Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.
Lumea secolului 21 este împărțită în două dimensiuni – online și offline. Multe dintre orele pe care oamenii le alocă acum cumpărăturilor, informării, formării profesionale, socializării se desfășoară pe internet. Și nici nu ar avea cum altfel – ecranele dispozitivelor sunt prezente la orice pas, fie că vorbim de televizoare, laptopuri, monitoare, tablete sau smartphone-uri. Orice informație este la un click distanță, iar barierele fizice și temporale sunt complet eliminate.
Tocmai de aceea, în lumea aceasta complet digitalizată, companiile și persoanele fizice au luat cu asalt rețelele de socializare. Pentru companii, și mai ales pentru cele din domeniile medical și farmaceutic, platformele de acest tip pot reprezenta o sabie cu două tăișuri – dacă le folosesc cum trebuie le pot aduce beneficii, dar dacă fac greșeli de comunicare, vor fi aspru taxați de urmăritori și de mass-media.
Cu toate acestea, beneficiile prezenței pe rețelele de socializare sunt de necontestat – vizibilitate, reputație, comunicare directă și nemijlocită, și multe altele pe care le vom descrie mai jos. Citește de ce, dacă ai o companie care activează în domeniul medical, oricât de mare sau de mică ar fi, ar trebui să îi construiești, alături de un site bine pus la punct, și o prezență solidă pe rețelele de socializare.
Citește și Social media | 10 sfaturi pentru pastrarea respectului in fata pacientilor
Reputația este acea componentă a unui brand sau a unei companii care face diferența dintre creștere și stagnare sau chiar regres. Cu cât numărul pacienților mulțumiți este mai mare, cu atât și reputația crește. Cele două se pot influența reciproc. Mai mulți pacienți înseamnă un profit mai mare și investiții ulterioare în aparatură și personal medical foarte bine pregătit.
Tocmai de aceea social media este locul în care să îți consolidezi imaginea. Tratează fiecare rețea de socializare astfel încât să beneficiezi de pe urma ei. De exemplu, pe LinkedIn poți împărtăși știri despre noi procese de management care au funcționat în companie și anunțuri de recrutare, în timp ce Twitter este mai potrivit pentru mesaje scurte, dar precise despre inovații, noi descoperiri sau „milestones”.
Facebook-ul, pe de altă parte, este rețeaua „prietenilor”. Aici poți să postezi comunicatele de presă, să pui mai multe fotografii și să îți ții audiența conectată la oameni, procese de lucru și serviciile medicale sau produsele farmaceutice pe care compania le oferă.
Potrivit unui studiu din 2019, doar 50% dintre companiile din România erau prezente online pe rețelele de socializare. Practic, cei care nu sunt online nu vor fi descoperiți de mulți pacienți pe care i-ar putea trata și îngriji.
Cu cât investești mai mult în social media, cu atât vei avea mai multe șanse să fii tu ales de cei care vor să se trateze. Nu uita să îți construiești un site riguros și profesional și să investești continuu în el.
Gândește-te că unul dintre pacienți te-a găsit online, dar nu știe că îi poți diagnostica și trata problemele renale. El a venit în cadrul clinicii pentru o altă problemă și nu a decis să se trateze și de cea renală.
În această situație există două scenarii: fie pacientul se tratează de o boală renală la altă clinică/alt spital, fie nu știa că oferi și aceste servicii medicale. Periodic, prezintă-le pacienților pe Facebook serviciile, dar și profesioniștii din spatele lor. Oamenii rezonează mult mai bine cu o companie care îți valorifică personalul și se mândrește cu realizările sale.
Citește și Puterea rețelelor sociale în recrutare și strategia de succes
Una dintre cele mai întâlnite metode de recrutare a personalului este postarea anunțurilor pe LinkedIn. Aici se întâlnesc profesioniști din toate colțurile țării și ale lumii și își etalează aptitudinile, cursurile absolvite și experiența. Dacă ești activ pe această platformă, ai șanse să găsești personalul medical pe care îl cauți. Desigur, pentru companiile din România care caută profesioniști cea mai bună modalitate de recrutare este prin intermediul MEDIjobs deoarece este o platformă dedicată exclusiv acestui domeniu.
