Practici de urmat și de evitat în calitate de profesionist din domeniul sănătății

Practici de urmat și de evitat în calitate de profesionist din domeniul sănătății

Un profesionist medical se supune unor reguli de conduită și deontologice pe care trebuie să le respecte cu strictețe. Printre multe îndatoriri regăsim independența profesională, respectarea secretului profesional, reguli de comportament în activitățile zilnice, obligativitatea acordării asistenței medicale, dar și întreținerea și folosirea cunoștințelor profesionale. În anumite cazuri, sunt prevăzute și sancțiuni pentru încălcarea acestora.

În viața personală, deși medicii, farmaciștii, asistenții și celelalte tipuri de personal medical nu se supun unui regulament, ci sunt guvernați mai degrabă de conștiință. Cu toate acestea, anumite acțiuni din afara activității profesionale pot periclita cariera experților în sănătate.

Dacă ești un tânăr profesionist sau un aspirant la o carieră în domeniile medical sau farmaceutic, îți vom prezenta câteva practici pe care să le urmărești, dar și de care să te ferești pentru a avea succes.

Practici de urmat

Nu de multe ori te-ai lovit de rezolvarea unor probleme pe care ți-ai fi dorit să le discuți cu cineva de încredere. Probabil că uneori ai putut face acest lucru, pe când alteori nu. Nu sunt multe locurile de unde poți să îți iei informații despre viața de zi cu zi a experților din medicină și farmacie, tocmai de aceea am făcut o listă a unor sfaturi care te vor ghida și te vor ajuta în viitor.

Fii empatic

Empatia se poate manifesta în multe feluri. Încurajează-ți pacienții să se deschidă. Acest lucru îi va face să se simtă confortabil și pe mâini bune. Chiar dacă vă aflați în stadiul anamnezei sau la un consult ulterior, este important ca aceștia să vă vorbească și despre cum s-au simțit, nu doar despre afecțiunile fizice.

Învață să îi asculți și să îi urmărești. Dacă ai de-a face cu foarte multe informații, unele dintre ele chiar contradictorii, notează-ți-le pentru a putea reveni ulterior la ele.

De asemenea, răspunde cu răbdare întrebărilor pacienților și evită cât de mult posibil termenii complicații În acest fel se vor simți ascultați și nu vor privi toată conversația precum una de neînțeles.

Citește și Care este rolul empatiei în medicină

Fii mereu curios 

În profesia medicală curiozitatea și dorința de a te perfecționa continuu sunt atribute ale unei cariere de succes. Fie că participi la congrese, fie că iei parte la cursuri sau decizi să urmezi a doua specializare care să te ajute să își faci meseria mai bine, nu vei avea decât de câștigat.

Desigur că toate acestea necesită timp și răbdare, dar și multă muncă, însă în lipsa unei perfecționări continue nu vei putea să fii la curent cu cele mai noi practici, tratamente, proceduri sau tehnici. 

O idee bună este aceea a abonării la mai multe reviste de specialitate, fie ele digitale sau în format printat care să îți stârnească mereu interesul și care să te țină conectat cu cele mai noi descoperiri.

Fii un bun coleg

Colegialitatea și spiritul de echipă sunt atribute pe care orice angajat în domeniul medicinei sau din domeniul farmaceutic trebuie să le aibă pentru a-și putea duce la îndeplinire sarcinile. 

Să fii un bun coleg înseamnă ca membrii echipei să se poată baza pe întreg sprijinul tău și să știe că atunci când ți se atribuie o sarcină, o poți duce la bun sfârșit. De asemenea, înseamnă să te poți coordona eficient și să te poți sfătui cu colegii în momente în care acest lucru este necesar.

Fie că ajungi să coordonezi echipa, fie că ești unul dintre membrii ei, alege să arăți sprijin și empatie față de problemele celorlalți și să practici reciprocitatea.

Ține-te de promisiuni

Un aspect care te va face remarcat și apreciat în rândul colegilor și al superiorilor ierarhici este capacitatea de a ține promisiunile. Aceasta este un factor decisiv care ajută la construirea încrederii și la menținerea ei pe termen lung.

Cei cărora le-ai onorat promisiunile cu siguranță vor ține minte și vor aprecia faptul că a cântărit mult cuvântul dat de tine. Din păcate, acesta nu este un atribuit pe care îl au toți profesioniștii din domeniile medical și farmaceutic.

Reprezintă-ți profesia cu mândrie

Ori de câte ori ai ocazia, reprezintă-ți profesia cu mândrie și încearcă să fii modelul pe care ceilalți îi caută. Deseori, meseria de medic, asistent, farmacist sau infirmier este complicată și parcursul profesional nu este unul liniar. Pe parcursul carierei vei întâlni multe obstacole, însă fiecare dintre acestea poate fi o lecție în sine.

