INTERVIU Ioana Anghel, studentă medicină și voluntar: “Ȋncă din clasa a VII-a ȋmi doream să devin medic pediatru, aşa că mi-am zis: ACUM este oportunitatea perfectă să pot interacţiona cu micuţii!”

Pe  Ioana Anghel am descoperit-o printre voluntarii de la “Little People”. Colegii ei o iubesc şi o respectă pentru tot ceea ce face. 

“Ioana este cea mai bună voluntară a noastră. A fost doi ani consecutiv voluntarul cu cele mai multe prezenţe. Este studentă ȋn anul I la medicină. Este cea mai săritoare, o persoană atât de bună  şi sufletistă! Ioana are dreptate, am legat nişte prietenii frumoase ȋn afara spitalului.” – Iuliana Mitu, voluntar.

Am considerat că poate fi un exemplu demn de urmat, aşa că am hotărât să v-o prezint şi ȋn calitate de proaspăt studentă la medicină.

Citește și Viitori Medici printre Voluntarii “Little People”

Ioana Anghel, cum eşti ȋn viaţa de toate zilele?

Sunt o persoană deschisă, foarte ȋnţelegătoare şi tolerantă. Ȋmi place mult să cunosc persoane noi care să mă ajute, prin puterea exemplului, să mă dezvolt şi să ȋnvăţ cât mai multe lucruri.

Sunt foarte optimistă când vine vorba de prietenii mei, ȋnsă când sunt eu subiectul principal tind să colorez imaginea şi tabloul să nu iasă tocmai roz…Ȋmi vine greu să mă descriu, poate că nu am vârsta şi experienţa necesară pentru a mă vedea detaşat.

Sunt pasionată de dans, călătorii, voluntariat şi, bineȋnţeles, medicină. Prima mea dragoste a fost dansul; am dansat toată copilăria, ȋnsă odată cu pregătirea pentru medicină, am renunţat. Iubesc să călătoresc ȋmpreună cu familia; aproape ȋn fiecare an mergem ȋn vacanţă şi ne organizăm propriul nostru circuit.

O altă pasiune este voluntariatul. Ȋntotdeauna mi-a plăcut să mă implic ȋn activităţi din care am avut de câştigat experienţă şi bucurie sufletească.

Şi cea mai importantă pasiune pentru mine este medicina. Ea va fi acel “hobby” care va face parte din viaţa mea şi va creşte necontenit, ȋn fiecare zi.

Cine şi ce anume te-a convins să faci voluntariat?

Cine? Bineȋnţeles că mama! O ȋntrebam zilnic dacă ea crede că aş fi capabilă să fac voluntariat. Ştiind că eu am o febleţe pentru copii ȋn general, s-a gândit că această asociaţie mi s-ar potrivi perfect. Prin voluntariat am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să ai curaj şi cât de important este să zâmbeşti şi să fii optimist când viaţa are şi etape mai puţin fericite. Este un sentiment unic atunci când un copil ȋţi zâmbeşte şi te apreciază că eşti alături de el.

Ȋmi doream foarte mult să mă implic ȋn activităţi de voluntariat ȋn timpul liceului, aşa că am hotărât să depun un CV şi o scrisoare de intenţie la Asociaţia “Little People” România, asociaţie care luptă ȋmpotriva cancerului la copii.

 Ȋncă din clasa a VII-a ȋmi doream să devin medic pediatru, aşa că mi-am zis: ACUM este oportunitatea perfectă să pot interacţiona cu micuţii!

Citește și Voluntarii au o probabilitate de 27% mai mare de a-si gasi un loc de munca

Cum te-ai hotărât să dai admitere la facultatea de medicină ?

Mă consider o fire empatică. Ȋntotdeauna ȋmi place să mă pun ȋn postura altor persoane şi să mă gândesc cum aş proceda ȋn respectiva situaţie. Zilnic văd oameni care suferă din multe motive, dar, din păcate, cel mai des ȋntâlnite sunt cele de sănătate. Printre ei se numără şi tatăl meu.

 Ȋncă de mică voiam sa ȋl ajut cu problemele lui de sănătate ȋntrebându-l dacă şi-a luat la timp tratamentul. Pe mine acest lucru m-a motivat să dau la Facultatea de Medicină. Vreau ca ȋntr-o zi să pot salva cât mai multe vieţi şi să ȋndrum cât mai mulţi oameni către un stil de viaţă sănătos din toate punctele de vedere.

Lucrează ȋn domeniul medical cineva din familie?

Părinţii mei lucrează ȋn vânzări la o companie din industria farmaceutică. M-au sfătuit să nu merg pe acelaşi drum ca şi ei, acest domeniu fiind unul foarte stresant. Şi, ca doctor poţi preveni bolile, nu-i aşa?

Cum a fost examenul de admitere?

Examenul de admitere a fost dificil. Am ȋncercat şi am reuşit să-mi adun toate forţele şi cunoştinţele pentru a da tot ce am mai bun. Mi-am propus să nu ies din sală până nu ştiam cu certitudine că am făcut tot ce am putut.

După ce am ieşit din sala de examen, am auzit un tânăr spunând: “doi ani de ȋnvăţat s-au scurs ȋn 3 ore”. Acele 3 ore, care au trecut ca 30 de minute, au fost copleşitoare. Am simţit un amestec de emoţii: bucurie, teamă, confuzie. 

După ce am aflat nota mi-au dat lacrimile. Simţeam nevoia să plâng şi odată cu acele lacrimi să elimin tot stresul acumulat de-a lungul celor doi ani de studiu.

Când ai început pregătirea? Te-a îndrumat cineva în mod special?

