Cum colaborezi cu un coleg pe care nu-l placi?

Cum colaborezi cu un coleg pe care nu-l placi?

Un lucru pe care nu-l inveti la scoala sau la facultatea de medicina este cum sa colaborezi cu colegi pe care nu-i placi neaparat. Daca lucrezi intr-un spital, probabil ajungi sa lucrezi si in schimburi si sa ai de-a face cu diferite tipuri de colegi.

Iti distrage atentia, pune multe intrebari, iti consuma timpul si energia, barfeste totii colegii de pe sectie, vorbeste mult la telefon. Acesta este tipul de coleg care distrage atentia de la munca, poate produce stres si frustrari si o tona de energii negative.

Oricat de atenti am fi cu alegerile pe care le facem, cand vine vorba de vecini si colegi pare ca situatia nu sta in mainile noastre. La locul de munca, se intampla adesea sa dam de cate o persoana care nu ne place 100%.

In urma unui studiu realizat in 2008 de compania CCP Inc, care a aplicat testul de personalitate Myers-Briggs, s-a constat ca majoritatea angajatilor, indiferent de domeniu, petrece mai mult de 3 ore/ saptamana sa gestioneze un conflict la locul de munca.

Vestea buna e ca, desi tipurile de personalitate sunt dificile si conflictele asociate cu ele sunt inevitabile, exista modalitati prin care ne putem ocupa eficient si in mod diplomat de ele.

6 sugestii de cum poti colabora in mod diplomatic cu un coleg pe care nu-l placi

Colegul agatator

Sa incepem cu cel mai prietenos coleg. Acesta este colegul care se tine scai de tine, orice ai face, oriunde ai merge. Vrea sa-ti impartaseaza orice gand sau idee pe care o are, poate ca nu vrea sa-si asume responsabilitatile, poate nu e sigur pe competentele lui. Oricum ar fi, amana sa-si faca treaba, nu te lasa sa-ti vezi de ale tale nicicum si nu vrea sa lucreze independent.

Cum colaborezi: atunci cand ai de-a face cu un astfel de comportament, respingerea sau ignorarea nu sunt o solutie. Un ”nu” politicos va fi ignorat de fiecare data. Pentru a colabora diplomatic, cel mai potrivit ar fi sa ii spui ca esti prins cu lucruri si nu pot fi amanate. Poti sa-i dai sarcini suplimentare, ofera-ti suportul atat cat va fi nevoie, dar spune-i clar ca trebuie sa descurce singur.

Colegul controlor

Personalitatile ”controloare” sunt cele care au intotdeauna dreptate, chiar si atunci cand li se dovedeste contrariul. Au impresia ca pot face o treaba mai buna decat tine si gasesc mereu cate ceva de criticat. Le intalnesti pe coridor spunandu-ti: Ce ti-a luat asa mult consultatia? Sau de ce nu i-ai dat si medicamentul x pentru durere? Eu nu i-as fi prescris asa ceva.

Cum colaborezi: asigura-te ca nu esti intimidat de el. E nevoie sa dai dovada de multa incredere de sine, pentru ca acest tip de personalitate se confrunta cu insecuritatea de sine. Apara-ti munca si modul de actiune, mentine-ti parerile si nu schimba planul dupa cerintele ”controlorului”. Tu stii foarte bine ce ai de facut, ascultandu-l, iti vei ingreuna procesul de lucru.

Daca intri intr-o confruntare cu el, si probabil se intampla des, rezolva totul in mod rational si calm. Abia asteapta sa-l contrazici cu ceva, ca sa te poata contrazice din nou.

Colegul competitiv

Colegul pentru care o echipa este formata dintr-o singura persoana, el. Cel care ar fi in stare de orice ca sa castige imagine. Este cel care la sedinte are cele mai multe lucruri de spus, este cel care te poate pune in situatii inconfortabile in fata colegilor sau sefilor.

Cum colaborezi: in situatii in care miza e mica, lasa-l sa ”castige”. Acest lucru va arata generozitate din partea ta si ii va stimula ego-ul, ceea ce isi doreste. In cele din urma, cel mai probabil, se va retrage. Daca intri intr-un conflict cu el, vino cu argumente puternice bazate pe fapte.

Citeste mai multe despre aplanarea conflictelor in echipa

Colegul barfitor

Barfitorul pare sa fie la curent cu toate noutatile din sectie si vrea sa vorbeasca despre ele. Ai nevoie sa stii toate informatiile? Depinde de natura lor, dar de cele mai multe ori aceste informatii sunt foarte putin adevarate si, cele mai multe ori, sunt fictive.

Cum colaborezi: atunci cand iti sunt expuse povesti personale despre colegii tai, cel mai bine ar fi sa incerci sa schimbi subiectul sau sa eviti discutia. Te scuzi politicos ca ai un task de rezolvat si parasesti incaperea. Evita sa transmiti la randul tau informatii personale despre colegi, pentru ca ajungi sa intretii barfa si sa devii barfitor alaturi de colegul tau.

Colegul negativist

E usor de recunoscut, este cel care se plange constant de colegi, de sef, de sistemul medical, de vremea de afara, de familie, vesnicul nemultumit, dar care nu depunde efort pentru a schimba situatia.

Cum colaborezi: incearca sa nu-i oferi satisfactie ascultandu-l sau incuranjandu-i comportamentul. In timp, iti vei construi un scut de aparare impotriva energiile negative pe care le trimite. Spune-i ca lucrurile nu sunt atat de negre, incearca in timp sa-i schimbi atitudinea, nu lasa sa se intample invers.

Colegul hartuitor

Din pacate, acest comportament este foarte comun in orice mediu de lucru. Este colegul acela care face remarci rautacioase la adresa tuturor, devine agresiv si vorbeste urat in situatii tensionate, intra usor in conflicte cu ceilalti colegi. De cele mai multe ori create de el. Atunci cand este confruntat, cel mai probabil, nu-si recunoaste greselile.

Cum colaborezi: asta e o situatie delicata pe care nu o poti rezolva impreuna cu el, pentru ca nu-si va recunoaste in veci greseala si poate deveni agresiv. Prezinta situatia sefului sau departamentului de resurse umane, adu dovezi solide despre situatia in sine. Invita la discutie orice alta persoana care a asistat la scena si poate povesti lucrurile dintr-o alta perspectiva.

Daca te afli intr-o situatie inconfortabila cu unul dintre colegii tai, cauta modalitati pozitive de a o gestiona. Arata-i colegului ca sunteti acolo pentru a atinge acelasi obiectiv. Uneori o atitudine pozitiva fata de o persoana pesimista poate deschide usa catre un dialog constructiv.

 

Daca doresti sa fii la curent cu ofertele de cariera, dar si cu noutatile din domeniul medical, creeaza un cont gratuit pe MEDIjobs aici.

Despre Autor

Diana Chiţu

Curatoare de informații. Organizatoare. Nature lover and part-time dancer. Nu deține obsesii și posesii.

Facebook Comment