Reacția Ministerului Sănătății vine în urma deciziei OMS de a nu schimba tipul de vaccin la rapel, iar populația să primească doza a doua din același tip de vaccin.
Organizația Mondială a Sănătății a luat această decizie, nefiind informații concrete despre siguranța utilizării a două tipuri de vaccin anti-COVID-19 la aceeași persoană.
Citește și Ministerul Sănătății asigură că vaccinurile anti-COVID-19 nu sunt experimentale
Ce spun oficialii
„Pentru a putea studia posibilitatea combinării vaccinurilor, Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie a început un studiu (Com-COV) care va analiza reacţia sistemului imun al persoanelor înrolate, după administrarea celei de-a doua doze cu un vaccin diferit faţă de cel utilizat pentru prima doză. Studiul a început în luna februarie a acestui an şi va dura 13 luni, dar date parţiale din acest studiu ar putea fi disponibile mai devreme.
Până când vor exista date suplimentare oficiale în ceea ce priveşte utilizarea a două vaccinuri diferite pentru cele două doze, recomandările oficiale continuă să fie acelea de a utiliza acelaşi vaccin atât pentru prima doză, cât şi pentru rapel”, mesajul Ministerului Sănătăţii.
Organizația Mondială a Sănătății a răspuns populației cu privire la posibilitatea de a folosi un alt tip de vaccin anti-COVID-19 la rapel, altul decât cel primit la prima doză. „Nu există date adecvate pentru a spune dacă acest lucru se poate face, astfel încât experţii organizaţiei au concluzionat că schimbul de vaccinuri nu este un lucru pe care l-ar putea recomanda în acest moment”.
Citește și Ministerul Sănătății lansează o broșură pentru medici cu întrebări și răspunsuri despre vaccin
În prezent, în România se continuă vaccinarea cu AstraZeneca, astfel încât, această situație de a vaccina populația cu două vaccinuri diferite nu mai este luată în calcul. Decizia a fost luată după ce Administrația Europeană pentru Medicamente a anunţat că există „o legătură posibilă între vaccinare şi cazuri foarte rare de cheaguri de sânge neobişnuite şi un nivel de trombocite scăzut”, revenind cu declarația unui oficial care afirma că nu sunt dovezi concrete, iar vaccinarea cu serul AstraZeneca poate continua.
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.