Știrile din industria medicală și farmaceutică sunt printre cele mai citite – atât de pacienți, persoane interesate, ci și de alte companii. Facebook-ul și Twitter-ul sunt două canale unde să îți anunți cele mai noi știri, schimbări, actualizări de servicii, deschideri de locații și alte tipuri de informații pe care le consideri relevante.
Mai mult, în eventualitatea în care compania ta este implicată într-un incident de imagine, poți să faci management de criză pe social media. Oamenii vor vedea mai rapid mesajul tău pe social media decât dacă l-ai posta într-un comunicat de presă pe site. Astfel te asiguri că îți menții reputația nepătată și răspunzi criticilor rapid.
Audiența ta de pe rețelele de socializare este formată fie din foști pacienți încântați de serviciile medicale pe care le-ai oferit, fie oameni care iau în considerare să se trateze în clinica/spitalul/cabinetul tău sau să achiziționeze produsele tale farmaceutice. Ei sunt reprezentativi deoarece îți oferă o imagine a celor care ți-au trecut sau urmează să îți treacă planul. În acest fel, poți să te pregătești cu pachete de servicii care să îi ajute. De exemplu, poți crea pachete pentru igiena dentară a copiilor sau pentru nașterea într-una dintre clinici – opțiunile sunt nelimitate. Nu subestima puterea audienței.
Citește și De ce este important brandingul de angajator in industria serviciilor de sanatate
Când muncești bine, nu ai de ce să îți faci griji. Nu strică însă, să monitorizezi și activitatea competiției. Nu înseamnă că trebuie să copiezi ce fac celelalte companii, ci doar să ții pasul cu trendurile și vremurile.
Multe companii aleg să își angajeze agenții care să se ocupe de prezența lor online. În acest caz, ar trebui să te preocupi și tu mai mult de acest aspect.
Jurnaliștii sunt acei oameni ageri, plini de întrebări, gata să transforme orice subiect din societate într-o știre, nu însă înainte să o treacă prin propria lor lentilă și să o prezinte dintr-un unghi autentic. Ei sunt în căutare, zi și noapte, de subiecte. Dacă ai o realizare recentă, dacă ai făcut o statistică interesantă sau poate ai observat un trend în materie de sănătate, poți să îl pui sub forma unui infografic.
Cu cât este mai simplu, dar mai vizual mesajul tău, cu atât va avea un impact mai mare. Jurnaliștilor le plac datele și le plac cele bine documentate. Postează pe Twitter sau pe Facebook date din industria ta, interpretează-le și explică-le cu ajutorul unui specialist. Astfel vei atrage atenția asupra companiei într-un mod pozitiv și vei avea acoperire și în presa locală sau cine știe, poate chiar în cea națională.
Citește și Employer branding | Ce este și cum te poate ajuta să îți crești afacerea?
Reclamele sunt peste tot unde se află audiență. În social media miliarde de oameni, mai ales pe platformele cunoscute. Totuși, compania ta nu are acoperire globală așa că ar trebui să te limitezi la nivelul României. Poți să faci minuni și cu cifrele de aici. Creează campanii pentru serviciile tale, documentează-le, scrie-le atrăgător și ilustrează-le și apoi transformă-le în reclame targetate. Vei putea să atragi mai mulți oameni interesați pe paginile tale, oameni pe care îi vei ajuta apoi cu problemele de sănătate.
Social media nu mai este opțională, este un must have pentru orice companie care se respectă și care vrea să investească în ea pe termen lung. Dacă la început vei putea posta singur conținut pe toate conturile tale, mai târziu poți angaja o echipă profesionistă care să îți gândească, dar și să îți implementeze o strategie pe termen lung.
În acest fel vei putea să îți prezinți cele mai noi știri, să interacționezi cu urmăritorii tăi și să răspunzi rapid eventualelor probleme sau nelămuriri.
Angajezi specialiști medicali? Înregistrează-ți compania aici, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.
Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.