Primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale a fost deschis pe 10 mai 2021, la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), în baza unui protocol de colaborare încheiat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse dintre Femei și Bărbați (ANES) cu această unitate sanitară, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și susținut de Inspectoratul General al Poliției Române.
Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale vine cu o abordare nouă în acordarea de sprijin victimelor, asigurând intervenția unei echipe multidisciplinare formată din: medic/asistent medical, medic legist, psiholog, polițist, asistent social.
Beneficiile oferite de centru
În cadrul centrului deschis la nivelul SUUB, victimele violenței sexuale vor putea beneficia, în mod direct și gratuit, de toate serviciile de suport necesare: asistență medicală de urgență, asistență post-traumatică, prelevare de probe biologice, consiliere psihologică și/sau juridică, sprijin pentru a iniția procedura legală de formulare a unei plângeri penale, asistență socială prin decontarea costurilor aferente eliberării certificatelor medico-legale și orientare, după caz, către servicii sociale adecvate în vederea găzduirii.
Citește și: Ministerul Sănătății a aprobat testarea în farmacii și a anunțat condițiile de realizare a testelor COVID-19
„Ne bucură faptul că primul centru de intervenții pentru victimele violenței sexuale se deschide la Spitalul Universitar de Urgență București. Avem medici profesioniști, echipe multidisciplinare care le pot acorda victimelor toate îngrijirile medicale necesare, indiferent de complexitatea acestora, dar și suport psihologic. Victimele violenței sexuale vor beneficia de îngrijiri medicale în cadrul Unității de Primiri Urgențe, dar și în Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgență București. Îi asigurăm pe pacienții noștri că vor beneficia de servicii medicale de înaltă calitate, realizate cu profesionalism și dăruire”, a declarat managerul Spitalului Universitar de Urgență București, prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu.
Centrul este dotat cu echipamente, instrumentar și consumabile medicale adecvate, precum și seturi de kit-uri pentru recoltarea probelor biologice, în formatul aprobat de către Consiliului Superior de Medicină Legală prin Hotărârea nr.6/2017 privind “Trusa standard de prelevare a mostrelor biologice în agresiuni sexuale”.
Citește și: Ministerul Sănătății și CNAS au emis un ordin pentru aprobarea protocoalelor terapeutice în vederea prescrierii unor medicamente compensate
Alte 9 centre, care să ofere servicii integrate, urmează să devină funcționale în:
- Spitalul Județean de Urgență Slobozia,
- Spitalul Județean de Urgență Timișoara,
- Spitalul Județean de Urgență Craiova,
- Spitalul Județean de Urgență Sibiu,
- Spitalul Județean de Urgență Brăila,
- Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț,
- Spitalul Județean de Urgență Bacău,
- Spitalul Județean de Urgență Constanța,
- Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un profil aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.