5 abilități de leadership pe care le vei învăța la primul tău job ca medic proaspăt specialist

5 abilități de leadership pe care le vei învăța la primul tău job ca medic proaspăt specialist

Leadership-ul medical devine din ce în ce mai important, probabil pentru că devine tot mai des întâlnit. În Statele Unite ale Americii, mai multe universități medicale precum, Duke University, University of Wisconsin sau University of Kentucky, au inclus în programa școlară instruire în leadership, oferind cursuri de contabilitate, marketing, dar și diferite stagii de management în care studenții pot practica în clinici.

Leadership-ul medical este  foarte important, deoarece medicii pot comunica mult mai ușor cu alți medici, iar cei care deprind informații despre partea administrativă pot ajuta sistemul de asistență medicală să depășească una dintre provocările sale cel mai des întâlnite –  reducerea decalajului care poate exista adesea între administrație și clinică.

Există oameni care se pricep la ceea ce fac în fiecare zi la locul de muncă, însă există și oameni care ies  în evidență ca lideri, peste cinci procente dintre directorii de spitale sunt medici, iar numărul lor este în continuă creștere. Sistemele de sănătate cu medici în conducere tind să aibă un impact pozitiv în mai multe modur: un număr mai mare de potențiali lideri, relații mai bune între membrii echipei, creșterea implicării personalului și capacitatea de a oferi îngrijiri la un nivel superior.

Mulți medici vin cu soluții proprii, naturale în rezolvarea problemelor, așa că mutarea lor în funcțiile de conducere și încercarea de a îmbunătăți furnizarea de servicii medicale este un lucru pe care mulți îl consideră atrăgător.  Dar tranziția de la cel care îngrijește pacienții la lider nu este întotdeauna ușoară. Există doi termeni ce nu trebuiesc confundați, lider și manager.  Un lider are capacitatea de a aduce schimbări într-o manieră pozitivă. Un lider îi inspiră pe cei din jurul său să se dezvolte. Un lider are obiective bine stabilite, puterea de conducere și putere decizională și abilitatea de a realiza tot ceea ce își propune. Un manager supraveghează operațiunile zilnice ale unei organizații, într-adevăr managerii buni sunt importanți, însă avem nevoie disperată de lideri buni.

În general există trei tipuri principale de stiluri de leadership :

  • Directiv – cunoscut și sub numele autocratic sau autoritar
  • Participativ – uneori denumit incluziv
  • Delegativ – cunoscut și sub numele „laissez faire”

Există o mulțime de subcategorii și mai multe stiluri specifice, dar majoritatea pot fi clasificate în general în aceste trei. Nu există un stil corect sau greșit de leadership,  Harvard Business Review constatând că mulți dintre cei mai buni lideri utilizează combinații pentru a se potrivi cu situațiile date, dar și cu personal specializat. Indiferent de tipul de stil pe care îl folosește un individ, găsim următoarele caracteristici inerente și întotdeauna prezente într-un lider bun.

Citeste si Coaching-ul – beneficiul “cheie” al angajatilor din lumea medicala

1. Ascultarea

Studii după studii ne-au arătat că cea mai productivă este leadership-ul participativ.  Acest lucru se datorează faptului că liderilor le este permis să caute opiniile echipei, păstrâdu-și în continuare autoritarea decizională finală. Echipa se simte ascultată, apreciată și implicată în timp ce învață să respecte liderul care le arată la rândul lui respect.

Angajații care sunt implicați activ în proiecte și decizii au o satisfacție mai mare în muncă, un angajament mai mare față de organizație și un respect mai mare pentru administrație. Stilul participativ, de asemenea, permite și mai multe opinii, ceea ce înseamnă că cele mai bune idei sunt ascultate și puse în aplicare, acest lucru îmbunătățește productivitatea. Multe studii arată că abilitățile de comunicare sunt critice pentru un lider bun, dar comunicarea este o stradă cu două sensuri și de cele mai multe ori, comunicarea are mai puțin de a face cu „a vorbi” și mai mult cu „a asculta”.

Abilitatea de a asculta nu este ceva natural la mulți dintre medici, așadar, atunci când întâlnim un medic care este un bun ascultător, care înțelege și procesează cu adevărat ceea ce spun alții, acela are potențialul de a fi un excelent lider. După cum spunea filosoful grec Epictet : „Avem două urechi și o gură, astfel încât să putem asculta de două ori mai mult decât vorbim.”

