Pensionare anticipată: ce presupune și de ce acte este nevoie

Pensionare anticipată: ce presupune și de ce acte este nevoie

În prezent, România are aproximativ 5,13 milioane de pensionari, majoritari fiind pensionarii pentru limită de vârstă cu un procent de 78,2%, în timp ce pensionarii care beneficiază de pensie anticipată și pensie anticipată parțială ocupă un procent de doar 2,1% din total, potrivit Institutului Național de Statistică. 

În România, sistemul unitar de pensii publice este reglementat de Legea nr. 263/2010 actualizată în anul 2020. Potrivit acesteia, pe teritoriul țării noastre se acordă următoarele tipuri de pensii: pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie anticipată parțială, pensie de invaliditate și pensie de urmaș.

Pensia pentru limită de vârstă se oferă doar persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege. Cu toate acestea, chiar dacă nu aveți vârsta potrivită, însă ați completat stagiul de cotizare sau aveți cel puțin 8 ani în plus peste acesta, puteți beneficia mai devreme de pensie anticipată sau pensie anticipată parțială.

Cine poate beneficia de pensie anticipată?

Pot solicita pensionarea anticipată doar persoanele care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege. Pensia anticipată se poate oferi cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare. 

Dacă  ați realizat stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, însă nu aveți minim 8 ani în plus de cotizare pe lângă stagiul complet, puteți solicita pensionarea anticipată parțială, însă aceasta va fi calculată diferit, astfel, suma pe care o veți primi lunar va fi mai mică.

Vârsta standard de pensionare, stagiul complet de cotizare pentru femei şi bărbaţi sunt stabilite în raport cu luna și anul naşterii, informații prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Citește și Ce trebuie sa stii despre activitatea de voluntariat medical in contextul pandemiei

Tipuri de pensii
  • Pensia pentru limită de vârstă se acordă persoanelor care au împlinit vârsta standard de pensionare și care au realizat stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii.
  • Pensia anticipată se poate oferi cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, doar persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare cerut de lege.
  • Pensia anticipată parțială se poate acorda cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, fără a fi necesară depășirea acestuia cu cel  puțin 8 ani.

Trebuie să știți că persoanele născute după data de 1 iulie 1971, care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie să participe obligatoriu și la un fond de pensii privat. Persoanele născute între 1 iulie 1961 și 1 iulie 1971, care contribuie la sistemul public de pensii, pot contribui opțional la un fond de pensii privat.

Condiții pentru a primi pensie

Dacă vreți să beneficiați de pensia pentru limita de vârstă, trebuie să vă asigurați că ați împlinit vârsta standard de pensionare și că ați contribuit la sistemul public de pensii o anumită perioadă minimă de timp.

Începând cu data de 1 ianuarie 2020, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 61 de ani și va crește treptat până la 63 de ani, în luna ianuarie 2030. Pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani.

Stagiul minim de cotizare, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030. Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani.

Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu vârsta standard redusă, dacă au realizat stagii de cotizare în alte condiții de muncă decât cele normale, și anume:

  • în condiții speciale ori deosebite de muncă;
  • în fostele grupe I și II de muncă, în vigoare până la 1 aprilie 2001.

Citește și: Sindicaliștii cer Guvernului imunitate pentru acuzațiile de malpraxis pe perioada pandemiei

Cum se calculează pensiile?

Potrivit art. 94, alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Aceasta este metoda de calcul atât pentru pensia pentru limită de vârstă, cât și pentru pensia anticipată.

  • Pensia pentru limită de vârstă

Cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat având la bază stagiul de cotizare realizat pe parcursul activității profesionale, nivelul veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale și valoarea punctului de pensie. De la 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie a fost de 1.265 RON,  ajungând la 1.436 lei în anul 2020.

Pentru a se realiza calculul pensiei, se împărte câștigul salarial brut sau a venitului asigurat al solicitantului, la câștigul salarial mediu brut realizat la nivel național, comunicat de către Institutul Național de Statistică pentru fiecare lună. Acest calcul se bazează pe un sistem de puncte calculate lunar.

Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare sau o perioadă mai mare decât acesta, beneficiază de un cuantum de pensie mai mare decât cele care au realizat o perioadă de contribuție mai mică.

  • Pensia anticipată și pensia anticipată parțială

Cuantumul pensiei anticipate și al pensiei anticipate parțiale se calculează la fel ca în cazul pensiei pentru limită de vârstă, doar că, în cazul pensiei anticipate parțiale, cuantumul se reduce cu diferite procente, în funcție de numărul de ani cu care este depășit stagiul complet de cotizare și numărul de luni rămase până la împlinirea vârstei standard de pensionare.

În momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, atât pensia anticipată, cât și cea anticipată parțială se transformă automat în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează.

