Social media | 10 sfaturi pentru pastrarea respectului in fata pacientilor

Social media  |  10 sfaturi pentru pastrarea respectului in fata pacientilor

Exista multe instrumente de socializare disponibile pentru profesionistii din domeniul sanatatii, inclusiv platforme de retele de social media, bloguri, microbloguri, site-uri si medii de realitate virtuala si jocuri. Aceste instrumente pot fi utilizate pentru imbunatatirea profesionala prin programe de retea si educatie, pentru promovare organizationala, ingrijire a pacientilor, educatie pentru pacienti si programe de sanatate publica. 

Totusi, acestea prezinta, de asemenea, riscuri potentiale pentru pacienti si medici cu privire la distribuirea informatiilor de proasta calitate, daune aduse imaginii profesionale, incalcari de confidentialitate, incalcarea granitei personal-profesional etc.

Multi medici decid sa nu acorde atentie comentariilor facute despre ei pe social media, insa activitatile negative de pe retelele de socializare le-ar putea afecta reputatia si practica, iar astfel pot pierde pacientii si respectul lor.

Medicii trebuie sa se protejeze de comentariile negative, deoarece se pot raspandi rapid pe internet. Multe dintre aceste comentarii pot fi nedrepte. Medicii pot obtine o evaluare negativa, deoarece au promovat vaccinurile care salveaza viata, au refuzat sa prescrie un medicament sau pur si simplu nu au fost de acord cu pacientul. 

Pe retelele de socializare, mai mult decat oricand, oamenii, in special medicii, trebuie sa exercite discretie. 

Citeste si: Medic: cum îți poate influența social media viața?

Iata cateva sfaturi pentru a nu fi prins in capcanele comune pe social media daca sunteti medic:

1. Intelegeti natura virala pe social media

Social media functioneaza ca un megafon. Poate amplifica un comentariu ratacit pe mai multe canale, poate deveni viral si va ajunge brusc la zeci de mii de oameni, intr-un timp foarte scurt.

Orice greseala sau declaratie gresita pe care o faceti poate fi foarte greu de sters. Puteti renunta la o postare prost conceputa, dar poate fi deja prea tarziu. Este posibil sa fi fost transmisa mai departe prin capturi de ecran si alte mijloace. De aceea, inainte de a posta ceva pe retelele de socializare, ganditi-va la consecintele acestuia si la cat de repede se poate transmite.

2. Evitati incalcarea confidentialitatii pacientilor

Retelele de socializare sunt transparente si ofera multe posibilitati pentru a fi incalcata intimitatea pacientului. Situatiile riscante includ discutarea diagnosticului unui pacient cu colegii, evidentierea cazurilor pacientilor pe site-uri de practica si postarea de fotografii in care se afiseaza accidental fata pacientului sau informatiile despre acesta.

Astfel de incalcari se intampla destul de des. Intr-un studiu recent s-au analizat 271 de bloguri medicale scrise de medici si asistente, 45 (16,6%) au oferit suficiente informatii pentru ca pacientii sa-si identifice medicii sau pe ei insisi. Trei dintre bloguri au aratat imagini ale pacientilor.

Puteti incalca confidentialitatea fara a face o identificare evidenta, cum ar fi numele sau fata pacientului. Pacientii pot fi identificati cand sunt asociati cu un accident neobisnuit, o afectiune rara sau la internarea intr-un anumit spital sau unitate. In plus, aceste incalcari pot provoca o actiune a consiliului medical de stat si pot duce chiar la pierderea locului de munca.

Este indicat sa nu faceti referire deloc la un anumit pacient, dar daca trebuie sa faceti acest lucru, eliminati specificatii precum varsta pacientului, numele spitalului sau circumstantele unui accident. Daca sunteti ingrijorat ca identitatea persoanei ar putea fi inca dezvaluita, cum ar fi cu o afectiune rara, nu utilizati retelele de socializare, in schimb, trimiteti informatia direct unui anumit coleg, daca doriti sa va sfatuiti cu acesta.

Atunci cand medicii impartasesc imagini radiologice sau esantioane dermatologice ale pacientilor, trebuie sa indeparteze toate identificarile lor, inclusiv observatii scrise, semne de nastere, cicatrici, tatuaje, bijuterii si imprejurimi unice.

