile pe care au fost angajați iar contractele lor de muncă să devină valabile pe perioadă nedeterminată. În consecință noi, federația, vom sprijini orice demers al autorităților în acest sens” a precizat Leonard Bărăscu, președintele Federației SANITAS.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un profil aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment