INTERVIU Ioana Nichita, farmacist-șef: “Ȋntr-o farmacie nu totul se rezumă la eliberarea de medicamente”

INTERVIU Ioana Nichita, farmacist-șef: “Ȋntr-o farmacie nu totul se rezumă la eliberarea de medicamente”

Ioana Nichita a absolvit cursurile Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF “Gr. T. Popa”, Iaşi, promoţia 2015.

Cum ai ales profesia de farmacist?

Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge aici. Până în clasa a XII-a aveam mai multe variante de facultăți la care să îmi depun dosarul. Un om foarte drag mie m-a sfătuit ȋntr-o seară, la o reuniune de familie fiind, că farmacia ar fi o profesie care mi s-ar potrivi perfect. A doua zi m-am gândit mai bine ce voiam să fac deoarece eram deja în clasa a XII-a şi timpul trecea. 

M-am hotărât și am început să fac pregătire la chimie organică, deoarece profilul meu nu avea nicio legătură cu chimia, iar examenul de admitere, pe vremea aceea se dădea la chimie. Am ȋnceput să studiez de la zero cu o profesoară deosebită care m-a încurajat ȋn permanenţă spunându-mi că totul va fi bine și o să trec cu brio peste acest important examen din viața mea.

Citește și Avantajele VS Responsabilitatile unui farmacist diriginte

Cum a fost perioada facultăţii?

Anii de facultate au trecut repede. A fost greu, dar a fost şi frumos! Au fost ani grei de studiu, cu sesiuni interminabile, dar am avut sprijinul familiei și totul a fost perfect.

Primul an a fost dificil pentru mine. Plecată din sânul familiei, singură la cămin și venind în contact cu oameni noi, mă simţeam mică şi a nimănui. Țin minte că în fiecare weekend veneam cu nerăbdare acasă. Îmi era dor de mama care mă alinta mereu…Anii au trecut, m-am obişnuit cu oraşul, am legat multe prietenii, practic am ȋnceput să mă simt ca acasă. Fiecare examen a fost cu emoții, culminând ȋn anul V, când am susţinut examenul de licență.

Emoțiile primului interviu

La primul interviu am avut mari emoții. Urma să mă angajez, să am salariul meu, să fiu independentă. Viaţa mea urma să se schimbe radical. Trecerea de la statutul de “puiul mamei” la tânăra care ȋşi plăteşte singură facturile, manichiura şi vacanţa este o etapă la care aspirăm cu toţii ȋncă din primii ani de liceu.

Am ȋnceput să lucrez imediat după ce am terminat facultatea. Totul era diferit faţă de ceea ce am învățat ȋn cei cinci ani de studiu.La cursuri ȋnveţi doar partea teoretică şi prea puţine din ceea ce se întâmplă la modul practic într-o farmacie.

Am avut o perioadă de practică în care am învățat foarte mult și mi-am dat seama că priveam lucrurile superficial. Ȋntr-o farmacie nu totul se rezumă la eliberarea de medicamente. Mai este și o parte nevăzută: comenzi, facturi, avize, acte, tabele, rapoarte, etc. 

Ȋn momentul de față lucrez alături de o echipă extraordinară. Ȋmpreună ȋncercăm să facem tot ce ne stă ȋn putinţă pentru servirea promptă şi cu profesionalism a pacienților noștri.Trebuie să știi cum să comunici cu pacientul, să-i ȋnţelegi suferința și nevoile.

Ȋn această meserie ai satisfacții din punct de vedere profesional, dar și din punct de vedere financiar. Programul este de aşa natură ȋncât ȋţi asigură timp liber pentru tine și pentru familia ta. 

Citește și Care sunt opțiunile de carieră ale farmaciștilor

Dacă ai da timpul ȋnapoi, ai alege aceeaşi profesie?

Dacă ar fi să mă reîntorc în timp, aş urma aceeaşi facultate. Nu mă văd făcând altceva decât să ȋmi ajut aproapele, să-l înțeleg și să îi ofer sprijinul de care are nevoie.

Ȋn fiecare zi întâlnim diferite tipuri de pacienți și încercăm de fiecare dată să ne pliem pe nevoile și cerințele acestora, să îi înțelegem și să nu le  judecăm comportamentul, să purtăm un dialog respectuos chiar și atunci când ȋn fața noastră se află un pacient “dificil”.

Ce ȋnseamnă pacient dificil?

Ȋntr-o farmacie intri când ai nevoie de un leac. Ȋn funcţie de temperamentul fiecăruia, clienţii se dovedesc a fi nerăbdători, iritaţi, câteodată disperaţi, neatenţi.

Noi suntem cele care trebuie să manageriem situaţiile astfel ȋncât să nu apară neȋnţelegeri. Şi facem tot posibilul ca fiecare pacient să primească ceea ce are nevoie. 

Aşa cum v-am obişnuit deja, vă prezint oameni de calitate care ȋşi fac meseria cu drag. Pe Ioana nu am ales-o ȋntâmplător; pacienţii o adoră pentru că are tot timpul un zâmbet de dăruit şi o vorbă bună pentru fiecare. Colegele ei mi-au vorbit de “Ionica” atât de frumos ȋncât a meritat tot efortul.

Citeșe și Punctele EFC pentru farmaciști și asistenți farmaciști. Ce sunt și cum le poți obține?

Despre Autor

Iulia Chiper

Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.

Facebook Comment