Citeste si: Sfaturi despre cum să avem un profil social-media curat

3. Raspundeti la solicitarile de prietenie ale pacientilor

Pacientii trimit ocazional solicitari de prietenie pe retelele de socializare catre medicii lor. Chiar daca nu este indicat sa aveti pacienti pe paginile personale, o relatie pozitiva cu medicul promoveaza increderea, incurajeaza respectarea tratamentului si poate chiar ajuta la vindecarea pacientilor.

Paginile de social media ale medicilor ar putea ajunge la oricine din reteaua de prieteni, care poate sa vada fotografiile personale sau sa citeasca blogul personal.

Solutia este sa configurati doua pagini pe retelele de socializare: una care este privata pentru familia si prietenii dvs. si una care este profesionala pentru pacientii si publicul larg. Cu toate acestea, va trebui sa tineti cont de toate regulile si restrictiile pentru a nu incalca drepturile pacientilor.

4. Acordati consiliere medicala pacientilor in privat

Atunci cand oamenii raspund la postarile in care oferiti sfaturi generale despre tratament, ei intreaba adesea despre propriul lor caz. Nu este niciodata intelept sa raspundeti la aceste intrebari. Raspunsul dvs. si trimiterea ulterioara a mesajelor ar putea deveni o incalcare a confidentialitatii, iar acest lucru poate fi folosit impotriva dvs.

De asemenea, este posibil ca raspunsul dvs. sa poata constitui baza legala a unei relatii medic-pacient. Daca pacientul crede ca sfaturile dvs. au dus la o vatamare, s-ar putea sa fiti trimis in judecata pentru malpraxis.

Cand pacientii cer sfaturi specifice, sugerati-le sa vina la un control de specialitate si vor primi toate detaliile. 

5. Evitati postarile neprofesionale

Pe paginile de social media, unii medici lasa comentarii si fotografii care ii pun intr-o lumina neprofesionala, fara sa se gandeasca la consecinte. Nu par sa constientizeze ca pacientii, angajatorii si potentialii angajatori ar putea vedea aceste postari.

MEDIjobs

Ganditi-va la toti oamenii care ar putea vedea aceste postari si anticipati reactiile lor. Cea mai buna solutie este sa opriti pur si simplu postarea unui astfel de material care v-ar putea face rau.

Si in acest caz, este indicat sa aveti o pagina personala separata de pagina profesionala. Pe multe dintre retelele de socializare, puteti, de asemenea, sa va ajustati setarile de confidentialitate, ceea ce permite partajarea informatiilor personale doar cu un grup mic de prieteni. Dar nu uitati ca setarile de confidentialitate pot fi adesea necorespunzatoare.

6. Nu faceti declaratii neprofesionale pe retelele de socializare

Retelele de socializare sunt un mediu propice pentru exprimarea opiniilor puternice despre orice, de la politica la probleme de sanatate etc. Unii oameni cred ca sunt protejati de un pseudonim si pot posta fara sa li se afle adevarata identitate, dar este destul de usor sa li se detecteze numele real.

Pacientilor nu le plac comentariile negative, in general, chiar daca nu sunt directionate catre acestia. Un studiu recent a descoperit ca profesionistii din domeniul sanatatii care au postat chiar si un singur comentariu negativ pe social media si-au pierdut credibilitatea in randul potentialilor pacienti.

Solutia evidenta este sa nu mai folositi social media ca jurnal privat. Pastrati-va opiniile si nu le expuneti in mediul virtual. Chiar daca gasiti o postare care reprezinta un abuz, fiti politicos si civilizat si cereti sa vi se faca dreptate.

Citeste si: Puterea rețelelor sociale în recrutare și strategia de succes

7. Nu incalcati restrictiile impuse de angajator in utilizarea retelelor de socializare

Practicile, spitalele si sistemele de sanatate impun tot felul de restrictii in ceea ce priveste utilizarea retelelor de socializare si ar fi util sa le cunoasteti inainte de avea propriile conturi si a incepe activitatea pe acestea.