2. Viziune

Este foarte important să ai viziune atunci când lucrezi în industria medicală. Există atât de multe provocări și neplăceri, chiar și în fiecare zi, încât este ușor să te împotmolești  în detalii și să îți pierzi concentrarea. Un lider bun este capabil să gestioneze provocările și grijile cotidiene,  dar totuși este capabil să facă un pas înapoi și să se concentreze asupra unei imagini de perspectivă – încotro mergem și unde ar trebui să fim peste cinci sau șase ani.

Nu poți duce pe cineva către un viitor succes, dacă nu ești pregătit pentru ce ar putea să îți rezerve ție viitorul. Dacă ești un lider care poate să vadă ce este cel mai bine pentru pacienți tăi, personalul tău, spitalul tău și poți privi înapoi de unde ești acum, atunci este probabil să conduci toată lumea în direcția corectă.

Citeste si Cum poti deveni un leader mai bun in domeniul medical

3. Integritate

Un fir comun pentru toți liderii din domeniul sănătății este integritatea, un medic în primul rând este cineva care își propune să ajute oameni. Deci, un medic în postura de lider, indiferent de titlul postului, stabilește un ton moral pentru restul personalului. Oamenii care aleg să lucreze în industria medicală fac acest lucru din motive altruiste, însă după ce practică o perioadă această meserie, devine foarte ușor să pierzi din vedere motivele care te-au condus acolo. Un bun lider medical își amintește care este scopul echipei lui și se ține strâns de compasiunea morală care i-a chemat inițial să devină medici.

4. Empatia

Deși empatia este considerată o calitate umană de bază, lipsește adesea de la locul de muncă.  Într-un mediu sanitar, adesea empatizăm foarte mult cu pacienții, dar neglijăm să aplicăm aceeași considerație și colegilor noștri, care ar putea avea nevoie la fel de mult. Empatia funcționează adesea precum respectul – poate fi contagioasă.

Empatia naște empatie în același mod în care respectul creează respect. Liderii buni rezistă la nevoia de „a-și da ochii peste cap”, de „a bate din picioare” sau de a crede că nu au timp să asculte problemele altora, ei chiar ascultă cu adevărat și se pun în locul colegilor lor. În poziția de lider aceștia formează relații puternice și păstrează conexiuni valoroase cu angajații lor.

5. Optimismul

În calitate de medici, întâlnesc uneori pacienți în perioadele lor cele mai rele, însă în calitate de curatori este datoria lor să îi ajute. Cu toții am văzut efectul placebo, impactul unei perspective mentale pozitive și efectele durității acesteia în timp ce îngrijitorii înveselesc pacienții prin tratamentul lor. În calitate de lideri din domeniul sănătății este datoria lor să direcționeze optimismul către alți medici sau restul echipei. Industria medicală, așa cum este adesea raportată este plină de cazuri de abuz de substanțe, depresii și chiar divorțuri, așa că este esențial să se ofere pozitivitate personalului angajat.

Medicii nu mai fac banii cu care erau obișnuiți, problemele cu medicamentele sunt din ce în ce mai complicate, provocările din domeniul sănătății cresc, toate aceste schimbări sunt descurajante și deconcentrante.  Liderii care pot rezista și care le pot înfrunta cu bucurie și emoție și pot vedea aceste schimbări ca pe niște oportunități de îmbunătățire, îi vor inspira pe cei din jurul lor.

Atenție la stilul autoritar

Dintre stilurile de leadership menționate, stilul autocratic sau directiv, s-a dovedit în mod repetat a fi cel mai puțin reușit și cel mai puțin productiv.  Nu este doar faptul că autocrații sunt neapărat „șefi”, uneori sunt pur și simplu dornici să împărtășească schimbarea și să pună lumea pe jar. Uneori ei cred că vor putea câștiga rapid respectul, dar câștigarea lui, de obicei necesită mult timp.

Indiferent dacă sunt lideri noi sau administratori cu experiență în posturi noi, liderii care merg pregătiți să asculte și să comunice, își exprimă viziunea clar, își mențin integritatea, își exprimă empatia și își susțin optimismul sunt pregătiți pentru succes.

Despre Autor

Daniela Eremia

Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment