Pacienți cu fobii. La ce să te aștepți ca asistent medical

Pacienți cu fobii. La ce să te aștepți ca asistent medical

Ca asistent medical, trebuie să fii conștient că pacienții pot avea anumite fobii care vor afecta modul în care interacționează cu personalul din sistemul medical. Este important să identifici aceste frici și să reacționezi cât mai rapid ca să ajuți pacientul să se simtă confortabil.

Există persoane care simt anxietate atunci când trebuie să meargă la medic, iar simptomele pot fi atât ușoare, dar și puternice, precum tensiune arterială crescută și stare de leșin.

Citeste si INTERVIU Bogdan Caciuc, asistent medical generalist: “Mereu ȋmi tratez pacienții ca şi cum ar face parte din familia mea.”

Iată care sunt cele mai populare fobii pe care le poți întâlni la pacienții tăi:

Hematofobia: frica de sânge

Atunci când unii oameni văd sânge (în special al lor), experimentează o stare de panică, anxietate sau dezgust. Astfel, aceștia pot simți o stare de greață, tremurături și în cazurile mai grave, pot chiar leșina.

Dacă știi că urmează să faci o procedură care implică recoltarea sângelui, e bine să întrebi pacientul înainte dacă știe că are frică de sânge. Îi poți sugera să se uite în altă parte sau să facă un exercițiu de imaginație ți să se gândească la alte lucruri.

Citeste si Ponturi utile pentru asistentii medicali care au de-a face cu pacienti in varsta

Algofobia: frica de durere

Pacienții care suferă de algofobie pot avea următoarele simptome: respirație accelerată, bătăi neregulate ale inimii și greață. E posibil ca persoana care suferă de această fobie să reacționeze în timpul procedurilor și chiar să împiedice recoltarea analizelor din cauza fricii.

Atunci când întâlnești pacienți cu algofobie, este important să le explici în detaliu toți pașii procedurii și care sunt etapele acesteia în care este posibil să simtă durere și mai exact, intensitatea acesteia. În acest mod, pacientul va ști pentru ce să se pregătească mental.

Tripanofobia: frica de ace

Tripanofobia este frica extremă de ace și injecții care poate fi observată mai des la copii, dar este întâlnită și la adulți. Printre simptome se regăsesc ritm cardiac rapid, respirație accelerată, tremur și reacții incontrolabile ca răspuns la frică.

În timpul injecțiilor sau recoltărilor, cel mai bine ar fi ca pacienții care suferă de această fobie să evite contactul vizual cu seringa și acele. Le poți sugera pacienților să se uite la un filmuleț pe telefon ca să își distragă atenția.

Iatrofobia: frica de doctori

Este o fobie des întâlnită și poate să apară în urma unei interacțiuni negative cu un doctor. Simptomele fizice includ greață, respirație accelerată, stare de panică, tremur și nevoia de a părăsi încăperea în care se află.

Un bun asistent medical îi va explica pacientului că doctorul este calificat și este acolo doar ca să îl ajute, nu să îi facă rău. Îi poți distrage atenția vorbind despre subiecte pe placul pacientului, poate un animal de companie sau o vacanță în care s-a distrat.

E foarte important să fii empatic și să nu tratezi pacientul cu superioritate, spunându-i că frica lui e copilărească. Simptomele fiecărei persoane care suferă de o fobie sunt reale, și trebuie să îi dai de înțeles acestuia că îl înțelegi și ești acolo ca să îl ajuți.

Atunci când interacționezi pentru prima oară cu un pacient, îl poți întreba direct dacă suferă de una din fobiile de mai sus. Chiar dacă te asigură că nu este cazul, e bine să fii atent la simptomele menționate mai sus ca să te asiguri că nu are o frică de care nu este încă conștient. Dacă nu identifici corect problema, e posibil ca pacientul să reacționeze nepotrivit la o procedură și să își pună în pericol starea de sănătate.

Ca asistent medical, poți ajuta oamenii să scape de frustrarea și anxietatea pe care o simt când sunt nevoiți să meargă la doctor. Dacă vorbești pe un ton calm, le explici procedurile în detaliu și încerci să le distragi atenția de la proceduri, vei reuși să ajuți pacienții să se simtă mult mai confortabil.

Despre Autor

Otilia Dobos

Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.

Facebook Comment