Recunoștința față de asistenți, esențială în timpul pandemiei de Covid-19

Recunoștința față de asistenți, esențială în timpul pandemiei de Covid-19

Asistenții medicali sunt eroi pe timpul pandemiei de Covid-19, iar recunoștința fața de aceștia este esențială în această perioadă grea. Aceștia luptă din linia întâi împotriva acestui virus, expunându-se riscului de infectare fără să stea pe gânduri, pentru a îngriji pacienții care au nevoie de ajutor. 

Perseverența și determinarea asistenților medicali îi fac pe aceștia să revină în fiecare zi în spital, să trateze pacienții infectați cu noul coronavirus în ciuda riscurilor, a presiunii deosebit de crescute și a dorului de familie. De aceea, cadrele medicale trebuie să simtă recunoștința celor din jur, pentru a avea putere să meargă mai departe.

Pacienții tratați, familiile acestora și întreaga comunitate ar trebui să se străduiască să arate cadrelor medicale cât de mult apreciază eforturile făcute de acestea. 

Citeste si: INTERVIU | Alina Adam, asistent medical generalist

Pentru ca un asistent medical să poată să continue această luptă grea, acestuia trebuie să i se spună că ceea ce face el contează, că munca depusă de el face diferența dintre viață și moarte, dintre speranță și disperare. 

MEDIjobs

În toată lumea, oamenii au demarat o serie de acțiuni al căror scop era să mulțumească asistenților medicali pentru tot ce fac zilnic, mai ales pe timpul acestei pandemii. Începând de la buchete și aranjamente florale livrate în secțiile spitalelor, și până la scrisori de mulțumire și asigurarea meselor, orice gest făcut de către cei dintr-o comunitate a fost apreciat de asistenții medicali.

Donațiile sunt, de asemenea, de mare ajutor, mai ales dacă este vorba despre măști sau alte echipamente de protecție, care ajută asistenții să se protejeze în timp ce îngrijesc pacienții diagnosticați cu Covid-19. Marile centre comerciale permit cadrelor medicale să își plătească cumpărăturile fără să stea la coadă, în semn de apreciere pentru eforturile depuse. Până și copiii de grădiniță fac desene cu asistenți medicali și medici, pentru a le mulțumi acestora că le îngrijesc bunicii. 

Recunoștința manifestată de cei din comunitate oferă asistenților medicali forța de care au nevoie pentru a continua această lupta, în ciuda epuizării fizice și psihice.

Citeste si: Stimulent de risc pentru personalul medical din linia întâi. Ce sumă vor primi cadrele medicale?

Despre Autor

Diana - Maria Stilpeanu

Pasiunea pentru scris si setea de cunoastere sunt cele doua trasaturi care ma definesc. Informatia este, din punctul meu de vedere, cea care face diferenta dintre reusita si esec, in orice domeniu.

Facebook Comment