Membrii echipajelor de urgență, lăsați să moară de guvernul american

Membrii echipajelor de urgență, lăsați să moară de guvernul american

Acum două zile, în SUA, Jon Stewart, un faimos ex-prezentator TV a uneia dintre cele mai apreciate emisiuni din SUA – The Daily Show, a revenit în exclusivitate ca și invitat în cadrul aceleiași emisiuni pentru a dezvălui informații șocante cu privire la un subiect de maxim interes la nivel global.

Este vorba de Legea Actul Zadroga, care a expirat în luna septembrie 2015, după 5 ani în care a fost aplicată primilor respondenți care au avut de suferit în urma intervenției de salvare după atentatele din 11 Septembrie 2001. Primii respondenți sunt personalul de intervenție de urgență – polițiști, pompieri, servicii de ambulanță, și legea prevedea oferirea de asigurări medicale și compensații pentru aceștia. 

De ce a fost nevoie ca aceasta lege să fie creată? 

În anul 2001, guvernul SUA a declarat că echipajele de salvare pot interveni în condiții de siguranță în zona atentatelor, atât în ziua respectiva, cât și în zilele următoare, pentru a găsi supraviețuitori. Realitatea însă nu a fost așa. Un număr foarte mare de persoane a început să dezvolte afecțiuni respiratorii, în urma inhalării de reziduuri, și chiar cancer.

Drept urmare, în anul 2010 a fost creată aceasta lege care le acorda asigurare medicală și compensații, dar cu o stipulație: legea avea să fie finanțată doar pe o perioadă de 5 ani, până când studiile oficiale ale guvernului vor determina dacă există o cauzalitate directă între munca acestor persoane la locul atentatelor și îmbolnăvirea acestora. Între timp, această cauzalitate a fost demonstrată și confirmată de către guvern, însă valabilitatea legii nu a fost extinsă, aceasta expirând în luna septembrie 2015.

Rolul lui Jon Stewart în crearea acestei legi a fost crucial. În 2010, când el încă era gazda emisiunii The Daily Show, Actul Zadroga nu avea destule voturi pentru a deveni lege. În acel moment, el a invitat în emisiunea sa 4 persoane din cadrul echipajelor de urgență care au intervenit la locul atentatelor și care deja se confruntau cu diverse probleme de sănătate. Jon Stewart a incercat pe această cale să atragă atenția asupra acestei nedreptăți, și a reușit. Câteva luni mai tarziu, Actul Zadroga a devenit lege.

Pe data 7 Decembrie 2015, 5 ani mai tarziu, Jon Stewart revine deci ca invitat în fosta sa emisiune să atraga atenția asupra expirării acestei legi. Pentru a evidenția nivelul de degradare a stării de sănătate a celor 4 membri invitați în emisiune în urmă cu 5 ani, i-a invitat și pe aceștia alături de el. Din păcate, doar unul a putut fi prezent – Kenny Specht. Doi dintre aceștia erau prea bolnavi pentru a se deplasa la sediul emisiunii, iar al patrulea, John Devlin, decedase.

Contrastul celor două imagini au evocat foarte multă emoție și revoltă: în 2010 John Stewart împreună cu 4 invitați, iar în 2015, același John Stewart, dar cu un singur invitat și 3 scaune goale.

Moderatorul evidențiază că așa cum cei patru au avut de suferit, și alți mii au fost afectați în urma acțiunilor de căutare și salvare după acele evenimente groaznice. Personal medical, polițiști și pompieri au muncit altruist cot la cot, plătind cu sănătatea lor. Și drept răsplată, au primit umilință și nepasare.

Deși în acest moment proiectul de lege pentru prelungirea permanentă a acestor beneficii se bucura de suportul a 67 de senatori și 260 membri ai Congresului, ceea ce înseamnă o majoritate, anumite persoane blochează legea prin tot felul de tertipuri și jocuri politice.

„Singura concluzie pe care pot să o trag este că oamenii din Congres nu sunt oameni la fel de buni ca primii respondenți.”
Jon Stewart, 07 Septembrie 2015. 

Puteți urmări emisiunile video originale aici: Segmentul 1, Segmentul 2.

Despre Autor

Catrinel Hagivreta

Facebook Comment