Dacă ești pasionat de scris, poți să împărtășești sfaturi din domeniul tău prin intermediul unui blog sau a platformelor social media. Sau, de ce nu, prin intermediul amândurora.

Poți să vorbești despre tine, sarcinile și provocările cu care te confrunți. Deși știi că sunt sunt și multe momente mai puțin demne de împărtășit, e mai bine să lași trecutului momentele în care ai simțit supărare sau frustrare. Ele sunt întâlnite în toate profesiile și îi pot descuraja pe unii dintre cei care iau în considerare o carieră asemănătoare celei pe care o ai chiar tu.

Citește și Top 11 provocări cu care se confruntă profesioniștii din domeniul medical în 2020

Practici de evitat

Acum că știi ce te face remarcat dacă lucrez în domeniile medical sau farmaceutic, trebuie să fii la curent și cu anumite practici care nu sunt acceptabile și care te pot afecta pe termen lung. Unele dintre ele sunt chiar lipsite de etică, în timp ce altele țin, mai degrabă, de bunul simț și de conștiință.

Nu divulga informații confidențiale

Acest aspect este prezent în toate codurile de conduită și de etică și are caracter obligatoriu. Îl menționăm aici deoarece este de o importanță primordială. Confidențialitatea pacienților este importantă deoarece dacă sunt dezvăluite informații despre aceștia sau despre starea lor de sănătate, tratamente urmate sau diagnosticuri, consecințele sunt unele negative pentru cei care contribuie voit sau prin neglijență. 

În plus, toată credibilitatea construită de-a lungul timpului poate fi pierdută. Așadar, ai grijă ca informațiile pacienților să fie tratate și manevrate cu maximă vigilență.

Nu bârfi (colegii sau pacienții)

Bârfa este o practică socială întâlnită în toate profesiile. Cu toate că este intens practicată, ea nu este agreată de societate. Atât în medicină, cât și în farmacie, lucrezi cu oamenii și poți să fii deseori nemulțumit de anumite comportamente.

Deși poate fi tentantă, bârfa aduce cu sine numeroase complicații precum secrete cu unii dintre colegi. În plus, dacă pacienții aud o conversație care implică bârfă duce la pierderea credibilității tale, indiferent cât de bine îți faci treaba ca profesionist.

O practică și mai condamnabilă este aceea a bârfei cu pacienții. Ea denotă că bârfa este un comportament înrădăcinat. În concluzie, pentru o bună reputație, evită această practică deloc apreciată. Adu întotdeauna critici constructive și spune-le oamenilor ce te nemulțumește și nu îi vorbi pe la spate.

Citește și Cum colaborezi cu un coleg pe care nu-l placi?

Nu folosi un limbaj complicat cu pacienții 

Deși poate să îți sune facil, limbajul în jargon medical este complicat de înțeles de pacienți. Desigur că alături de colegi sau de persoane cu profesii adiacente poți să te exprimi cu termenii medicali preciși, dar cu pacienții nu este deloc de dorit.

De asemenea, asigură-te că atunci când i-ai vorbit unui pacient despre afecțiunile sale, acesta va înțelege implicațiile, gravitatea și măsurile pe care trebuie să le ia. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să iasă nelămurit din unitatea medicală. Acest lucru îl va face să își piardă încrederea și să privească serviciile medicale pe care clinica le oferă cu scepticism.

Nu face presupuneri despre pacienți

Când unul dintre pacienți îți povestește despre ce a simțit sau a experimentat, ascultă până la capăt ce dorește să spună. Nu face presupuneri despre cum l-a afectat această boală sau cum s-a simțit. Fiecare corp este diferit și poate experimenta diferit. 

Acesta este un mod eficace de a face pacientul să se simtă ascultat și să capete încredere. Capacitatea de bun ascultător este și ea, de asemenea, foarte importantă.

Concluzie

În domeniul medical fiecare zi vine cu frumuseștea, dar și cu provocările sale. Dacă vrei să îți construiești o carieră și să fii respectat în domeniu, asigură-te că reprezinți cu mândrie profesia ta și că te faci bine înțeles. Mai apoi, amintește-ți că informațiile pacienților sunt confidențiale și păstrarea lor este o sarcină importantă.

Pentru a reuși în domeniile medical sau farmaceutic ai nevoie de multă disciplină, dar și de empatic, spirit de colegialitate și curaj. Mult succes!

Despre Autor

Violeta Dan

Entuziastă, neobosită visătoare și cititoare avidă. Sunt o admiratoare a poveștilor bine spuse, a celor care inspiră, motivează, aduc plus valoare și o viziune nouă, dar care sunt bine documentate și splendid realizate.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment