LinkedIn: de ce este important în găsirea unui loc de muncă

LinkedIn: de ce este important în găsirea unui loc de muncă

LinkedIn are un rol important în viața profesională, fiind un CV online. Social Media a devenit o carte de vizită pentru toată lumea prezentă pe rețelele sociale. În vreme ce Facebook sau Instagram au un rol de entertainment.

Dincolo de opțiunea de a lista experiența și educația, acolo ai posibilitatea de a adera la grupuri de specialitate sau de a crea conexiuni cu oamenii din industria ta. Tot acolo se află și specialiștii în resurse care fac hunting de noi talente pentru companiile lor. Nu în ultimul rând, LinkedIn-ul este o rețea socială gratuită. Iată de ce trebuie să ai un cont de LinkedIn bine pus la punct. 

Citește și Cum să îți creezi cea mai bună scrisoare de intenție ca sa atragi atenția angajatorului

Ce poți face pe LinkedIn?

Poți accesa rețele globale de specialiști. De asemenea, există o categorie denumită Questions&Answer care îți permite să interacționezi cu alți utilizatori pe subiecte de interes comun și care îți oferă un context potrivit pentru vizibilitate și obținerea recunoașterii în piață.

Zona de search îți permite o căutare extrem de bine targetată, astfel că ai acces la rezultate fix pe profilul căutat de tine. 

Îți poți construi un profil extrem de puternic și relevant pentru experiența ta, pe mai multe categorii, iar oamenii cu care ai lucrat îți pot lăsa review-uri specifice pe skill-urile tale și recomadări generale, care te vor ajuta să crești în ochii viitorilor angajatori. 

Dacă îți setezi anumite preferințe, poți primi notificări atunci când companiile care te interesează au joburi disponibile, astfel încât să nu ratezi perioada de aplicare. 

Ce trebuie să conțină un cont de LinkedIn profesional în 10 pași?

  1. În primul rând, numele tău complet (nu porecle pe care le poți folosi pe alte platforme) și o fotografie profesională, într-o ținută decentă și un decor serios. Sunt excluse fotogafiile din vacanță sau de la diferite evenimente. De asemenea, ai nevoie de o fotografie de cover, care poate să conțină interesele tale generale, astfel încât angajatorul să își facă o idee încă de la început asupra a ceea ce cauți. 
  2. Lângă fotografia de profil există un headline scurt, în care este recomandat să treci poziția actuală pe care ocupi. Dacă nu lucrezi încă sau ești între joburi este recomandat să notezi ce tip de job cauți și ce interese profesionale ai. 
  3. În continuare, există o secțiune care îți permite să urci o prezentare sau diferite documente care să ateste experiența ta sau diferite specializări, interviuri și alte materiale care pot convinge angajatorul că merită să meargă în departe în cercetarea profilului tău.
     
  4. Continui cu listarea experienței tale în domeniu, începând cu cea mai nouă spre cea mai veche. Această secțiune trebuie să cuprindă numele companiei, perioada lucrată, cât și task-urile pe care le aveai și ceea ce ai învățat în cadrul acelui job. 
  5. Următoarea secțiune este cea de educație, unde punctezi, începând tot cu ultimele studii aprofundate, la care adaugi și specializări sau cursuri extra pe care le-ai făcut. 
  6. Nu este exclusă nici secțiunea de voluntariat, care are o importanță la fel de mare ca toate celelalte secțiuni, unde se completează domeniul în care ai făcut voluntariat și ce perioadă. 
  7. Odată încheiate secțiunile clasice, pe care le poți regăsi în CV, începe partea cu adevărat interesantă a acestei platforme: Skills and Endorsements, secțiune în care îți selectezi singuri skill-urile tale de bază, atât soft skills, cât și hard skills, iar foști angajatori sau colegi pot să dea un review skill-urilor tale pe baza experienței pe care au avut-o cu tine. Bineînțeles, pot să fie review-uri negative sau pozitive, aici ține de tine să îți construiești un brand personal în afara platformelor online. 
  8. Odată bifată și această secțiune, ne îndreptăm spre secțiunea de recomandări, unde oamenii ne pot scrie, evident, recomandări. Această secțiune înlocuiește clasicele scrisori de recomandare pe care le cereau în trecut angajatorii. Cere-le oamenilor cu care ai lucrat să îți lase recomandări, astfel încât să ai deja o bază puternică în momentul în care aplici la job-uri sau apari în căutările angajatorilor. 
  9. LinkedIn îți dă șansa să te lauzi cu orice formă de reușită, astfel că pune la dispoziție și o secțiune unde poți menționa diferite realizări, precum premii la concursuri sau alte aspecte similare.
  10. Ultima secțiune este cea de interese, unde LinkedIn afișează paginile și grupurile pe care le urmărești. Și acestea pot reprezenta un reper pentru angajator, așa că ai grijă ce interese declari în mod public.

    Citește și Modelul unui CV medical de nerefuzat

Tips&Tricks

  1. Nu ezista să publici diferite postări pe teme de specialitate și tehnologie. LinkedIn funcționează ca Facebook, există un feed unde poți distribui orice tip de material, de la video la articole de blog. Astfel de distribuiri ajută la vizibilitatea ta și la apariția în căutările angajatorilor. Din nou mențonăm importanța calității materialelor distribuite, aici nu e vorba despre viața personală, ci mai degrabă despre mediul profesional.
  2. Este foarte important, tot la nivel de vizibilitate, să ai un profil complet, cu toate informațiile necesare. În funcție de complexitatea profilului tău, LinkedIn îți poate da steluțe care să te facă mai eligibil pentru anumite joburi. 
  3. Folosește cuvinte cheie speciale pentru industria ta, pentru un plus de vizibilitate.

Spor la scris și actualizat contul de LinkedIn și succes la aplicat pentru job-urile care te interesează!

Citește și 5 greseli intalnite des in CV-uri (conform unui manager de recrutare de la Google)

Despre Autor

Cristiana Cornea

Cat lover, coffee drinker, storyteller, candle maker – cam așa ar suna bio-ul meu pe Instagram. Cred despre mine că sunt o persoană complexă, curioasă și loială, deși mă plictisesc rapid. Scriu nu numai ca să îmi hrănesc sufletul, ci și stomacul, ca să îmi plătesc chiria și abonamentul la Internet. Nu știu exact ce scrie pe cartea mea de muncă, dar în viața sclipicioasă a industriei mele, sunt Social Media Specialist și Content Creator.

Facebook Comment