În urma pandemiei recente au apărut multe întrebări în legătură cu folosirea măștilor pentru a preveni răspândirea infecțiilor virale, dar autoritățile mondiale nu recomandă folosirea cotidiană a nici unui tip de mască de către publicul larg, care nu lucrează în mediul medical și nu are contact direct cu cei bolnavi. Cu toate acestea, organizația CDC, membră a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane din Statele Unite ale Americii, a introdus recomandarea purtării măștilor textile, în condițiile în care distanțarea socială este imposibilă.
Pe de altă parte, măștile chirurgicale sunt și ele benefice, dar doar în anumite condiții și mai ales atunci când sunt purtate corespunzător de către personal specializat. În acest sens, principalele 4 tipuri de măști destinate uzului personalului medical și pacienților din spitale sunt următoarele:
Măști chirurgicale
Acestea stau larg pe față și se găsesc mai ușor acum, chiar și în farmacii sau supermarketuri și sunt, teoretic, de unică folosință. Ele sunt adesea purtate în sălile de operație, cabinete stomatologice sau în timpul intervențiilor minore, efectuate chiar în cabinetele medicilor. Sunt eficiente mai ales în blocarea lichidelor infecțioase, cum ar fi sângele, dar nu opresc particulele de viruși transmisibile pe cale aeriană, deci oferă doar o protecție parțială, în principiu din cauza faptului că fiind largi, permit aerului să treacă prin laterale.
Acest tip de mască se poate vedea deseori în sălile de așteptare de la doctor, spitale, cabinete și clinici deși ar trebui folosite doar de către cei care sunt deja bolnavi sau suspecți de o infecție. Sunt parțial eficiente în blocarea salivei și a altor particule de fluide corporale care sunt emise atunci când o persoană strănută sau tușește, dar pe termen lung sunt incomod de purtat.
Măștile chirurgicale trebuie manevrate cu grijă, pentru a nu le contamina și aruncate în containere speciale, pentru a evita răspândirea posibililor viruși. Acestea se pun și se dau jos doar prin atingerea elasticelor care vin după cap sau urechi, iar apoi mâinile se spală imediat cu apă caldă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde sau se clătesc cu dezinfectant pe bază de alcool.
Citește și Comparație între scuturile faciale și măștile de protecție
Așadar, măștile chirurgicale de unică folosință sunt eficiente pentru:
- Specialiștii din domeniul medical, care îngrijesc pacienți ce pot răspândi diverse fluide.
- Oamenii bolnavi, care prin purtarea lor împiedică răspândirea fluidelor infectate dacă tușesc, strănută sau vorbesc.
Dar nu funcționează împotriva:
- Particulelor mici de viruși transmiși pe calea aerului, cum este și COVID-19.
- Nu diminuează riscul contaminării cu viruși asemănători răcelii sau coronavirusurilor, pentru persoanele care nu sunt infectate.
Măști N95
Acestea sunt mult mai eficiente decât măștile chirurgicale de unică folosință, filtrând chiar și particulele mici de viruși, în proporție de până la 95%, de unde și numele, dar există mulți factori care le influențează eficacitatea.
Acestea sunt disponibile publicului și se pot găsi în farmaciile mari, nefiind destinate neapărat folosirii în mediile spitalicești, ci mai degrabă pentru a împiedica indivizii să inspire particule de praf și vopsea, în cazul unor renovări. Ca să fie cu adevărat eficiente, ele trebuie să se potrivească perfect feței purtătorului, fiind concepute să sigileze fața și să nu lase aerul să pătrundă sau să iasă pe margini. Când sunt folosite în spitale, indicat este să fie luate măsuri ale feței pentru fiecare angajat, astfel încât părul facial să nu împiedice funcționarea lor corespunzătoare.
Precum măștile chirurgicale, N95 protejează împotriva particulelor mari de fluide, dar pot fi purtate când e nevoie de o protecție mai mare, inclusiv atunci când personalul medical trebuie protejat de un pacient posibil contagios, cu infecții ce se transmit pe cale aeriană, cum ar fi tuberculoza. Cu toate acestea, măștile N95 reprezintă doar o parte din măsurile de protecție pe care personalul medical le poate folosi împotriva patogenilor, dar nu sunt 100% eficiente singure.
Acestea sunt incomode și se încing rapid, chiar dacă au o valvă ce face posibilă respirația, dar chiar și angajații din sistemul medical trebuie să primească un minim instructaj în legătură cu purtarea și îndepărtarea lor corectă.
Citește și Cum să te protejezi eficient împotriva Coronavirusului: măsuri de prevenție și tipuri de echipamente de protecție
Măști elastomerice
Acest tip de măști sunt mai rar folosite, pentru că au aproximativ aceeași eficiență cu cea a măștilor N95, putând fi însă folosite de mult mai multe ori. Acest tip de mască este făcut din cauciuc și alte materiale sintetice, menite să fie dezinfectate cu înălbitor după fiecare folosire, ceea ce le face mai puțin uzuale în spitale.
Precum N95, măștile elastomerice trebuie să se potrivească perfect pe față pentru a putea fi eficiente, dar au totuși un filtru care trebuie aruncat în coșuri de gunoi speciale și înlocuit imediat. Ele pot fi cumpărate online, dar adesea sunt foarte scumpe.
Purificator de aer, portabil
Multe unități medicale au introdus aparatele PAPR (Powered Air Purifying Respirators), acestea având numeroase beneficii. În primul rând, ele stau mai lejer pe fața oricui și se prelungesc sub formă de glugă sau cască, fiind conectate la o baterie cu motor, care transportă aerul printr-un filtru. Capacitățile de filtrare sunt astfel mult mai ridicate decât la orice alt tip de mască, iar masca în sine este cea mai confortabilă de purtat pe termen lung dintre toate.
Purificatoarele trebuie însă întreținute și bateriile reîncărcate periodic. În plus, ca și celelalte măști, acestea trebuie date jos corespunzător, pentru a evita cros-contaminarea, apoi trebuie dezinfectate după fiecare folosire. Nu reprezintă o opțiune bună pentru folosirea în afara mediului medical, deoarece sunt scumpe și necesită training specializat pentru folosire.
Citește și Cum să NU duci noul coronavirus acasă, dacă lucrezi ca asistent în spitale în care sunt tratați pacienți cu Covid-19
În concluzie, în afara mediului spitalicesc, orice tip de mască este utilă doar pentru a preîntâmpina bolnavii să răspândească virușii, iar cel mai bun mod de a se proteja populația este să urmeze cu strictețe regulile de igienă și distanțare socială.
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Pasionată de călătorii și lectură, urmează o carieră în jurnalism deoarece își dorește ca în fiecare zi să îmbine utilul cu plăcutul. Iubește provocările, noutățile și vede întotdeauna partea bună a oamenilor, încercând să fie prietenă cu toată lumea și să învețe mereu câte ceva de la oricine.