Trebuie să știți că pensiile mai mari de 2.000 RON sunt supuse impozitului pe venit, care se calculează numai pentru partea din pensie care depășește 2.000 RON.

Pentru a beneficia de orice tip de pensie, orice persoană trebuie să depună cererea de pensionare la casa teritorială de pensii pe raza căreia își are domiciliul sau reședința. Alături de cerere trebuie să fie documentele care dovedesc îndeplinirea condițiilor specifice pentru tipul de pensie solicitat.

În cazul în care ați contribuit la un fond de pensii administrat privat, trebuie să cereți banii de la fondul la care ați contribuit, iar suma totală pe care o puteți primi nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, după scăderea penalităților de transfer și a comisioanelor legale.

Toate tipurile de pensie descrise mai sus sunt plătite lunar, prin mandat poștal sau prin transfer bancar în contul curent personal sau în contul de card al beneficiarului, în funcție de cerințe.

Citește și: Studiu: Nivel crescut de stres în rândul salariaților medicali. Top 16 efecte negative ale pandemiei, în România

Documentele necesare pentru pensionarea anticipată

Puteți beneficia de pensia anticipată începând cu data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, de la data înregistrării cererii şi se plăteşte de la data încetării calităţii de asigurat, după caz, potrivit art. 118 alin. (11) lit.c), (12) și art. 105 alin. (2) din lege.

Pentru dosar aveți nevoie de următoarele documente:

    • cerere pentru înscrierea la pensie anticipată (anexa nr. 6 la norme);

    • carnetul de muncă (original şi copie);

    • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);

    • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);

    • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă realizată;

    • actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie, original şi copie;

    • livretul militar (original şi copie), necesar cadrelor militare;

    • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;

    • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;

    • adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original (anexa nr. 15 la norme);

    • adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale , în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme);

    • procura specială pentru mandatar, original şi copie;

    • acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

    • dovada încetării calităţii de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original), cu excepția celor care, potrivit legii, au dreptul să cumuleze veniturile aferente acestei categorii de pensii cu alte venituri;

    • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Atenție! Atunci când se  calculează stagiul de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate, nu se iau în considerare perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate; a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă; sau a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.

Citește și Care sunt regulile pentru medicii din cabinetele școlare și studențești

Recalcularea şi revizuirea pensiei anticipate

Pensia anticipată se poate recalcula în următoarele situații:

    • prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare realizate anterior înscrierii la pensie, dar care nu au fost valorificate la stabilirea acesteia,

    • în cazul depunerii unor declaraţii rectificative, de natură a modifica veniturile şi/sau stagiile de cotizare valorificate iniţial la stabilirea acesteia.

Documente necesare pentru recalculare:

    • cerere de recalculare;

    • talon de pensie;

    • actul de identitate al solicitantului: BI/CI;

    • adeverințe pentru valorificarea eventualelor venituri/sporuri cu caracter permanent/stagii de cotizare realizate anterior perioadei de 01.04.2001 și nevalorificate la stabilirea drepturilor inițiale.

Citește și Cum să te protejezi eficient împotriva Coronavirusului: măsuri de prevenție și tipuri de echipamente de protecție

 Pensia anticipată poate fi suspendată începând cu luna următoare celei în care:

    • pensionarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă potrivit prevederilor acesteia pensia se plăteşte de către celălalt stat;

    • pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate, realizează venituri lunare:

       a. în baza unui contract individual de muncă;

       b. în baza unui raport de serviciu;

       c. din activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi ca membri cooperatori într-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege. 

    • la cererea pensionarului.

Încetarea plăţii pensiei anticipate

Plata pensiei anticipate se oprește începând cu luna următoare celei în care:

    • pensionarul a decedat;

    • pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia.

Reluarea plăţii pensiei anticipate se face la cerere 

    • începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plăţii pensiei, dacă ce cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată;

    • începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia  s-a făcut după expirarea termenului de 30 de zile;

    • de la data suspendării la cerere, numai dacă, între data suspendării şi data reluării plăţii nu a intervenit, conform legii, o altă cauză de suspendare sau de încetare a plăţii, cu respectarea termenului general de prescripție.

Puteți retrage cererea privind acordarea drepturilor de pensie, oricând, până la emiterea deciziei de pensie, iar aceasta din urmă poate fi anulată la cererea titularului, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Mihaela Badiceanu

Iubeste să scrie. Pasiunea ei pentru scris se datorează și dorinței de a cunoaște și înțelege cât mai multe domenii, în special cel medical. Face acest lucru pentru a le oferi informații utile celor din jur, fapt ce îi oferă o satisfacție enormă. Motto-ul ei este „Dăruind vei dobândi” (Steinhardt).

Facebook Comment