Utilizarea corectă a echipamentului de lucru se numără printre cele mai importante îndatoriri ale unui asistent medical. O problemă ce se dezbate tot mai mult în industrie și nu numai este spațiul în care un cadru medical se poate afișa cu uniforma. Subiectul a căpătat o popularitate din ce în ce mai mare odată cu instalarea crizei de COVID-19.
Chiar dacă piesele componente sunt disponibile într-o varietate de culori și imprimeuri, echipamentul nu trebuie purtat în afara mediului de lucru. Este o regulă nescrisă a bunului simț, empatiei și responsabilității. Probabil te întrebi care e motivul care stă la baza unei asemenea situații, mai ales că nu există un cadru legal care să reglementeze problema. Ei bine, mulți profesioniști din domeniu spun că nu este etic să porți echipamentul în alte contexte decât cele profesionale. Nu este corect nici față de pacient, dar nici față de tine.
Totuși, există și alte aspecte de care ar trebui să ții cont și care vizează exclusiv conduita profesională.
De ce să nu porți uniforma în public?
Știai că la nivelul echipamentelor asistenților medicali se regăsesc aproximativ 30% bacterii? Conform unui studiu efectuat în 2018, activitățile medicale care presupun îngrijirea rănilor sporesc gradul de contaminare. În momentul în care alegi să porți uniforma în afara spitalului lucrurile devin și mai complicate. Agenții patogeni se înmulțesc rapid și facilitează instalarea diverselor afecțiuni sau accelerarea evoluției bolilor. Este o problemă cu o importanță deosebită, mai ales că vizează atât pacienții din spital, cât și persoanele din exterior. Tocmai de aceea, prevenția devine cea mai inspirată alegere în asemenea situații.
Iată câteva aspecte cheie de care ar trebui să ții cont înainte de a părăsi incinta spitalului:
- Nu există excepții de la regulă. Poate că ți se pare ceva inofensiv să mergi la magazinul de alături îmbrăcat/ă în uniformă. „Sunt doar 5 minute”, o să spui. Ei bine, în realitate, în acele 5 minute se pot aduna atât pe îmbrăcăminte, cât și pe încălțăminte numeroși germeni. Nici măcar ieșirile în curtea spitalului nu ar trebui admise. Micile excepții pot escalada în situații destul de grave atât pentru tine, cât și pentru pacienții pe care trebuie să îi îngrijești.
- Gândește-te la reputația ta, dar și la pacienți în egală măsură – Să porți corect uniforma medicală este una dintre principalele reguli pe care ar trebui să le asimilezi. Este, în fapt, o dovadă de respect și de profesionalism. Dacă vezi pe cineva care poartă uniforma de spital în public inclusiv tu începi să-ți faci o părere negativă despre persoana respectivă. Este adevărat că în serialele de televiziune și în mass-media s-a popularizat ideea conform căreia e ok să porți uniforma în spațiile publice. Totuși, un cadru medical nu ar trebui să fie adeptul trendurilor, ci să se conformeze întocmai principiilor de etică medicală.
Citește și: Cum să îți alegi uniforma ca asistent medical debutant
- Ia în calcul caracteristicile mediului de lucru – Dacă lucrezi într-o secție în care se îngrijesc pacienți extrem de contagioși atunci nici nu trebuie să te mai gândești. E clar că uniforma de asistent medical nu poate să intre în contact cu exteriorul. În situațiile menționate anterior, uniformele trebuie purtate doar în cadrul spitalului, într-un mediu cât mai steril. În ceea ce privește expunerea, nu trebuie să fii în contact direct cu pacienții contagioși pentru a dobândi sau prelua bacterii dăunătoare. Există agenți patogeni pe care îi poți obține din aerul din jur și din propriile mâini care au intrat în contact cu suprafețe ce stocau bacterii.
Practici de care să ții cont pentru purtarea uniformei
Există multe păreri în ceea ce privește purtarea echipamentului medical. Specialiștii din domeniu, cu mulți ani de experiență în spate, vor spune că trebuie să iei în calcul în primul rând regulile de conduită profesională.
Dacă vrei să derulezi corespunzător toate activitățile medicale iată câteva practici de care să ții cont în purtarea uniformei:
- După o zi întreagă de stat în spital, există posibilitatea ca uniforma ta să nu mai fie în stare impecabilă. Înainte de a ieși din mediul spitalicesc cu ea, asigură-te că nu există anumite pete pe ea, care pot proveni din surse fiziologice/biologice sau chiar chimice. Ocupă-te în mod constant de curățarea uniformei conform regulilor de igienă și standardelor de siguranță. Acordă atenție fiecărui detaliu pentru a te asigura că scoți fiecare pată. Spală hainele de lucru separat de cele pe care le porți acasă și folosește tehnici și substanțe speciale.
- Asigură-te că ai un halat de schimb la lucru. În timpul programului există posibilitatea să te confrunți cu situații neprevăzute sau incidente neplăcute. Tocmai de aceea, e recomandat să ai mereu o haină de schimb, curată. O poți transporta într-o pungă care se închide etanș pentru a elimina din start înmulțirea agenților patogeni.
- Asigură-te că nu ieși din spital în timp ce porți echipamentul medical. Poți purta hainele obișnuite, apoi te poți schimba în uniforma pentru muncă. La finalul turei te poți schimba înapoi în hainele obișnuite, înainte de a ieși din spital. Nu face nicio excepție pentru că orice mică greșeală poate deveni sursa unor probleme mult mai complicate. De asemenea, semnalează orice comportament neadecvat. Valorile etice ar trebui să se regăsească în conduita fiecărui cadru medical.
Află mai multe despre: Uniforma de asistent medical: este în regulă sau nu să o porți în public?
Concluzii
„Să port sau nu uniforma de asistent medical în public?”. Categoric nu. Purtarea echipamentului de lucru în spații publice va cauza numeroase probleme. Prima și cea mai importantă este că se va facilita procesul de înmulțire a agenților patogeni. Vei răspândi cu ușurință bacterii atât în rândul pacienților, cât și a celor cu care intri în contact zi de zi. S-a demonstrat că hainele purtate de personalul din instituțiile medicale au un risc ridicat de contaminare. Tocmai de aceea, trebuie să acorzi atenție activităților derulate. Ia în calcul caracteristicile mediului de lucru și asigură-te că mereu ai haine de schimb la tine. De asemenea, respectă regulile de îngrijire a uniformei. Curăță cu atenție petele și spală componentele echipamentului separat de hainele pe care le porți acasă sau pe stradă. Pentru un plus de confort și siguranță poți opta pentru spălătoriile speciale, care utilizează tehnici și substanțe corespunzătoare.
Acordă mai multă atenție uniformei de asistent medical și elimină din start eventualele probleme care pot apărea!
Ești asistent medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Pasiunea pentru scris și modul în care am ales să mixez curiozitatea pentru domeniul medical și redactare sunt cele care mă fac să vă prezint articole elaborate. Îmbinarea dintre artă și știință este ceea ce definește stilul meu. Vă invit pe toți la lectură plăcută și sper să găsiți informații esențiale în textele mele.