Am ȋnceput pregătirea ȋn clasa a XI-a, sub ȋndrumarea mamei mele. Ȋn acest fel am avut timp să trec prin materia pentru examen de cât mai multe ori şi să aprofundez cât mai bine. Din păcate, acest lucru mi s-a părut cel mai dificil. A trebuit să ȋnvăţ mereu aceleaşi capitole şi să citesc aceleaşi manuale timp de doi ani.

Mama mea a urmat Facultatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”, de asemenea, ȋncepând cu anul 1984. Din motive obiective nu a reuşit să poată da şi examenul de rezidenţiat, dar şi-a dorit ca cineva să poată duce la bun sfârşit acest drum. Eu ȋi voi ȋmplini visul, care este şi al meu: să devin un doctor bun! 

M-am născut ȋn anul 2000, când mama era ȋn anul V de facultate. Am crescut printre tratate de medicină si cărţi foarte groase pentru examene. Zilele trecute răsfoiam o carte de-a mamei şi mă ȋntrebam cine a mâzgălit-o cu creioane şi carioci?

Mama, prima persoană care a crezut ȋn mine

Aşadar, mama a fost prima persoană care m-a ȋndrumat să urmez această cale. Este un model pentru mine şi ȋntotdeauna m-a sprijinit ȋn tot ceea ce am avut nevoie. 

Am avut momente ȋn cei doi ani de pregătire ȋn care am vrut să renunţ, dar ea a fost acolo spunându-mi că ştie că voi putea trece de toate obstacolele. 

O altă persoană foarte specială pentru mine a fost doamna dirigintă, Ana Irina Ecsner, care mi-a pus o singură ȋntrebare ȋn acele momente: “Te vezi altceva decât medic? Atunci luptă!”. Şi asta am făcut. De doamna dirigintă ȋmi va fi cel mai dor când ȋmi voi aminti de liceu. 

Cum vezi studenţia la medicină?

Faptul că am ȋnceput să studiez aici mă motivează să perseverez ȋn obiective şi să ȋmi doresc să pot performa. 

Ştiu că nu va fi chiar totul roz şi că este o facultate grea, dar de asta am ales acest drum. Dacă n-ar fi greu, n-ar exista performanţă. Sunt sigură că voi face şi greşeli, sunt sigură că voi avea restanţe şi sunt sigură că voi avea momente mai puţin fericite. 

“But without rain nothing grows, we have to learn to embrace the storms of our life”. Am fost odată la un work-shop şi cei de acolo aveau baloane cu citate; iar eu l-am  nimerit pe acesta. Mă motivează de fiecare dată. Cu toti greşim, important este să ȋnvăţăm din greşeli şi să mergem mai departe. 

Ai emoţii?

Aş minţi dacă aş spune că nu am. Simt că viaţa mi se va schimba radical şi că deja a ȋnceput un alt capitol ȋn adevăratul sens al cuvântului. Frica aceea copilărească de necunoscut ȋşi face simţită prezenţa. Sunt sigură că va dispărea treptat, pe măsură ce va trece timpul.

Cum ţi s-a părut prima săptămână ca medicinistă?

Prima mea  săptămână din facultate a fost solicitantă, dar şi captivantă. Am ȋncercat să fac faţă presiunii, dar am fost ȋntâmpinată şi de discursuri frumoase din partea domnilor profesori.

Jurnalul unui boboc

Ziua de luni a fost prima zi oficială (n.r.- 30 septembrie 2019), zi ȋn care am participat la deschiderea anului universitar alături de colegii de grupă. Am ieşit ȋmpreună să ne putem cunoaşte şi pot spune că grupa numărul 20 este formată din oameni minunaţi, hotărâţi şi implicaţi.

A doua zi a săptămânii a fost foarte liberă, oferindu-mi prilejul să pot merge şi la activităţile de voluntariat. Am avut ȋn program un singur curs de biofizică, curs care m-a fascinat pentru că am ȋnvăţat atât de multe lucruri noi doar ȋntr-o oră.

Ziua de miercuri ȋnsă m-a făcut să realizez că drumul pe care l-am ales nu va fi uşor. Orarul a fost destul de ȋncărcat, dar pauza de masă alături de colegii mei mi-a reȋncărcat bateriile.

Joi a fost o zi la fel de obositoare, dar motivaţională. Am ȋnţeles de fapt ce ȋnseamnă că mai poţi puţin, chiar şi atunci când simţi că nu mai poţi. Totodată, ȋn această zi am realizat că atenţia la cursuri este mult mai importantă decât scrisul excesiv. 

Ultima zi a săptămânii, vineri, a fost scurtă şi foarte friguroasă. O singură lucrare practică la biochimie ne-a făcut să ȋnţelegem că ȋn medicină avem nevoie de multă ȋndemânare şi răbdare. 

Ȋn concluzie, primul impact cu această lume, nouă pentru mine, a fost unul frumos per total.

Nimic nu mă va face să renunţ, niciodată, oricât de greu ar fi!

Ȋnsă, da, sunt speriată. Dar nimic nu mă va face să renunţ, niciodată, oricât de greu ar fi! Şi ştiu că nu va fi mereu greu, pentru că acest greu are şi părţi fascinante. Aşadar, voi ȋncerca să dau tot ce am mai bun ȋn fiecare zi a următorilor şase ani.

 Şi dacă nu va fi aşa cum mi-am propus, voi şti că mereu va veni ziua de mâine, când voi spera la mai bine şi mai mult!

La ȋnceput de toamnă, un ȋnceput de drum! Mult succes, Ioana Anghel!

Iulia Chiper

Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.