Multe organizatii interzic utilizarea retelelor de socializare pe computerele de la locul de munca si pot bloca accesul la computerul lor. Dar nu pot bloca accesul prin intermediul telefonului sau laptopului personal, de aceea stabilesc reguli privind utilizarea social media in general.

Unii angajatori merg mai departe si isi pastreaza dreptul de a prelua controlul asupra activitatilor realizate de medici pe social media. Unii angajatori isi rezerva dreptul de a va monitoriza, interzice, restrictiona, bloca, suspenda, inceta, sterge sau intrerupe accesul la orice retea de socializare si nu numai, in orice moment.

De aceea, este indicat sa tineti cont de tot ceea ce vi se impune la locul de munca si sa respectati aceste restrictii in momentul in care folositi retelele de socializare.

8. Evitati conflictele de interese pe retelele de socializare

Medicii care detin bloguri pot fi tentati sa scrie despre anumite servicii care pot duce la aparitia conflictelor de interese. Intr-un studiu realizat despre blogurile scrise de profesionistii din domeniul sanatatii s-a demonstrat ca 11% au continut despre  anumite produse si servicii de sanatate.

Atunci cand scriu despre un produs sau o procedura, medicii trebuie sa dezvaluie orice conflict de interese existent si ar trebui sa fie sinceri cu privire la acreditarile lor de medic.

In orice caz, inainte de a accepta propunerea de a scrie pe blogul personal despre anumite produse si servicii de sanatate, medicii ar trebui sa analizeze situatia si sa anticipeze daca se va crea un conflict de interese, iar daca raspunsul este afirmativ, cel mai bine este sa evite acest tip de continut.

9. Fiti activi pe retelele de socializare

Urmatorul comportament in social media nu va conduce la amenzi sau concedieri, dar pot crea impresii negative despre dvs.

Unele persoane utilizeaza retelele de socializare pentru a vorbi despre ei insisi – cum s-au simtit astazi si ce au mancat la masa de pranz – si, in aceste conditii, se intreaba de ce nimeni nu le viziteaza pagina.

Social media este despre a distribui informatii cu ceilalti. Nu uitati sa postati, sa etichetati, sa apreciati, sa comentati si sa impartasiti continut decent cu prietenii de pe aceste retele de socializare. A arata interesul fata de ceilalti este o modalitate buna de a-i determina si pe ei sa arate interes fata de propria persoana si fata de serviciile pe care le oferiti.

Profilul dvs. de pe retelele de socializare este o resursa importanta pentru potentialii pacienti. Asigurati-va ca va actualizati profilul periodic. Paginile de specialist care nu sunt updatate pot crea impresia ca nu sunteti la curent cu noutatile, cu atat mai putin cu cele din practica dvs. 

De asemenea, asigurati-va ca toate profilurile dvs. de pe social media sunt consecvente. Informatiile care intra in conflict pot face ca practica sa para necorespunzatoare. Pacientii potentiali cauta specialisti atenti, profesionisti, in care pot avea incredere.

10. Postati cu masura pe retelele de socializare

Multi medici ocupati posteaza prea putin continut pe retelele de socializare si nu primesc feedback de la urmaritori, dar exista si oameni care posteaza prea mult si plictisesc. Daca prietenii de pe retelele de socializare primesc prea multe informatii, ei nu se vor mai bucura de acestea si vor incepe sa ignore continutul pe care il distribuiti. De obicei, doua pana la trei postari pe saptamana sunt suficiente pentru a ramane in atentia celor de pe retelele de socializare.

Social media prezinta o varietate de considerente care ii determina pe multi medici sa renunte la acestea. Insa, aceasta noua modalitate de promovare a devenit foarte importanta si nu trebuie sa fie ignorata, iar medicii nu trebuie sa renunte la ea, ci doar sa invete cum sa evite potentialele capcane si sa atraga cat mai multi pacienti.

Citeste si: 10 Reasons Why You Should Use Social Media

Despre Autor

Mihaela Badiceanu

Iubeste să scrie. Pasiunea ei pentru scris se datorează și dorinței de a cunoaște și înțelege cât mai multe domenii, în special cel medical. Face acest lucru pentru a le oferi informații utile celor din jur, fapt ce îi oferă o satisfacție enormă. Motto-ul ei este „Dăruind vei dobândi” (Steinhardt).

Facebook Comment